Cunoscută şi ca Ovidenie în tradiţia populară, ziua aceasta este considerată a fi una magică şi există superstiţia că dacă pui la icoane un vas cu apă şi aprinzi o lumânare, apa poate fi bună de leac în diverse boli.
De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică se aprind lumânări pentru copiii nebotezaţi, dar şi pentru morţi pentru a avea cale luminată pe cealaltă lume. De asemenea, se împart nuci, colaci şi turte de mălai, conform unica.ro.
Din bătrâni se transmite un alt obicei conform căruia în dimineaţa zilei de 21 noiembrie, bătrânele luau din livadă o creangă cu 7 prune, una cu 7 mere şi una cu 7 alune, pe care le păstrau în cămară. Despre toate acestea se credea că sunt bune de friguri în tot anul.
Azi se spune că animalele vorbesc, cerul se deschide, iar bătrânele cu har descântă mai bine. Bătrânele de la sate cred că cerul se deschide şi se vede casa lui Dumnezeu.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută şi sub denumirea de Sărbătoarea Luminii, conform crestinortodox.ro. Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la peşte.
Citeşte şi: Ispitele din postul Crăciunului: De la poftele trupești la crenvurștii din carne
MÂINE începe POSTUL CRĂCIUNULUI! Vezi ce SUPERSTIŢII ŞI OBICEIURI se respectă!