Sora Cristina Scuccia, din Sicilia, i-a uimit pe jurați, în audițiile pentru „Vocea Italiei”, când a interpretat cântecul de succes „No One” al Aliciei Keys.

Scuccia, 34 de ani, care la acea vreme era călugăriță la mănăstirea Surorilor Ursuline ale Sfintei Familii din Milano, a câștigat sezonul cu melodia „What a Feeling”, piesa tematică din filmul Flashdance. Mai târziu, ea și-a lansat un album, pe care l-a dăruit Papei Francisc, care includea o versiune a piesei „Like a Virgin”.

Talentul ei a atras și laudele unor cardinali italieni, dar, la 8 ani de la emisiune, Scuccia a anunțat într-un talkshow italian că vrea să urmeze o altă direcție în viață.

„Cred că trebuie să-ți asculți inima cu curaj. Schimbarea este un semn al evoluției, dar este întotdeauna înfricoșătoare, pentru că este mai ușor să te ancorezi în propriile certitudini decât să îți pui întrebări”, a spus Scuccia.

Femeia a povestit că decizia de a părăsi viața monahală nu înseamnă că a renunțat la credință și că încă își urmărește visul de a avea o carieră în muzică.

„Am ales să-mi urmez inima fără să mă gândesc la ce vor spune oamenii despre mine. Am riscat și am fost îngrijorată că o să ajung sub un pod, i-am repetat mereu asta psihologului meu”, a mai spus Scuccia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.