Culisele protestelor studențești care zguduie Serbia: „Sexul e mișto, dar ai încercat să i-o tragi sistemului?”

Libertatea a stat de vorbă cu mai mulți dintre studenți, chiar în sediul Universității din Novi Sad, locul unde sunt propuse și decise, prin vot, planurile pentru viitoarele acțiuni de protest.

Cum s-a mutat Igor de la mama de-acasă

Igor Stankovic are 19 ani și e student în primul an la Informatică, la Universitatea din Novi Sad. Au trecut 75 de zile, numără el, de când nu a dormit acasă. Acum acasă înseamnă clădirea rectoratului, unde și-a adus haine și cărți. Aici doarme, aici mănâncă. „Mă duc pe la ai mei să fac un duș. Părinții mei mă susțin și cu bani, cu mâncare”. 

Igor e unul dintre miile de cetățeni care protestează în Serbia, după ce, pe 1 noiembrie anul trecut, acoperișul noii gări din Novi Sad s-a prăbușit și a strivit 15 oameni. „Protestez din 5 noiembrie, atunci a fost prima mare manifestație, după tragedie. Întâi au fost proteste civile, apoi a început această mișcare studențească și m-am alăturat ei”, spune tânărul. Poartă un hanorac, pantaloni de trening și papuci. S-a așezat la pianul din sala de conferințe. 

Recomandări

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

„Înainte să înceapă protestele, mama îmi zicea că, dacă studenții or să doarmă în facultate, eu să nu fac asta. Și iată-mă aici, dormind în facultate. Sigur, e mai ușor pentru mine decât pentru alți studenți, nu trebuie să plătesc chirie pentru un apartament. E greu, unii dintre ei au trebuit să se mute aici. Părinții n-au mai vrut să le plătească chiria, deoarece nu mai merg la cursuri. Nu știu ce se va întâmpla când se va termina protestul, unde vor locui”. E în jur de 300 de euro pe lună chiria pentru un apartament în Novi Sad.

Clădirea rectoratului a fost transformată într-un cartier general al protestelor, unde studenții țin ședințe, confecționează pancarte, depozitează logistica pentru mitinguri și marșuri. Sălile de curs au fost amenajate ca dormitoare, cu saltele pe jos. Un orar de curățenie e afișat la intrare, lângă o mătură prinsă în făraș. 

Recomandări

Atac uriaș al Rusiei asupra Ucrainei: Kievul și alte orașe sunt în flăcări | VIDEO

Cantități industriale de pilote, pături, perne și șlapi au fost adunate din donații de la cetățeni. Semn că asociația mamelor de studenți nu doarme în front. Sau, dacă e vorba, cum susțin unele posturi TV sârbe, de o putere străină care a pus la cale protestele, atunci puterea aia e dată naibii de mare, dacă a avut în vedere și papucii de casă. 

Există și donații în bani, și donații în alimente, aparatură, căști de protecție, portavoci. Rectoratul are o bucătărie, o cantină și spațiu suficient pentru a adăposti sute de oameni.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Televiziunea studențească 

Studenții au înființat și propria televiziune, deocamdată doar pe youtube. Prezentatorul e un cunoscut vlogger sârb, iar mottoul acestei întreprinderi e inspirat de un cântec al lui Freddie Mercury: „Show Must Go On”, „Spectacolul trebuie să continue”. 

Recomandări

Doi tineri soți din Jurilovca produc miere din izmă de baltă: „A fost o surpriză și pentru noi!”

Planul e ca, într-o zi de grație, studenții să blocheze televiziunea națională, cam așa cum s-a întâmplat la Revoluția română. Primul pas a fost făcut, ca test, când a fost preluat controlul, timp de câteva ore, asupra emisiei radioului public. 

După cum am constatat și noi, butonând telecomanda, și după cum ne-au confirmat și protestatarii, televiziunea și radioul publice, precum și o mare parte dintre canalele mass-media private comunică foarte puțin sau deloc despre mitingurile și celelalte acțiuni de protest, care au loc zilnic în Serbia, de peste patru luni. 

