Câteva țări ies în evidență pentru rapiditatea cu care au derulat, până acum, campaniile de vaccinare împotriva COVID, iar printre acestea se află Israel, Marea Britanie și Chile.

În Israel, unde mai bine de jumătate din populația țării a fost vaccinată, lucrurile au mers foarte bine, numărul de cazuri noi s-a prăbușit, iar autoritățile au redeschis mare parte a economiei – restaurante, baruri, săli de concerte, cinematografe, în vreme ce studenții s-au întors la cursuri.

Marea Britanie a vaccinat și ea cu o doză mai bine de jumătate din populația țării, iar autoritățile au dat, cu multă precauție, startul pentru redeschiderea economiei, inclusiv a pub-urilor care au stat închise luni întregi.

În schimb, în Chile, unde autoritățile au administrat prima doză la peste 37% din populație, epidemia este în plină creștere. De fapt, actualul val epidemic are valori mai ridicate decât primul, cel din primăvara anului trecut, cu mai multe zile cu peste 8.000 de infectări.

Chile, în topul țărilor, după numărul de doze administrate, raportat la populație

Cum a ajuns Chile la o explozie de cazuri de COVID, în ciuda unei campanii avansate de vaccinare

Este posibil ca vaccinarea unui număr așa de mare de oameni să nu aibă un efect de stopare sau măcar de încetinire a transmiterii virusului?

Mai multe motive au fost invocate pentru situația actuală din țara sud-americană.

Unul dintre aceste motive, scrie The Guardian, este răspândirea unei variante noi a virusului, cea din Brazilia. Tulpina braziliană este considerată a fi mai contagioasă și provoacă forme mai severe ale bolii în rândul tinerilor decât variantele originale.

În Brazilia, această tulpină a adus sistemul sanitar în pragul colapsului.

În Chile, acum câteva zile, paturile de la terapie intensivă erau ocupate în proporție de 85%.

Cum a ajuns Chile la o explozie de cazuri de COVID, în ciuda unei campanii avansate de vaccinare
Numărul de infectări a crescut masiv în Chile în ultimele săptămâni Sursa: Worldometers

Alt motiv, unul important, este însă relaxarea prea rapidă a restricțiilor impuse în țară, în urma unei false senzații de siguranță.

„Un triumfalism”

Claudia Cortes, vicepreședinta Societății Chiliene de Boli Infecțioase, a declarat pentru agenția turcă Anadolu că unul dintre secretele succesului campaniei de imunizare a fost experiența din trecut.

„Sistemul de sănătate publică s-a născut ca rezultat al planurilor de vaccinare și, în general, gradul de acceptare a vaccinului este unul ridicat”, a explicat ea.

O rezervă suficientă de vaccinuri a fost contractată încă de acum câteva luni de guvernul lui Sebastian Pinera, care a contractat în special vaccinuri chinezești Sinovac și, într-o proporție mai mică, Pfizer și AstraZeneca.

La ora actuală, 7,2 milioane de persoane au primit prima doză și 4,6 milioane de persoane au primit ambele doze de vaccin. Asta dintr-un total de 18 milioane de locuitori.

Cortez spune însă că această campanie rapidă a generat un „triumfalism”, iar guvernul a relaxat prea repede restricțiile impuse anterior. În ianuarie, spre exemplu, guvernul a emis un sistem de permise cu care chilienii puteau pleca în vacanța de vară, care ține din decembrie până în martie.

„După multe luni de restricții, limitări de circulație și carantină, guvernul a relaxat măsurile excesiv, permițând unui număr de peste 5 milioane de oameni să se plimbe dintr-o parte în alta a țării și să răspândească virusul”, spune ea.

În plus, pentru că granițele nu erau închise, mulți chilieni au profitat de zborurile ieftine pentru a pleca în vacanță peste hotare, în Brazilia, Republica Dominicană sau Miami.

Ministrul sănătății a admis în martie că riscul vacanțelor de vară nu a fost comunicat în mod eficient cetățenilor.

Doctorul Ximena Aguilera, un epidemiolog din comisia care consiliază guvernul, a observat, la rândul lui, că această comunicare a riscurilor a fost defectuoasă.

„Problema este că această comunicare nu a fost constantă în întregul guvern. În vreme ce ministrul sănătății le recomanda oamenilor să aibă grijă de ei, ministrul economiei deschidea cazinouri, săli de fitness și cinematografe”, spune Aguilera pentru The Guardian.

