Cum au ajuns țările cu cel mai eficient răspuns la pandemie să aibă cele mai lente și întârziate campanii de vaccinare

Comentează
Arhiva foto

Țări precum Noua Zeelandă, Australia sau Coreea de Sud au unele dintre cele mai greoaie campanii de vaccinare, într-un top al țărilor dezvoltate, cumva paradoxal ținând cont că ele au fost statele care au combătut cel mai bine pandemia. Oficialii spun că se află într-o poziție bună, în care își permit să nu se grăbească și să analizeze cu atenție efectele secundare ale serurilor. Dar criticii le atrag atenția că pur și simplu nu s-au mișcat rapid atunci când au semnat contractele și că nu au nici acum strategii eficiente de imunizare, ceea ce înseamnă că se află într-o cursă contra cronometru și contra mutațiilor virusului, scrie CNN.

Noua Zeelandă a fost una dintre campioanele lumii în privința combaterii COVID.

În vreme ce statele occidentale s-au confruntat cu mai multe valuri pandemice agresive, care au necesitat impunerea repetată a unor restricții dure, Noua Zeelandă a aplicat un lockdown de cinci săptămâni, după care țara s-a întors la o relativă normalitate.

Da, granițele au fost închise, dar în interiorul țării, lucrurile au decurs mai mult sau mai puțin obișnuit - magazine și restaurante deschise, nunți, festivaluri de muzică.

Deși a suferit un număr ceva mai mare de decese, și Australia s-a descurcat destul de bine în timpul epidemiei.

O analiză a think-tank-ului australian Lowy Institute a arătat, de fapt, că întreaga regiune Asia-Pacific a performat mult mai bine decât Europa sau America, unde s-a înregistrat cel mai mare număr de decese.

Liderii din SUA și Marea Britanie au fost considerați în mod particular ineficienți, ținând cont de bilanțurile sumbre din aceste țări.

Dar lucrurile par să se schimbe, acum că pandemia intră într-o nouă fază.

Aproape 37% dintre americani au primit cel puțin o doză de vaccin și CNN estimează că țara ar putea atinge imunitatea de grup până la vară. Marea Britanie și-a vaccinat parțial cel puțin 47% din populație.

Lucrurile încep să se miște și în UE, care, chiar dacă este în urma acestor două țări, tot a administrat cel puțin 100 de milioane de doze.

Prin contrast, Noua Zeelandă, Thailanda, Taiwan, Coreea de Sud și Japonia, țări care au combătut cu succes epidemia, au vaccinat între 2 și 5% din populație.

Doze administrate la suta de locuitori până pe 15 aprilie

Australia, care își propusese să vaccineze toată populația până la finalul lui octombrie, a admis între timp că nu va atinge această țintă. Până pe 15 aprilie, oficialii australieni anunțau că au vaccinat în jur de 5,3% din populație.

Situația diferă pentru fiecare țară în parte, dar experții spun că unul dintre motivele pentru care aceste țări sunt în urmă este că pur și simplu nu s-au mișcat destul de repede încât să semneze acorduri cu producătorii de vaccinuri.

În vreme ce oficialii apără strategia, spunând că această precauție se poate dovedi valoroasă, oamenii de știință îi îndeamnă să grăbească campaniile de imunizare.

Un risc calculat

Robert Carnell, director de cercetare în regiunea Asia-Pacific al companiei financiare ING, spune pentru CNN că țările care pur și simplu au aruncat cu bani spre dezvoltatorii de vaccinuri au cules și roadele.

„Au asumat un risc calculat. Și a avut rezultate, pentru Marea Britanie”, spune el.

În luna mai a anului trecut, Marea Britanie securizase deja un acord pentru achiziționarea a 100 de milioane de doze de AstraZeneca. Iar până în iulie încheiase alte contracte pentru 90 de milioane de doze adiționale, inclusiv 30 de milioane de doze din serul Pfizer/BioNTech, prima țară care a contractat acest vaccin.

În aceeași lună, și SUA au încheiat un contract cu Pfizer/BioNTech, pentru până la 600 de milioane de doze.

În momentul în care semna contractul, Marea Britanie înregistrase deja 41.000 de decese, în vreme ce SUA - 140.000.

„Au fost împinse de situația de urgență și de obligația de a face orice le poate scoate din necazul în care au intrat singure”, explică Bill Bowtell, profesor de sănătate publică la University of New South Wales.

Prin comparație, țările din regiunea Asia-Pacific nu au avut aceeași situație de criză, deci și-au asumat mai puține riscuri.

Australia, spre exemplu, a semnat cu mai puțini producători de vaccinuri, iar acum plătește prețul, spune profesorul.

„Haos” și „eșec”

În decembrie, SUA și Marea Britanie începuseră deja campaniile de vaccinare, urmate în scurt timp, într-un ritm mai puțin rapid, de statele membre UE.

Și China a început să își vaccineze cadrele medicale în decembrie, iar India a pornit propria campanie de imunizare în ianuarie.

Dar în alte țări ale regiunii, în special în cele în care numărul infectărilor era redus, campaniile de vaccinare au demarat cu întârziere.

Iar asta a adus și critici.

Campania de vaccinare din Noua Zeelandă a fost catalogată drept „haotică”. A fost cuvântul folosit de Allan Sargeant, care coordonează trei cămine pentru vârstnici și care încearcă încă să obțină de la autorități o dată la care rezidenții din aceste cămine ar putea fi vaccinați. Nu a reușit încă.

În Australia, cuvântul folosit de un expert care a observat ritmul foarte lent al campaniei a fost: „eșec”.

Guvernul a renunțat la mai toate țintele inițiale ale campaniei. Prima fusese cea potrivit căreia autoritățile ar fi trebuit să administreze patru milioane de doze până la finalul lui martie.

În Coreea de Sud, noul primar ales al orașului Seul, Oh Se-hoon, a criticat guvernul pentru că a cumpărat vaccinurile cu întârziere și pentru că a fost ultima țară OECD care a pornit imunizarea.

Însă în fiecare caz, liderii și-au apărat deciziile.

Agenția Coreeană pentru Controlul și Prevenția Bolilor a argumentat că nu dorește să se grăbească cu campania de imunizare deoarece are nevoie de timp pentru a observa efectele adverse.

Premierul Australiei, Scott Morton, a observat că țara sa beneficiază de faptul că va putea urmări mai întâi campaniile de vaccinare din celelalte state.

Iar în Noua Zeelandă, șefa guvernului, Jacinda Ardern, a subliniat că ecuația este diferită, deoarece „oamenii noștri nu mor”.

Șefa guvernului din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern FOTO: Profimedia

Însă nu toate strategiile au fost în mod intenționat lente.

Când a semnat un acord pentru achiziția de vaccinuri AstraZeneca, premierul australian a asigurat că australienii vor fi printre primii cetățeni ai lumii care vor fi imunizați.

Evident, nu s-a întâmplat așa. Printre altele, Morrison a dat vina pe UE, care a blocat primele livrări de vaccin, un lucru pe care UE îl neagă.

Australia, asemenea Coreei de Sud, produce serul AstraZeneca pe plan local, dar vaccinul acesta este acum rezervat doar persoanelor de peste 50 de ani.

Cei mai tineri pot primi Pfizer, doar că deocamdată nu există suficiente doze. Experții au acuzat tocmai ritmul lent de distribuire al dozelor către centrele de vaccinare și către medici, care altfel ar fi pregătiți.

Cât despre Noua Zeelandă, șefa guvernului a evitat să ofere un termen-țintă pentru imunizarea populației, în ciuda solicitărilor repetate ale opoziției. Cert este însă că aici, vaccinarea grosului populației va începe abia din iulie, un moment în care Europa și SUA speră să își fi vaccinat deja măcar jumătate din populație.

„Virusul atacă frontierele în fiecare zi”

Un motiv important pentru ca aceste țări să-și grăbească campaniile de vaccinare este necesitatea deschiderii granițelor.

Criticii se tem că țări din Asia-Pacific vor fi încă închise, într-un moment în care alte țări care și-au vaccinat populațiile vor putea deschide granițele pentru turism și comerț.

„Pe măsură ce țările își vaccinează oamenii, Noua Zeelandă riscă să rămână în urmă”, a avertizat Chris Bishop, un politician de opoziție din această țară.

„Eliminarea COVID ar fi trebuit să fie o oportunitate de a ne reveni mai rapid decât restul lumii. Riscăm să pierdem acest avantaj din cauza unei campanii lente și ineficiente (de vaccinare)”, a spus el.

Analiștii cred totuși că „pierderea” acestui avantaj nu este chiar atât de posibilă. Tocmai pentru că au controlat bine pandemia, țările din Asia-Pacific au evitat și costul economic uriaș al lockdown-urilor repetate și prelungite.

Economiile unor țări precum Coreea de Sud, Noua Zeelandă și Australia au fost afectate, dar nu atât de rău precum alte state. PIB-ul lor a scăzut cu 1%, 2,9%, respectiv 1,1% în 2020, nu cu 9,9% ca în Marea Britanie, spre exemplu.

Iar experții cred că aceste țări își pot în cele din urmă grăbi campaniile de imunizare, nu doar pentru binele economiei, dar și al sănătății publice.

„Într-o țară în care 90% dintre oameni nu sunt vaccinați, asta este o rețetă pentru dezastru”, spune profesorul australian Bowtell.

„Nu cred că vrei să ai o insulă de oameni în mare parte nevaccinați, într-o lume în care virusul suferă mutații”, avertizează el.

„Virusul atacă frontierele în fiecare zi. Cea mai bună rezistență și protecție este vaccinarea cadrelor medicale și apoi a restului populației. Este o cursă contra mutațiilor și a timpului”, spune Bowtell.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
12 sept.
Adolescent de 15 ani, salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
12 sept.
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
12 sept.
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă