1.Plantează flori în ghivece
Nu toată lumea este suficient de norocoasă încât să aibă o curte mare cu grădină, însă nu lăsa acest lucru să te oprească. Poți amenaja în propriul balcon o mică grădină cochetă, care să îți învăluie locuința cu miresme de primăvară. Dacă le plantezi de pe acum, florile vor avea suficientă putere să reziste peste iarnă. Le poți suspenda de perete, agăța de marginea balconului sau poți amenaja un colț special pentru grădinărit. Află ce flori să plantezi și care sunt toate sfaturile practice de care trebuie să ții cont pentru plantarea semințelor și a bulbilor de flori, iar apoi nu-ți rămâne decât să te apuci de treabă.
2.Îmbracă podeaua
Renunță la cimentul rece și inestetic și înlocuiește-l cu parchet, de preferat, pentru senzația de continuitate a casei și o notă mai mare de eleganță. Însă, dacă balconul este deschis, alege cu atenție tipul de lemn pe care îl folosești, pentru că acesta trebuie să facă față capriciilor vremii. Cea mai viabilă soluție este lemnul din pin tratat sub presiune, care rezistă de regulă până la 15 ani. De evitat este lemnul roșu, pentru că putrezește mai ușor la umiditate.
O altă soluție pentru podeaua balconului ar fi gresia. Desi efectul estetic nu este la fel de impresionant, gresia ar putea fi o opțiune mai practică și mai economică. Dacă plănuiești să umpli balconul cu flori, o podea din gresie este mult mai ușor de curățat și de întreținut, fără să necesite produse costisitoare.
3. Crează o zonă de relaxare
În balconul ideal ai nevoie și de un loc în care să te relaxezi după ore întregi de grădinărit, așa că o măsuță cu niște scaune cochete reprezintă mereu o soluție simplă, economică și de efect. În cazul unui spațiu puțin mai generos, un șezlong sau o saltea micuță așezată intr-un colț, pe care le poți accesoriza cu câteva pernuțe viu colorate, oferă un confort suplimentar. Pentru a folosi eficient suprafața pe care o ai la dispoziție, caută soluții practice multifuncționale. Spre exemplu, o masă cu scaune ce împreună formează o băncuță, ca în următorul video:
4. Nu uita de decorațiuni
Atenția la detalii este mereu cheia succesului. Nu neglija obiectele decorative care oferă balconului mai multă personalitate. Un covor atent selectat, câteva suporturi de lumânări din metal, o instalație de luminițe sau poate chiar un mic tablou agățat pe perete pot schimba în bine orice încăpere. Pentru mai multă inspirație, iată câteva exemple de transformări spectaculoase ale balconului în următorul video:
Orice balcon, oricât de mic, poate fi transformat într-o terasă minunată de care să te bucuri în zilele frumoase de primăvară. Cu acești pași simpli va deveni încăperea ta preferată din casă. Cu ce flori ți-ar plăcea să îl decorezi?
Foto: Shutterstock, Pinterest – ArchitectureArtDesigns