Între timp, autoritățile chiliene au impus din nou o serie de restricții, în încercarea de a controla virusul.

„Încă trebuie să ții cazurile sub control”

Importanța unei relaxări planificate și precaute a economiei este relevată de profesorul Lawrence Young, expert virusolog la Warwick Medical School.

„Cred că Chile ilustrează pericolul în care ne-am putea afla dacă ne-am baza doar pe vaccinuri. Vaccinurile sunt fantastice, dar nu vor reprezenta niciodată soluția, dacă nu vor fi însoțite de alte măsuri, iar ceea ce se întâmplă acum în Chile ne oferă un avertisment foarte clar”, spune expertul pentru The Guardian.

Profesorul Stephen Griffin, de la Leeds University School of Medicine, este de acord. „Încă trebuie să ții cazurile sub control, atunci când vaccinezi. Dacă nu o faci, vei avea probleme”, spune acesta.

În contrast cu Chile, spre exemplu, Israelul a demonstrat cât de important este ca strategia de redeschidere să fie una atent planificată.

De la debutul campaniei de imunizare, autoritățile israeliene au adoptat o serie de măsuri care să asigure succesul eforturilor de combatere a COVID. Printre acestea, deja faimosul pașaport verde, care este eliberat persoanelor vaccinate sau celor care s-au vindecat de COVID recent.

Planul este controversat și multă lume a protestat față de introducerea unui astfel de document care „discriminează” și limitează drepturile.

„Totuși, pentru universități, (pașaportul verde) a fost benefic, deoarece a permis studenților să se întoarcă în sălile de cursuri”, spune Linda Bauld, profesor de sănătate publică la Universitatea Edinburgh.

„Acestea sunt tipurile de măsuri pe care trebuie să le discutăm, pentru a fi siguri că vom redeschide în siguranță”, spune ea, cu referire la Marea Britanie.

Alte două măsuri luate în Israel au fost evidențiate de Bauld. Testele care arată dacă o persoană a dezvoltat anticorpi, în urma vaccinării sau a vindecării după boală, permit călătorilor internaționali care ajuns în Israel să evite carantina.

În același timp, autoritățile iau în considerare să vaccineze și copiii mai mari, odată ce serul va fi autorizat pentru așa ceva.

Aceste inițiative, spune Bauld, arată cât de departe este Israelul în materie de planificare.

Un vaccin mai puțin eficient

Criza epidemică din Chile pare să fi fost exacerbată, în același timp, de eficiența redusă a vaccinului folosit pe scară largă – Sinovac, de producție chinezească.

Un studiu recent al Universității din Chile a aflat că acest ser are o eficiență de 56,5% în prevenirea infectării, la două săptămâni după efectuarea celei de-a doua doze.

Rezultatele au confirmat alte studii clinice efectuate pe vaccinul Sinovac, care indicau, la rândul lor, o eficiență de puțin peste 50%.

Studiul din Chile a arătat însă că după o singură doză, eficiența vaccinului este de doar 3%, adică undeva în marja de eroare.

Problema eficienței reduse a serurilor chinezești a fost readusă în actualitate, în weekend, de o declarație a lui Gao Fu, directorul Centrului Chinez pentru Controlul și Prevenția Bolilor, care a admis că vaccinurile actuale din țară „nu au rate foarte mari de protecție”.

El a revenit ulterior, precizând că declarațiile anterioare au fost „complet neînțelese”, dar semnele de întrebare au început să apară peste tot în țările care folosesc vaccinuri produse în China.

De aceea, autoritățile din Chile au insistat duminică asupra faptului că decizia țării de a-și baza strategia de imunizare pe serul Sinovac este una bună.

Ministrul pentru știință, Andres Couve, a subliniat că este important ca oamenii să se concentreze pe eficiența vaccinului în reducerea formelor severe ale bolii și a mortalității, care sunt de 83,7%, respectiv 100%.

Citeşte şi:

Vaccinul, o soluție pentru sechelele COVID? Cum au dispărut simptomele la unii pacienți după imunizare

De ce nu demisionează Vlad Voiculescu?

Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
PARTENERI - GSP.RO
Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
Fiul Anamariei Prodan, mesaj BIZAR după ce Reghecampf a fost în Grecia cu altă femeie, nu cu amanta ”oficială”
Playtech.ro
Fiul Anamariei Prodan, mesaj BIZAR după ce Reghecampf a fost în Grecia cu altă femeie, nu cu amanta ”oficială”
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile