Trebuie să ştiţi că pentru protecţia împotriva acestor riscuri, conform Legii nr. 230/2007, se poate institui privilegiul imobiliar în favoarea asociaţiei de proprietari. Ceea ce înseamnă că asociaţia blochează vânzarea-cumpărarea apartamentului fără ştirea ori aprobarea sa. Prin privilegiu, asociaţia are prioritate la vânzarea sau executarea apartamentului restanţierului şi e prima căreia i se achită datoriile pe care le avea respectivul proprietar.

4552-296677-utilepozafront.jpg

Iată cum trebuie să procedaţi:

1. Cererea de înscriere a privilegiului imobiliar se adresează Biroului de Carte Funciară al judecătoriei în a cărei circumscripţie e situat imobilul.

2. La cerere se vor anexa, în două exemplare, extrase/copii de pe listele lunare de plată a cotelor de contribuţie având ştampila asociaţiei de proprietari, din care să rezulte suma datorată. Cererea poate fi depusă de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de către o altă persoană împuternicită de acesta.

3. Privilegiul se radiază după plata sumei restante către asociaţie.

Curs pentru administratori

Federaţia Asociaţiilor de Proprietari din România (FAPR) anunţă organizarea unui nou curs pentru administratorii de bloc, începând cu data de 30 octombrie. Detalii aflaţi la numărul de telefon 021/33.55.232.

Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, eroul din '89 pe care fostul milițian l-a bătut crunt la Mineriadă
Recomandări
Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, eroul din ’89 pe care fostul milițian l-a bătut crunt la Mineriadă

Proprietarul are nevoie de certificatul de sarcini

Dacă proprietarul cu datorii vrea să vândă apartamentul fără ştiinţa asociaţiei, nu va putea să îl înstrăineze atât timp cât la Biroul de Carte Funciară apare că locuinţa are datorii faţă de asociaţie. Certificatul de sarcini care se eliberează la vânzare- cumpărare trebuie să arate că apartamentul este grevat de sarcini, iar noul proprietar, în cunoştinţă de cauză, va putea prelua datoriile fostului proprietar numai dacă doreşte, şi asta se va face printr-o prevedere expresă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI