Vineri dimineață, fostul jucător de tenis Ilie Năstase a fost prins băut la volan. Acesta a devenit recalcitrant și a refuzat recoltarea probelor biologice. Ilie Năstase a fost audiat de două ori de oamenii legii.

Cozmin Guță a sărit în apărarea fostului sportiv, afirmând că ar fi vorba de un abuz de comportament al polițiștilor.

”Scandalul cu Ilie Năstase mi se pare o mostră a felului în care se acționează haotic. Suntem prieteni. Pot spune că este mereu foarte politicos, în regulă cu toată lumea. Așa cum a descris treburile, a fost jignit”, a declarat Cozmin Gușă, potrivit realitatea.net.

”A stat la masă împreună cu doi foști mari tenismeni. Echipajele l-au pândit. El a recunoscut – a băut trei beri. A fost făcut „minicinos” de mai multe ori. I-a sărit țandăra. La această șarjă a lui, l-au luat, l-au pus cu capul de caldarâm, i-au pus cătușele, l-au aruncat într-o mașină și l-au ținut câteva ore, l-au chestionat chiar și legat de consum de droguri, deși n-avea legătură. La final ce au descoperit? Că avea alcoolemie de 0,05”, a mai spus acesta.

”Trebuie discutat asta, dacă mai există o fărâmă de luciditate la MAI. Este clar un abuz de comportament al polițiștilor”, a încheiat Cozmin Gușă.


Citește și: EXPERIMENT / Cât timp stă blocat un şofer pe Şoseaua de Centură a Bucureştiului – VIDEO


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.