„Cel mai rău e că TV-urile le spun oamenilor că noi vrem să destabilizăm țara. Că aducem haos și violență. Că suntem plătiți de alte țări. Au fost provocări, oameni trimiși de politicieni la mitinguri să dea cu petarde, să atace forțele de ordine, ca să fim puși într-o lumină proastă. În general, oamenii aceștia fac parte dintre galeriile echipelor de fotbal. Când se întâmplă astfel de incidente, cerem intervenția imediată a poliției și scoaterea acestor indivizi din mulțime. Protestele noastre sunt pașnice”, afirmă Marko, 26 de ani, student la Filosofie.

„Nimeni nu poate spune că e șeful”

Președinte al Serbiei din 2017, Aleksandar Vucic apare în jurnalele televiziunii de stat în două știri din trei. Din 2014 până în 2017, Vucic a fost premier, din partea Partidului Progresist Sârb. În această calitate, a promis să lupte contra corupției și crimei organizate, ceea ce i-a ridicat cota de popularitate până la cer, la peste 50 la sută. În prezent, studenții care au inițiat protestele susțin că 80 la sută dintre sârbi sunt împotriva actualei puteri.

„Protestele de acum au o energie diferită. Sunt proteste studențești, nu avem un lider sau un partid implicat. Nimeni nu poate spune că e șeful, fiecare are o contribuție. Ceea ce e grozav”, comentează Igor, la pianul lui. 

Revoltații nu cer nici demisii, se delimitează de toată clasa politică și se organizează democratic. 

„Primul lucru care-mi vine în minte, analizând acest protest, e că nu dorim să discutăm cu președintele țării, deoarece treaba lui nu e să discute, ci să facă instituțiile să funcționeze. Nu vrem să stăm la discuții, vrem ca țara să funcționeze”, subliniază viitorul programator. 

Multe din pancarte, desenate într-un atelier improvizat în holul rectoratului, îl înfățișează pe Vucic, ușor de recunoscut după buzele exagerate caricatural. Vucic singur sau alături de „eternii lui miniștri”. Mâinile personajelor sunt roșii. Simbolul grafic al protestelor este, de altfel, o mare mână roșie, pe fond alb. Guvernanții, cred studenții, au mâinile pătate de sânge. 

În caricaturi e vizat și rectorul universității, care, spun studenții, a profitat de blocade ca să meargă în concediu cu soția, în Thailanda, pe banii școlii. Rectorul are acum chiar și un portret cu mâini însângerate, atârnat în galeria cu portrete ale foștilor rectori. 

Sloganele sunt fie laconice, „Pumpaj! Pumpaj!” (adică „presăm, presăm”) sau „Corupția ucide”, fie ludice, cu rimă „Iz Banata iz inata” („Și Banatul e-mpotrivă”) sau fără: „Sexul e mișto, dar ai încercat să i-o tragi sistemului?”. 

„N-a fost accident, a fost crimă”

„Îl ignorăm pe președinte, nu ne pasă ce gândește sau spune, nu-l considerăm relevant. Nu-i cerem nimic. Sunt alte instituții care ar trebui să facă ceva după tragedie. Vrem să fie făcute publice documentele complete care au stat la baza renovării gării din Novi Sad. S-au cheltuit o mulțime de bani într-un mod netransparent și 15 oameni au murit. Mai exact, au fost uciși de corupție. N-a fost un accident, a fost o crimă, în opinia mea. Vrem dreptate în numele lor, să fie judecați toți cei implicați, să suporte consecințele propriilor fapte. Să aflăm de ce acoperișul a cedat și cine e de vină”, explică Igor.

Imnul protestelor e un cântec al poetului și compozitorului George (Djordje) Balasevic, originar din Novi Sad. Melodia se numește „Ne lomite mi bagrenje” („Nu-mi tăiați salcâmul”). N-o să mă satur niciodată de cântecul ăsta, îl iubesc pe Balasevic și muzica lui, deși unii protestatari zic „O, nu, nu din nou, iar cântecul ăsta”. 

Versurile melodiei sunt cam așa, în traducere prozaică: „Cred, onorată instanță, că înțelegeți bine poporul. Să lăsăm legile să guverneze atunci. N-ar curge sângele ăsta, dacă legea ar fi respectată. Să fie aceeași lege pentru diavol și pentru preot! (…) Am avut o pădure de salcâmi. Am spus frumos: nu-mi tăiați salcâmii! Fără ei, mă împrăștie vântul. Lăsați-i, am nevoie de ei să mă apere. Nu-mi tăiați salcâmul sub care am sărutat-o, desculță și fugind din visare. O lacrimă e o lacrimă, iar o sabie e o sabie”.

