CTP a declarat că plecarea lui Crin Antonescu din fruntea PNL este un gest făcut din orgoliu, care nu ajută cu nimic partidul. Mai mult, dacă Antonescu nu şi-ar fi dat demisia, PNL l-ar fi putut lansa în lupta pentru prezidenţiale pe Klaus Iohannis, conform yahoonews.ro.
„Demisia lui Crin Antonescu nu rezolvă decât o problemă personală. O problemă de orgoliu, rămasă nerezolvată din vara anului 2012. Când, la fel, într-un mod hazardat şi deplasat, domnul Antonescu şi-a pus cariera politică pe masa de poker. Acum nu ajută partidul cu nimic această demisie a domnului Antonescu”, a spus jurnalistul.
Este necesară schimbarea candidatului la preşedinţie a PNL-ului cu Klaus Iohannis, susţine CTP, însă nu i se pare o soluţie viabilă ca Iohanis să devină şi preşedintele PNL.
„Pentru că nu are niciun pic de experienţă în conducerea acestui partid. Ori structurile din teritoriu ale PNL-ului sunt greu de controlat, baronii PNL sunt greu de controlat, ori, ca domnul Iohannis să şi reuşească să stăpânească PNL-ul şi să şi candideze la preşedinţie acum, mi se pare o sarcină dificilă, dacă nu imposibilă. Ar fi fost mai bine pentru partid ca domnul Antonescu, fără declaraţii bombastice cu care s-a eroizat în campanie, să fi rămas preşedintele partidului, controlând în continuare structurile şi domnul Iohannis să devină candidat la preşedinţie al partidului”, a spus jurnalistul.
Întrebat dacă acest gest ar putea să vină în logica întăririi partidului, Cristian Tudor Popescu a spus: „Da, vine în logica întăririi mortului. Când se scoate mortul din casă, el este întărit. Cam aşa a fost întărit PNL-ul. Este o demagogie jalnică. Partidul nu a ieşit deloc întărit, ci este într-o situaţie dificilă, comparabilă cu cea din 1992, când domnul Câmpeanu, pe atunci preşedintele partidului, a avut geniala idee de a-l propune pe Regele Mihai candidatul la preşedinţie al PNL, cu rezultate catastrofale pentru partid (…) Dacă domnul Iohannis a luat această decizie (să demisioneze, n.r.), este ciudat, după ce îţi dai demisia din funcţia de prim vicepreşedinte, odată cu Crin Antonescu din cea de preşedinte, e mai greu să candidezi în calitate de lider al partidului. Este o lovitură dură pentru PNL, nu văd pe cine altcineva ar putea PNL acum, în ceasul al unsprezecelea timpul deja s-a scurs. Pe cine să mai propui acum candidat la preşedinţie? O altă mare problemă…”, a spus CTP, conform aceleiaşi surse.
Crin Antonescu a anunţat luni pe Facebook faptul că demisionează din fruntea PNL, după rezultatele mici înregistrate la elegerile europarlamentare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3a38bee9b332574734fdb8bbdc8b4de6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7680be26d4859876effe22c6c1887813.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4ab1733312655e5ea67a8a6b63bc404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_787d9afe2f1c5739f272fa27aa53841d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3fbbd91a21884ef3182d4ed8ba4ffe91.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5ee737fe7989a75ebcab9fb782f7ebc0.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_6e008d4604a685ad68f919e9046cb7d0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_93aca1a868c57ae7fc8f42105fcb7ea7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_80cb8d2772989652de1e390fa8cb0bfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_50a86260cc3cff2cca5d1abc94b4801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a63ed748881d0408a6cb93107430f882.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c33e0692d86ce7453f24be7ee49e591e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_baaed455b78df98eb7ef6ff7ebfb418c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_8489f1a706c1363914e67ef8af7230b3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_c36ab9db1b233dabdcec23b708e55289.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5c5da9e9bf04c24d7dd0e5e2b835e381.jpg)
Politic
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_f44a5ce4ff819b480e9e6a5794426eeb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e58e1c90f26fde8efbb44eb56716ca06.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_079bd4deb65d349693a2e07607cc809e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5e69c97c2b5cdc6547c87dc3c77ff589.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-consultari-cotroceni-cu-partidele-politice-23-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/fotojet-17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/5stirimondene23062026-poza-site-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gabriela-cristea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6a9e75f041cab2c89597a3e8a667770b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_da757c304bfd769d39ba23c132f6b824.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_96ac47d760c66c611b437a7357f30153.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a705b70135bef2a03d9f1938d5acc044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan--foto-profimedia-1096367922.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/travel-to-greece-mediterranean-islands-outside-to-2026-03-17-06-24-09-utc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/plaja-plaka-naxos-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/turnul-eiffel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gara-londra-canicula.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/politisti-franta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/locuitori-zone-albastre-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/barbat-face-bautura-electroliti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cum-sa-porti-rochiile-fara-umar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/casa-lui-grindeanu--foto-sorin-grindeanu-inquam-photos-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/hepta4811400.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/instantextradarebalan02inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-nicusor-dan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/accident-rutier-shutterstock2534399735-vs-xios6-jpg-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/protest-nicusor-dan--foto-eli-driu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/whatsapp-image-2026-06-22-at-21-59-08-1-e1782154993550.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sri-id36048inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.