Curiosul caz al lui Adrian Codreanu, finul unui lider liberal brașovean: e și consilier local UNPR în Covasna, și vicepreședinte zonal PNL Brașov. „Sunt în politică din clasa a 8-a”

Comentează
Codreanu, al doilea din dreapta, în campanie pentru președintele Iohannis. În imagine, apar nașul său, Adrian Oprică, și primarul George Scripcaru

Adrian Codreanu, 40 de ani, este consilier local UNPR în comuna Chichiș, județul Covasna, dar și vicepreședinte în zona Bartolomeu în Biroul Politic Municipal PNL Brașov.

  • Conform articolului 8 (1) din Legea 14/ 2003, legea partidelor politice, un cetățean nu poate face parte, în același timp, din două partide.
  • Codreanu - care este și finul lui Adrian Oprică, președintele Organizației Municipale PNL Brașov - pretinde că n-a semnat adeziunea de membru PNL și că a fost trecut pe lista vicepreședinților zonali ”fiindcă e asociat de mai mult timp cu partidul”.
  • Deși era membru UNPR, Codreanu i-a făcut campanie toamna trecută președintelui Iohannis, umăr la umăr cu nașul său și cu primarul George Scripcaru.

Libertatea l-a contactat pe Adrian Codreanu, politicianul care apare drept vicepreședinte zonal PNL Brașov, dar și consilier local în Chichiș, Covasna, în încercarea de a lămuri situația.

Libertatea: Domnule Codreanu, cum de apăreți și în UNPR, și în PNL?

Adrian Codreanu: Ei m-au trecut la PNL, fiindcă eram de mai mult timp în PDL, și, după fuziune, noul PNL ne-a trecut pe toți pe lista de vicepreședinți zonali.

-Cum adică? Așa, pur și simplu?

-Adică vreau să spun nu am semnat adeziunea la PNL, dar sunt asociat ca imagine cu PNL.

În biroul politic local PNL Brașov, Adrian Codreanu este trecut ca vicepreședinte zona Bartolomeu, cartier din orașul de sub Tâmpa.

-Păi nu sunteți și consilier local UNPR la Chichiș, în Covasna?

-Ba da, am câștigat mandatul în 2016, eu am domiciliul în satul Băcel, aparține de comună.

Lista consilierilor locali din comuna Chichiș, Covasna

-Deși erați în UNPR, înțeleg că toamna trecută i-ați făcut campanie electorală lui Klaus Iohannis, alături de primarul Scripcaru și de nașul dvs. Pe 14 septembrie, strângeați semnături pentru candidatura președintelui.

-Da, am fost in stradă, am fost cu foștii colegi cu care fac politică încă din copilărie. Să știți că sunt în politică din clasa a 8-a. Iar în 1997, eram cu APR-ul, care a fuzionat cu PNL-ul...

În campanie electorală pentru Klaus Iohannis, pe 14 septembrie 2019

-Ce zice partidul dumneavoastră, pe listele căruia ați fost ales de covăsnenii din Chichiș? Ce zic cetățenii din comună?

-Ar trebui să-i întrebați pe ei.

”Sunt administrator la hostelul nașului de mai puțin de un an și, oricum, sunt în concediu prenatal”

-În declarația de avere pe 2019, de pe site-ul primăriei Chichiș, nu ați trecut că sunteți administrator la societatea Tâmpa Hostel.

-Pâi eu sunt administrator acolo de mai puțin un an, iar acum sunt în concediu de paternitate. Știți, urmează să nască soția. Iar firma e a nașului meu, eu am un contract de prestări servicii, pentru marfă de la supermarket, 1.300 de lei pe lună, plus 700 de lei de motorină.

Ultima declarație de avere a consilierului local UNPR Adrian Codreanu. El încasează indemnizație de consilier, dar n-a trecut poziția de administrator la Tâmpa Hostel.

-Mai mult, declarațiile aferente lui 2018 lipsesc, sunt urcate pe site cele ale unui referent, Ștefan Adrian Codrea.

-Nu cred, dar o să verific și eu.

-Ce afaceri aveți?

-Am o firmă mică, un magazin de cartier. Să știți că eu nu am făcut rău la nimeni, niciodată. Iar cei care mă atacă, cu plângeri pe la Agenția Națională de Integritate, sunt niște frustrați. Se răzbună că n-am intervenit pentru ei la nașul meu pentru a obține un loc pe lista de consilieri.

Libertatea a contactat și UNPR, și PNL Brașov, pentru explicații privind situația lui Codreanu, însă nu a primit nici un răspuns până la ora redactării acestui articol.

Primarul din Chichiș: ”Nu știam situația. Nu prea e prezent la ședințele noastre”

Silviu Tăraș, primar UDMR la Chichiș din 2018, după ce fostul edil, Santa Gyula, a fost declarat incompatibil, nu știa nimic despre situația lui Adrian Codreanu:

„Am discutat și noi, inițial credeam că e vorba de persoane diferite. Nici pe la ședințele de CL nu prea e prezent. Cert e că nu știu cum îi mai poate reprezenta pe oamenii din comună. Și în declarațiile de avere sunt unele inadvertențe, le vom cerceta și vom corecta erorile. Dânsul a câștigat postul de consilier pentru UNPR, care, la un moment dat fuzionase cu PMP. Starea dânsului de incompatibilitate excede competențelor noastre.”

Indemnizația lunară a unui consilier local este de 80 de lei brut.

Nașul, probleme cu un partener de afaceri

Codreanu este administratorul Tâmpa Hostel SRL, cu sediul pe strada Castelului, nr. 60, acolo unde este o proprietate a lui Adrian Oprică, nașul său și președintele Organizației Municipale PNL Brașov. Hostelul se numește Old Downtown.

Anul trecut, în noiembrie, un om de afaceri din Brașov, Cristi Niță, l-a atacat pe Oprică, fostul lui partener, acuzându-l de delapidare, evaziune fiscală, fals și uz de fals, depunând la Parchet și la Antifraudă mai multe plângeri penale.

Pentru lămurirea situației, însuși Ludovic Orban s-a deplasat la Brașov. Oprică a rămas pe poziție în PNL Brașov.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!