La pian și la acordeon, Igor cântă imnul și muzica trece dincolo de pereții rectoratului, până în campus. Putea să fie pianist. Dar a ales matematica. „Am fost la un liceu de profil. Întotdeauna mi-a plăcut informatica, partea de programare. Am fost al doilea la șah în Serbia. Pian am făcut până la 12 ani. Ar fi trebuit să fac un liceu de muzică, pentru a spera la Conservator. Acum cânt pentru sufletul meu”.

Filosoful Marko are un vis despre sindicate

Viața lui Igor s-a schimbat, spre îngrijorarea mamei lui, „adică am un orar de somn ciudat. Ba dorm prea mult, ba dorm doar două-trei ore”. Se pregătește, psihic, pentru un marș pe jos, 120 de kilometri, în patru zile, între două orașe, Bor și Nis. „N-am mers niciodată atât, dar cred că pot să fac față”. 

Marko a participat la marșul dintre Belgrad și Kragujevac, 140 de kilometri. „Când mărșăluim, pe jos sau pe biciclete, oamenii ne întâmpină cu lacrimi în ochi. Clopotele bisericilor bat pentru noi în fiecare sat pe unde trecem”, povestește studentul la Filosofie. Marko are ceva din aerul unui mucenic: păr lung, fața ovală, cu o expresie blândă. În locul straielor tivite cu aur care se văd în fresce, poartă o geacă de iarnă în care ar încăpea încă doi ca el.  

Cineva le-a donat studenților o icoană și aceasta a fost așezată pe un șevalet, la intrarea în rectorat. „Preoții sunt și ei de partea noastră. Nu marii ierarhi ai bisericii, ei nu cred că ne susțin. Dar preoții, da, pe ei îi avem alături. La fel, armata. Doar șefii ei, care au salarii mari, sunt probabil contra noastră. Soldații sunt foarte prost plătiți”. 

Un sindicat din transportul public s-a alăturat primul protestelor. Apoi fermierii, care au parcat tractoarele în campus, să păzească studenții. „Ne așteptăm ca angajații din sistemul medical să ni se alăture. Avem un grup dedicat comunicării cu sindicatele. Nu vrem ca sindicate controlate politic sau corupte să fie asociate cu noi. Ținem la modelul democratic de organizare a protestelor. Unii dintre noi, studenții, ne-am dori… E mai mult un vis, dar ne-am dori ca și sindicatele să-și schimbe modul de a vedea lucrurile, să renunțe la ierarhiile lor, să se organizeze și să funcționeze democratic”, afirmă Marko.

„Profesorii sacrifică mai multe decât noi”

Cadrele didactice s-au alăturat protestelor de la bun început. „Când am organizat prima blocadă, la Facultatea de Arte Dramatice și la Facultatea de Filosofie, aici, în Novi Sad, a fost greu, pentru că lumea era speriată. Apoi, când blocada s-a generalizat, s-a întins și la alte facultăți, frica a dispărut. Conducerile administrative din universități au încercat să ne pună bețe în roate. Unii profesori s-au arătat ezitanți, apoi s-au decis să se alăture și ei protestelor”, continuă studentul la Filosofie. 

Universitarii pot fi presați, dar nu pot fi dați afară de autorități, pentru că universitățile se bucură de autonomie. Cu profesorii din școlile publice e altă situație. Marko adaugă că deja au început concedierile, după săptămâni de cursuri suspendate. Unele școli au încercat înlocuirea cadrelor didactice concediate cu suplinitori fără calificare, iar această măsură a dus la demisii în masă ale profesorilor. 

„Cred că profesorii sacrifică mai multe decât noi, pentru că riscă să-și piardă locul de muncă. Ei sunt angajați la stat. Iar ca să te angajezi la stat, în Serbia, nu dai concurs, ci te înscrii în partidul aflat la putere. Mai ales în administrația locală, unde sunt inventate tot felul de posturi, fără rost, pentru membrii de partid. Cred că văzând cum funcționează partidul și instituțiile din interior, profesorii au mai multe motive să fie revoltați decât noi, care observăm lucrurile din afară”.

