Condamnată la 3 ani de închisoare

Femeia a fost condamnată în primă instanță de tribunalul din Milano la trei ani de închisoare, sub acuzația de răpire și tentativă de extorcare. Complicele ei a primit aceeași pedeapsă.

Dosarul penal a fost deschis când bărbatul, fratele directorului general al UniCredit, Andrea, a reclamat că fosta sa parteneră fugise în Rusia cu copiii lor, în urmă cu doi ani.

Femeia în vârstă de 40 de ani, care începuse ulterior o nouă relație cu un alt bărbat, Angelo Corbosiero, a cerut de la Riccardo Orcel o jumătate de milion de euro.

Ce prevedea șantajul

Șantajul prevedea depunerea a „zece cecuri bancare” în valoare de 50.000 de euro fiecare, care urmau să fie predate unui notar din Milano la întoarcerea femeii în Italia cu copiii. 

Copiii rămăseseră în Rusia timp de cinci sau șase luni înainte ca, după negocieri îndelungate, femeia să fie convinsă să se întoarcă în Italia.

În urma plângerii lui Orcel, parchetul din Milano a deschis o anchetă. Pe 9 octombrie, procurorul Enrico Pavone a solicitat trei ani pentru femeie și patru ani și jumătate pentru bărbatul în vârstă de 51 de ani din Foggia, care i-a fost complice.

Conform rechizitoriului, Orcel a fost împiedicat, timp de mai multe luni, să-și „exercite în mod legitim răspunderea părintească ”.

Judecătorii de la secția a șasea penală a tribunalului din Milano au dispus, de asemenea, ca femeia să plătească cheltuielile de judecată, o amendă de 600 de euro și să-i achite lui Orcel daune civile, pe lângă o sumă provizorie executorie de 30.000 de euro.

Bărbatul refuzase să plătească la momentul respectiv, rezistând amenințărilor soției, și depusese o plângere la carabinieri, care au confiscat imediat cecurile ca probă în anchetă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.