Magazinele virtuale incep sa castige clienti si la noi in tara. Dupa modelul occidental, din lipsa de timp, romanii apeleaza si ei la cumparaturile prin Internet. Statisticile arata ca decembrie este luna de varf a shopping-ului on-line. Daca v-ati hotarat sa testati acest sistem, este bine sa stiti la ce sa fiti atenti pentru a nu cadea in plasa falsilor comercianti.
Iata ce va recomanda in privinta cumparaturilor on-line reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC)
-Fiti atenti cand oferiti detaliile despre card. Verificati inainte daca respectiva companie are un site sigur.
-Chiar daca oferta este tentanta, nu faceti cumparaturi daca vi se pare ca magazinul on-line nu este sigur. Ideal ar fi sa cumparati de la companii despre care aveti referinte.
-Incercati sa obtineti o adresa si un numar de telefon ale companiei, nu doar adresa de e-mail.
-Interesati-va inainte de taxele postale si de alte costuri despre care este posibil sa nu vi se spuna nimic la inceput.
-Bunurile expediate din strainatate ajung la destinatie dupa cateva zile. Verificati cat timp dureaza exact si eventual stabiliti o data de livrare limita pana la care sa le primiti.
-Verificati politica respectivei companii referitoare la returnarea bunurilor care nu corespund cu cele pe care le-ati comandat.
– Daca produsele sunt scumpe, evitati sa le comandati de la magazine on-line din strainatate. Exista riscul ca o data ce le primiti sa constatati anumite defectiuni. In aceasta situatie va fi foarte greu ca reclamatia dumneavoastra sa fie luata in considerare.
Produsele, livrate in cel mult 30 de zile
Potrivit inspectorilor ANPC, in situatia in care firma nu are alte reguli, comerciantul trebuie sa trimita produsele in cel mult 30 de zile de la comanda. Daca furnizorul nu reuseste sa livreze comanda in timp util din diverse motive, cum ar fi lipsa respectivului produs din stoc, cumparatorul trebuie instiintat cu privire la acest lucru. Comerciantul nu are dreptul sa-i livreze cumparatorului alte bunuri, de o calitate si la un pret echivalente cu cele comandate, decat daca acest lucru a fost stipulat in contract.
Unde puteti reclama inselaciunile
In cazul in care ati fost inselat de o firma care isi vinde produsele pe Internet, puteti sa va adresati Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) sau oficiilor judetene pentru protectia consumatorilor. ANPC pune la dispozitia consumatorilor si un numar de telefon netaxabil, unde se pot face reclamatii: 08000800080999. Plangerile se pot depune si in format electronic, accesand site-ul www.anpc.ro, sectiunea Reclamatii.