„Ciocolata studențească” e scop, dar și mijloc

Grija cea mai mare a studenților revoltați e ca mișcarea lor de protest să nu fie confiscată de alte entități sau folosită de opoziția de la Belgrad. „Nu avem legătură cu nici un partid, cu vreo instituție sau cu vreo ideologie din afara granițelor. Avem cele cinci solicitări, legate de corupția care a dus la tragedia de la Novi Sad. Susținerea vine din toate categoriile sociale, pentru că toți suntem împotriva corupției”, spune Marko.

Ce presupune organizarea democratică a unui protest, pe lângă absența unui lider? „Vrem să ne asigurăm că deciziile sunt luate de o manieră colectivă. Avem grupuri de lucru, care plănuiesc activitățile de protest, apoi planul e supus aprobării adunării studenților din fiecare facultate. Trebuie să menținem comunicarea cu celelalte universități, să facem rost de resurse – de la locuri de dormit la pancarte”, declară Marko.

„Donațiile pe care le primim sunt apolitice, vin de la cetățeni. Când trebuie să găsim cazare în sate, foștii primari, acum în opoziție, se oferă să ne ajute, dar refuzăm de fiecare dată. Căutăm alte soluții. Uneori, primim cazare gratis din partea hotelurilor, alteori, plătim cazarea din donații”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Au fost și încercări din partea firmelor private să beneficieze de proteste. Un producător de dulciuri a scos „Ciocolata studentului” și a anunțat că o parte din banii obținuți din vânzarea acesteia va fi donată protestatarilor. 

Simo protestează, dar și tocește 

Cea mai grea parte? „Când plănuiești un protest, e să găsești resursele, mai ales pentru cazare. În blocade, cel mai greu e să menții ridicat moralul participanților. Uneori, apare defetismul, oamenii își pierd speranța, motivația. Dar spiritele se înviorează, după ce organizăm un protest mai mare, de pildă. Încercăm să variem modalitățile de protest, să fim creativi. La început blocam drumurile. Acum facem marșurile acestea lungi, între localități”, spune Marko.

Așa cum Igor cântă la pian, așteptând marșurile viitoare, Simo, 22 de ani, student la Matematică, folosește timpii dintre proteste învățând. „Nu vreau să rămân foarte în urmă cu studiul”. Înalt, cu un pulover șic, negru, cu părul creț, vâlvoi. Numai după claia de variabile de deasupra capului ghicești la ce facultate e.

„Teamă nu mi-este. Nu am motive. Poliția ne escortează și are tot interesul să prevină incidentele. Vom căuta împreună cu profesorii noștri soluții să nu pierdem anul universitar. Sunt optimist în privința asta”, spune Simo. 

„Țara asta suferă de prea mult timp”

„Ce sacrific?”. Vorbește Marian, 26 de ani, student la Arhitectură. „Personal, sunt privilegiat, pentru că locuiesc în Novi Sad, cu părinții mei. Ce sacrific e timpul, pe care l-aș putea folosi studiind sau căutând un loc de muncă. Dar sunt studenți care vin din alte părți și care sacrifică mult mai multe”. 

Marian e convins că, de data asta, protestele vor continua până se va produce o schimbare în mai bine în țară. „Dacă sunt obosit, da, sunt obosit după 12 ani de când suntem guvernați de aceiași oameni. Protestele vor dura cât va fi nevoie. Cred că oamenii sunt hotărâți să obțină schimbarea. De data asta, nu ne vom opri. S-au adunat prea multe. Țara asta suferă din cauza corupției de prea mult timp. Lucrurile au ajuns prea departe”. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 21

Arestări fără mandat și atacuri ale interlopilor

Ceea ce protestatarii numesc regimul Vucic a avut parte, într-adevăr, de numeroase turbulențe. „De exemplu, au fost proteste masive împotriva minelor de litiu. Publicul nu are acces la mare parte din înțelegerile pe care guvernanții noștri le au cu firme sau cu instituții din străinătate, care operează în Serbia”, subliniază Marian. 

Ca răspuns la aceste mișcări de masă, guvernanții de la Belgrad au înființat brigăzi speciale de poliție, care pot aresta cetățenii fără să fie nevoie de mandat de la un judecător. Marko a fost arestat astfel, în prima parte a protestelor. „M-au ținut în celulă aproape o lună, procurorul a încercat să probeze că sunt vinovat de tot felul de fapte. Judecătorul a rezistat însă presiunilor și a dispus eliberarea mea”, relatează tânărul, precizând că putea avea ghinionul să se afle în fața unui judecător mai slab de virtute. 

„Frică a fost, la început. Uneori, lideri din lumea interlopă, care sunt liberi, dar n-ar trebui să fie, deci sunt șantajabili, sunt trimiși să ne intimideze, să ne atace. Dar cu cât suntem mai mulți, cu atât frica scade”, adaugă „mucenicul” din rectorat. 

Lecții pentru studenți din alte țări

Epuizarea e o posibilitate, însă nu la vârsta studenției. Iar resursele care s-au strâns în încăperile rectoratului ajung pentru un regiment întreg.  

Marko se declară mulțumit de provizioane. Însă ceea ce îl mulțumește cel mai tare e democrația protestelor. Faptul că studenți din alte părți, din Bosnia, din Grecia, vin să învețe cum să organizeze astfel de mișcări și la ei în țară. „Uneori, mă simt un pic obosit. Dar sunt fericit că ideile mele sunt discutate în adunarea studenților, că se ține cont de ele, ceea ce nu era cazul înainte de proteste. Era o parodie de adunare a studenților. Mă simt împlinit că ideile noastre prind viață, că vocile noastre sunt auzite. Chiar dacă obosesc, sunt bine”.

Convingerile morale ale lui Marian 

În afara demisiei prim-ministrului Milos Vucevic, guvernanții de la Belgrad n-au dat semne că vor lua în considerare cele cinci revendicări ale protestatarilor. 

„Sunt sigur că autoritățile nu se simt foarte confortabil de când au început protestele. Întregul sistem educațional e blocat. Faptul că încurcăm traficul nu e o problemă pentru ei, e mai degrabă o problemă pentru companiile private. Dar faptul că școlile și universitățile sunt închise, asta, da, e o mare problemă. Iar părinții elevilor și studenților sunt de partea protestatarilor”, spune Marko. 

Miza pentru tinerii care ies în stradă sau pornesc în marș e simplu de formulat: ori schimbă țara, ori o părăsesc. „E țara mea și e frumoasă, nu plec fără să lupt mai întâi pentru ea”, susține pianistul programator Igor. 

„Familia mea a trăit în Novi Sad de patru generații”, argumentează Marian. „Chiar dacă aș pleca din țară, sunt mulți prieteni, mulți membri ai familiei care ar rămâne aici. Nu pot permite să se întâmple astfel de tragedii, iar eu să nu fac nimic. E împotriva convingerilor mele morale să nu protestez și să cer schimbare”. Mai contează morala? „Da, contează. Nu vrem să trăim într-o societate fără valori morale”. 

„Nu sunt circumstanțe favorabile unor alegeri corecte”

Ce se vede la capătul protestelor? Marko speră la o instituționalizare a acestor adunări studențești, care să ia locul actualelor asociații studențești și parlamentului studenților. „Acestea nu ne reprezentau deloc pe noi, serveau ca platformă pentru corupție. Reprezentanții studenților contau doar ca marionete”. 

„Alegerile sunt inevitabile, într-un anume punct”, crede Marian. „Dar dacă ar fi organizate alegeri chiar acum, cred că oamenii s-ar opune. Pentru că au existat fraude electorale, la scrutinurile precedente. Iar circumstanțele nu sunt încă suficient de favorabile unor alegeri corecte. În ceea ce privește justiția, mi-e greu să estimez cât de mult e controlată de regimul lui Vucic. Însă există un motiv pentru care procurorii nu-și fac treaba în ancheta tragediei din Novi Sad”.

În fața rectoratului a parcat o mașină, din care a coborât un tată de student. Din portbagaj, bărbatul scoate câteva baxuri cu sticle de lapte și pungi de supermarket cu alimente. Așteaptă să vină studenții să preia donațiile. „Îmi place să respir aerul de aici. E o zonă liberă”, spune el. Pe jos, trotuarul e stropit cu sânge acrilic. La baza scărilor stă scris, tot cu sânge din pensulă, „Corupția ucide”. Dacă vor rămâne în criză de ceva studenții sârbi, aceea e vopseaua roșie. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 21

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro