Culmea absurdităţii, atinsă în Norvegia: îţi pot lua copilul fiindcă nu ştii să-i faci omletă!

Dacă e să ne luăm după statisticile făcute de-a lungul anilor, Norvegia este ţara în care şi-ar dori să trăiască toţi locuitorii planetei. Are cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume, respectiv 53.000 de dolari pe an, şi alocă cea mai mare sumă, după SUA, sistemului de sănătate. Trei sferturi dintre norvegieni spun că au încredere în ceilalţi, 94% sunt încântaţi de frumuseţea mediului înconjurător, iar 94% consideră că munca serioasă îi ajută să prospere în viaţă. Aşa se face că, în ultimii ani, studiile au arătat că norvegienii sunt cei mai fericiţi oameni din lume.
Statul cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor
Promisiunea unei ţări în care domnesc pacea şi liniştea, unde indivizii sunt respectaţi, iar clasa politică îşi face datoria a atras, de-a lungul timpului, şi mii de imigranţi, dornici să îşi crească aici copiii. Din păcate, în ultima perioadă, tot mai mulţi trag semnale de alarmă disperate, după ce au ajuns să se lupte şi să reclame tocmai acest sistem “perfect”, care are grijă de cetăţenii săi. “Barnevernet” sau Protecţia Copilului a devenit cea mai mare grijă pentru părinţi, care riscă să rămână fără micuţii lor din motive care sfidează de multe ori raţiunea.
Prima ţară cu o lege pentru protecţia copilului
Deşi, de-a lungul timpului, mii de copii au fost smulşi din sânul familiilor şi au trăit ca orfani deoarece autorităţile au considerat că este în interesul lor, abia în ultimii ani, mai ales după ce au fost implicaţi şi cetăţeni de alte naţionalităţi – sute de români, cehi, polonezi, lituanieni, turci şi indieni au trecut sau trec prin această dramă -, adulţii au început să se împotrivească şi să reclame abuzurile făcute de Barnevernet. Situaţia datează însă încă de la sfârşitul anilor 1800, când în Norvegia au apărut primele legi care reglementau viaţa de familie, toate având rădăcinile în teoriile pozitiviste ale Şcolii italiene de criminologie. Cesare Lombroso, unul dintre fondatorii acesteia, a dezvoltat o teorie extrem de populară, care astăzi însă este învechită: aceea a tipologiilor criminale şi a criminalului înnăscut. Lombroso a construit şi un portret-robot al criminalului, care ar fi arătat astfel: un craniu asimetric, un nas mare şi turtit, ceafa lată, dinţi asimetrici – făcând, practic, foarte simplă recunoaşterea unui infractor pe stradă. Spre sfârşitul carierei, a- cesta şi-a revizuit teoria, acceptând că orice persoană poate deveni criminal.
În contextul în care teoria Şcolii italiene se extindea în toată Europa la sfârşitul anilor 1800, în mai multe ţări au luat naştere mişcări filantropice concentrate pe măsurile de protecţie a copilului. Norvegia a fost însă primul stat care a conceput o lege ce viza bunăstarea urmaşilor familiilor sărace. În ciuda faptului că această reuşită este considerată de oficiali motiv de mândrie, profesorul de drept Tove Stang Dahl a fost unul dintre primii şi puţinii oameni ai vremii care au susţinut că în realitatea aceasta este doar un mod de opresiune. Dahl a declarat atunci că legea a fost promulgată pentru a exista un mod de a controla eventualele reacţii negative ale săracilor. O sută de ani mai târziu, statisticile arată rezultatele: în Norvegia, în fiecare zi, 4-5 copii din sunt luaţi din sânul familiei şi mutaţi în centre de plasament.
ONU îndeamnă judecătorii să citească Drepturile Omului
Reprezentanţi ai unor fundaţii ce apără interesele copiilor, politicieni sau profesori de drept au acuzat, de-a lungul timpului, că legea este strâmbă şi că lasă loc multor abuzuri, mai ales că părinţii nu trebuie să fie neapărat infractori pentru a fi decăzuţi din drepturi, conform acesteia. Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut în repetate rânduri recomandări Norvegiei să încerce să aprofundeze motivele pentru care mii de copii sunt luaţi cu forţa din familiile lor şi chiar a îndemnat avocaţii şi judecătorii norvegieni să studieze mai îndeaproape Drepturile Omului. În acest timp însă, asistenţii sociali consideră că toţi copiii de pe teritoriul ţării trebuie să trăiască după “standardul norvegian”, care este, de obicei, prea ridicat pentru imigranţi. Aşa se face că în 2014, 11.200 de copii erau în grija unor asistenţi maternali, pentru a li se asigura o viaţă “decentă”, iar dintre aceştia, 1.665 fuseseră despărţiţi de părinţii lor în acelaşi an, adică în fiecare zi câte 4-5. În teorie, oficialii dau asigurări că deciziile sunt luate după îndelungi cercetări şi doar în cazul în care se descoperă cazuri de abuz sau neglijenţă, însă dintr-o statistică a Departamentului pentru copii, tineri şi familie reiese că scuza cel mai des utilizată este aceea că “părinţilor le lipsesc abilităţile părinteşti”. Iar dacă acest criteriu este foarte subiectiv, altele sunt complet absurde, după cum profesorul Marianne Skanland a dezvăluit într-un amplu raport asupra activităţii serviciului de Protecţia Copilului:
– psihologul a remarcat faptul că mama nu a putut face o omletă satisfăcătoare şi că taie pâinea în felii prea subţiri;
– copilul se uită cu interes după străinii din jurul său şi le zâmbeşte. Asta arată că nu este ataşat de mama lui;
– copilul întoarce faţa în altă parte atunci când tatăl îl spală;
– mama vrea să o lase pe bunică să ducă micuţul la psihoterapie sau alte tratamente de care are nevoie, în loc să meargă ea însăşi. În această situaţie, mama îşi pune interesele proprii mai presus de cele ale copilului;
– când a vizitat copiii, bunica a vrut să îi îmbăţişeze. Asistentul social a trebuit să o oprească, deoarece putea da naştere unui ataşament nedorit;
– o familie din India îşi hrănea copilul cu mâna, potrivit tradiţiei;
– o mamă de origine rusă a fost acuzată de abuz, după ce şi-a ajutat fiul să-şi scoată un dinte de lapte care se clătina.
În aceste condiţii, tot mai multe familii s-au revoltat şi au acceptat ca poveştile lor să fie mediatizate, după ce Protecţia Copilului a făcut abuzuri. În plus, copiii obligaţi să crească în orfelinate sunt acum mari şi mulţi dintre ei s-au întors la părinţii lor, după vârsta majoratului. Mai mult, aceştia merg în instanţă şi cer despăgubiri pentru anii petrecuţi departe de casă şi fără dragostea familiei. Până în prezent, 4.000 de tineri au depus cereri, iar 2.673 au primit deja compensaţii în valoare totală de peste un miliard de euro.

Cele mai recente şi mai şocante cazuri de abuz făcute sub pavăza legii

Familia Bodnariu. Cazul familiei Bodnariu a iscat indignare nu doar în România, ci în întreaga lume. Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţia sa norvegiană, Ruth, asistentă medicală, au rămas fără cei trei băieţi şi două fete. Copiii au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului în noiembrie, după ce fetele, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. Mii de oameni au ieşit pe străzi atât în România (inclusiv ieri), cât şi în alte ţări europene, pentru a susţine familia Bodnariu şi pentru a protesta faţă de practicile abuzive ale Barnevernet. Zilele trecute, părinţii au fost lă- saţi să-şi vadă doi dintre copii câteva minute.
Familia Rădulescu. Doi soţi din Arad, Marius şi Claudia Rădulescu, au împreună şapte copii. Pe cinci dintre ei nu i-au mai văzut de patru ani, de când aceştia le-au fost luaţi cu forţa de autorităţile norvegiene, cei doi arădeni acuzând că angajaţii de la Barnevernet i-au agresat şi le-au răpit copiii. În replică, poliţiştii din Norvegia i-au acuzat pe părinţi că ar avea probleme cu legea şi că nu îşi îngrijesc copiii cum trebuie. Mai grav este că acţiunea a fost justificată de o declaraţie a unor oficiali norvegieni, în care tatăl copiilor a fost acuzat că ar fi un criminal, deşi omul nu a fost niciodată condamnat.

Iată doi dintre cei cinci copii luaţi de lângă soţii Rădulescu
Familia Kiris. Şi o familie de turci stabilită în Norvegia a trecut printr-un incident asemănător. Totul a început după ce fiica de trei ani a soţiilor Kiris i-a povestit educatoarei de la grădiniţă visul ei influenţat de personajul de benzi desenate Hulk. Educatoarea a interpretat lumea imaginară a copilei într-un mod paranoic şi a chemat experţii de la Barnevernet. Fetiţa a fost “confiscată” şi poliţiştii l-au reţinut pe tatăl micuţei, chiar la locul de muncă. După trei zile, bărbatul s-a dus în Turcia cu ajutorul avocatului şi a cerut sprijinul autorităţilor din ţara sa. După intervenţia Ministerul de Externe turc şi a Preşedinţiei pentru Turcii de peste Hotare, copila a fost înapoiată familiei, iar educatoarea, concediată.
Familia Bhattacharya. Sistemul de protecţie a copilului în Norvegia a fost criticat şi în India, după ce Barnevernet le-a luat unui cuplu indian (foto) cei doi copii, dintr-un motiv absurd: părinţii îşi hrăneau micuţii cu mâinile. Scandalul a avut loc în anul 2012, iar guvernul din India s-a implicat şi a luat legătura cu autorităţile norvegiene, în încercarea disperată de recupera copiii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE