Mă uit la “Românii au talent” fiindcă emisiunea e aşezată chiar în calea tuturor, la început de weekend, când vreau să mă relaxez, să mă desfăt cu momente de spectacol neaşteptat şi să mă simt, în fotoliul meu, ca un jurat aşezat acolo ca să dea şanse drepte frumuseţii. Doar când încep să mă simt ca o ciudată care gândeşte cu totul altfel decât cei cărora li s-a dat, contra cost, şansa să jurizeze, încep să mă enervez şi să mi se facă dor, ca de-o altă iubire, de alt post TV.
Eu credeam că juratii sunt puşi acolo ca să te identifici cu părerile lor. Să-ţi placă argumentele lor şi să simţi că, da, frate, ei sunt cei mai buni care puteau să analizeze momentul ăla şi să-i dea sau nu şansa de a merge mai departe. Dar la ultima ediţie a emisiunii m-am simţit trădată constatând că românii au talent, dar cei care-i jurizează sunt îndeajuns de inculţi ca să nu-l sesizeze sau să-l exagereze.
Cazul Ioanei Emanuela Frenţescu, concurenta care a venit cu o interpretare excelentă a piesei “Wuthering Heights” a lui Kate Bush m-a întristat peste poate. Singurul care a identificat şi piesa şi curajul cântăreţei a fost Andi Moisescu, care a reacţionat uimit şi bucuros, exact cum aş fi făcut şi eu. Andra a ridicat din umerii frumoşi şi-a zis că n-a fost prea bine, deşi era limpede că nu ştia nici ea ce-a fost rău. Răduleasca a apăsat pe butonul X după primele secunde, fiindcă piesa aceea stranie, magică trebuie ascultată nu doar cu inima, ci şi cu o ureche cultivată în ale muzicii pop-rock pe care Mihaela a dovedit că n-o are, lucru pe care Florin Călinescu l-a şi recunoscut: “Eu n-am cultura muzicală a lui Andi”. În schimb, toţi juraţii s-au extaziat la momentul muzical următor cât paci penibil (nici nu mai ştii dacă regizorul de montaj face mişto de ei sau totul intră în ordinea aceluiaşi haos), în care un băiat frumuşel intitulat Robert Pascari a cântat cu aplomb şi joc de glezne, dar fals de la cap la coadă, piesa “Big in Japan”. Şi lor le-a plăcut.
“Nu e un talent” ce faci tu, i-au zis lui Gabriel Ban, tanchistul care bătea toate recordurile mondiale cu flotările sale spectaculoase. Aşa e, dragi juraţi, nu e un talent să fii unic în lume, dar e un talent să fii român şi să înduri să îţi fie măsurate strâmb şi şansele, şi-aripile, şi visurile.
Juraţii sunt puşi acolo să te identifici cu părerile lor. Să-ţi placă argumentele lor şi să simţi că sunt cei mai buni care puteau să analizeze momentul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d26dd280db47f6c527ebb1812be88cdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_160aae80d252def31056af3f84601e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a32a35bf37f718e820725f4f3ce1836.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_76282fa0e5438fda09f78c355982d6a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9c9fd20ec19acee709a1a3c3703f88ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/02/alice-nastase-wide-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e80027ef4778596bbded749cfb1ebc99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/catuse-si-ciocan-judecator-e1773857995950.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9a422a4767982437d1460a2246984ed7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_77207cfac1f92c0bdd0e936a006d601e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/cristina-spatar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andrei-bortica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_41bfa6e666e56fe072b6b3f223304899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vaccin-covid-pfizer.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/decese-suspecte-spital-sfantul-pantelimon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/10/conflict-munca-shutterstock1209564136-copy-scaled-e1729282256127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dr--liviu-ojoga-totul-despre-durerile-de-genunchi-la-bine-pentru-tine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/monica-cirstoiu-despre-panourile-anticezariana-foto-libertatea-alexandra-manaila.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mcdonalds-walkathon-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-alegi-paharul-pentru-bauturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1085254914.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/politie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/peter-eckstein-kovacs.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8745272.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan--foto-gov-ro.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-sua-6-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/invierea-lui-lazar-icoana.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.