Cum arată o tabără pentru tineri nevăzători: “E libertate, nu e un sentiment din ăla în care să te simți închis și singur, cum ești acasă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Timp de o săptămână, 15 adolescenți nevăzători au luat lecții de înot, au învățat să pedaleze în tandem, dar și să aibă încredere în cei din jur, în cadrul unei tabere organizate special pentru ei.
Ionuț întinde mâinile și zâmbește larg. Se bucură că simte pe piele apa rece, fiindcă afară e arșită. Că aude râsetele prietenilor lui care au reușit să sară în piscină. Că poate să plutească preț de câteva secunde.
Ionuț nu se poate bucura și de imaginea ca de oglindă spartă pe care joaca lor o lasă în apă. Nici de albastrul intens cu care e vopsit fundul bazinului pe care îl simte sub tălpi. “La un nevăzător care nu vede nici măcar atât, n-ai cum să-i explici culorile, n-ai cum”, spune adolescentul de 15 ani.
Ionuț e unul dintre cei 15 tineri nevăzători din toată țara care au venit pentru o săptămână, într-o tabără organizată la Izvorani de clubul sportiv ”Tandem Arena”.
Alături de ei sunt și 15 adolescenți văzători, care le sunt parteneri și îi însoțesc peste tot, căci în acest loc nimeni nu merge cu bastonul alb pentru nevăzători.
Copiii au zilnic ore de înot, ciclism în tandem și atletism cu profesori care, pe lângă mișcări, îi învață să aibă încredere în ei și în ceilalți, să țină capul sus și să lucreze în echipă.
“Ține mâinile în față și mergem la marginea bazinului, e la doi metri de noi”, îl îndrumă Adrian Stanca, antrenorul de înot, pe Ionuț.
În tabără e libertate, nu e un sentiment din ăla în care să te simți închis și singur, cum ești acasă.Ionuț
Pentru el, acasă e acum la Gilău, orașul în care ai lui s-au mutat de la sat ca să fie mai aproape de Cluj-Napoca - unde există școală specială pentru nevăzători.
Tânărul s-a născut fără vedere și primii ani din viață i-a petrecut în satul Măguri, la o casă în curtea căreia se simțea atât de în siguranță, încât mergea chiar și singur cu bicicleta.
La țară a învățat cum arată lumea. După ce îi descria cu detalii forma obiectelor din jur, mama lui “mă mai lăsa și să pipăi”. Prin atins, a cunoscut Ionuț cele mai multe lucruri și texturi.
”Îmi plăceau astea mai deosebite, mai fine, de exemplu, era o pătură care era extrem de fină”. Când a atins soba de teracotă încinsă din casă a înțeles că se va izbi și de obiecte periculoase.
Pentru că nu are vedere, mirosul și auzul îi sunt mult mai dezvoltate, îmi explică Ionuț. Știe că e în Cluj, când miroase “a benzină”. Iar când merge pe stradă, ”noi auzim așa, peretele. Știu că sună ciudat, dar auzi că se lovește sunetul de perete și știi că e acolo peretele”.
Ciudat pentru cei văzători poate suna și faptul că Ionuț știe să cânte la chitară după doar 6 luni de practică. Iar cel care l-a învățat acordurile e prietenul lui, Boti, și el nevăzător.
În camera din tabără, pe salteaua de jos a unui pat supraetajat, cei doi cântă împreună la aceeași chitară melodia folk ”Pădure nebună”. Boti ține acordurile, iar Ionuț bate ritmul.
Deși crede că unui nevăzător nu poți să îi explici culorile, Ionuț spune că el vede două culori: roșu și verde.
Dacă văd roșu și verde văd că sunt foarte diferite, dar trebuie să fie foarte aprinse. Roșu mă duce cu gândul la ceva mai cald, iar verde la ceva mai rece, nu pot să explic.Ionuț
-O pădure... tu o vezi?
-Văd doar umbre, umbre, tot așa.
-Umbre verzi?
-Da.
Pentru Vasile Marian, un tânăr văzător, de 17 ani, e prima dată când participă la o tabără dedicată copiilor care nu văd și recunoaște că la început a avut prejudecăți.
M-am gândit puțin că o să-mi fie rușine să mă afișez cu ei, dar apoi am văzut că dacă aduci o bucurie ești și tu fericitVasile Marian, voluntar
Liceanul spune că o să își invite prietenii să meargă și ei în viitor într-o astfel de tabără, ca să învețe să empatizeze cu cei care nu văd.
Să se gândească cum ar fi să mergi pe bicicletă și să nu vezi: câinii care stau tolăniți la umbra brazilor, norocii albi care plutesc în aerul cald, cerul fără niciun nor pe el, tufele cu trandafiri roșii în floare, părul împletit al fetei care e pe bicicleta din față.
”Văd foarte puțin. Văd că ai un tricou negru și blugi albaștri. Văd culorile și văd și formele”, începe Monica Buzaș, o adolescentă de 17 ani din Miercurea Ciuc, descrierea universului ei.
Am emoții când cobor scările și cu stâlpii care sunt mai mici și subțiri.Monica
Adolescenta s-a născut cu o deficiență care i-a luat de tot văzul la ochiul dreptul și i-a lăsat urme de vedere la celălalt. “Cu stângul am văzut destul de bine când eram mai mică, dar din păcate s-a scăzut”.
Când avea 10 ani, au început să dispară lucrurile pe care le zărea: numerele de la autobuze și literele. Mai ales literele, pentru că cel mai mult îi e dor să citească. Ține și azi minte ultima poveste căreia i-a parcurs rândurile: Pinocchio.
“Am citit cred că jumate din el. Dar după aia nu am mai putut să citesc. Pur și simplu n-am mai putut să descifrez literele”, își amintește Monica.
Acum descarcă romane dintr-o bibliotecă online și “e o aplicație pe telefon care citește”. În trei săptămâni, a parcurs, prin ascultare, toate volumele Harry Potter.
Organizatorul taberei și cel care i-a adus împreună pe tinerii din două universuri diferite este Florin Georgescu, 44 de ani, președintele clubului sportiv Tandem Arena.
”Sunt mult mai multe lucruri care ne apropie decât care ne despart. Diferențele ne duc la lucruri mult mai bune decât dacă n-ar fi”, e de părere bărbatul.
E nevoie de limbaje universale pe lumea asta, iar sportul e unul din ele.
Florin Georgescu, organizatorul taberei, nevăzător
Din cauza unei afecțiuni congenitale, și-a pierdut vederea la 14 ani, la scurt timp după ce și-a făcut buletinul.
„Cea mai bună cale de a trăi bine cu tine este de a accepta ce ți se întâmplă și nu să te gândești la cum ar trebui să fie, că am înnebuni cu toții”, spune Florin.
