Curtea de Apel București acuză Guvernul Bolojan după decizia CCR: Urmează o justiție mai slabă și termene mai lungi

 9 comentarii

Curtea de Apel București, condusă de Liana Arsenie, a transmis miercuri, 18 februarie, că se solidarizează cu CSM, „garantul independenței justiției”, și consideră că proiectul Guvernului Bolojan privind pensiile magistraților, declarat constituțional de CCR, a fost făcut „în lipsa unei dezbateri reale şi cu ignorarea realităților sistemului judiciar”, ceea ce „va genera grave dezechilibre în activitatea puterii judecătoreşti”.

CAB: „Acest act normativ va avea consecințe dramatice asupra funcționării sistemului judiciar”

„Curtea de Apel Bucureşti a luat act cu îngrijorare de decizia Curții Constituționale privind conformitatea Proiectului de lege în domeniul pensiilor de serviciu ale magistraților cu Constituţia, aceasta semnificând un regres în statutul de independenţă”, susține CAB într-un comunicat de presă.

Instanța susține că Executivul condus de Ilie Bolojan a influențat decizia CCR prin „reconfigurarea arhitecturii constituţionale”: „Intervenţia intempestivă a acestei legi, în lipsa unei dezbateri reale şi cu ignorarea realităților sistemului judiciar, va genera grave dezechilibre în activitatea puterii judecătoreşti. În esenţă, ignorând complet realitățile din instanțele judecătoreşti din perspectiva încărcăturii, a complexității, a deficitului major de resurse umane, puterea executivă a ales reconfigurarea arhitecturii constituţionale prin ruperea echilibrului între puterile statului, singurul mecanism ce acţiona ca un filtru în fața excesului de putere”.

CAB a continuat: „În ciuda avertismentelor, şi acest act normativ va avea consecințe dramatice asupra funcționării sistemului judiciar prin depopulare, actul de justiţie fiind afectat din perspectiva calității, dar şi termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor”.

Instanța consideră că, pe fondul unui dezechilibru accentuat între resursele disponibile și volumul de muncă, judecătorii de la Curtea de Apel București și cei ai instanțelor arondate gestionează, de ani buni, aproximativ o treime din activitatea la nivel național.

În acest context, gestionarea eficientă a activității judiciare reclamă măsuri de redimensionare muncii prin normare, astfel încât volumul de muncă să fie similar mediei europene; România înregistrează un număr evadruplu de cauze faţță de media europeană a dosarelor nou-intrate (8,42 faţă de media europeană de 2,20). Intervenţia abruptă a unor modificări de substanță în ceea ce priveşte statutul judecătorilor, reclamă responsabilitatea şi coeziunea puterii judecătoreşti ca ultim mecanism de respectare independenței justiției, garanție a unui stat democratic.Curtea de Apel București:

Amintim că premierul Ilie Bolojan a transmis pe 6 februarie o scrisoare la CCR, avertizând că neîndeplinirea Jalonului 215, referitor la pensiile speciale, ar putea duce la pierderea a 231 de milioane de euro din PNRR. În replică, Lia Savonea, președinta Înaltei Curți, a susținut și ea că această intervenție este o „ingerință incompatibilă cu principiul separației puterilor în stat” și că Bolojan a vrut să influențeze decizia CCR.

CCR a decis tăierea pensiilor speciale după 5 amânări. 3 judecători propuși de PSD au votat împotrivă

Miercuri, 18 februarie, după 5 amânări și după o ședință care a durat mai puțin de o oră, Curtea Constituțională a stabilit că al doilea proiect al pensiilor speciale ale magistraților, asumat de premierul Ilie Bolojan în Parlament în decembrie 2025, este constituțional.

Au fost 6 voturi pentru și 3 contra. Cei trei care nu au fost de acord cu tăierea pensiilor speciale ale magistraților au fost judecătorii propuși de PSD, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Cristian Deliorga. Foarte interesant, Mihai Busuioc, al patrulea judecător propus de PSD, a votat de data aceasta pentru tăierea pensiilor speciale, adică s-a aliat majorității.

Decizia CCR înseamnă că magistrații se vor pensiona la 65 de ani, nu la 48 ca în prezent, și cu maximum 70% din ultimul salariu net, nu 80% din ultimul salariu brut, cum este acum. Mai mult, perioada de tranziție până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani. Iar pensionarea anticipată este posibilă doar cu minimum 35 de ani vechime și cu o penalizare de 2% pe an până la împlinirea vârstei standard de 65 de ani. Legea merge acum la promulgare, la președintele Nicușor Dan.

Mai trebuie spus că trimiterea legii la CJUE, așa cum ceruse controversata Lia Savonea, șefa Curții Supreme, a fost respinsă în ședința CCR cu 5 voturi la 4.

Foarte important, decizia Guvernului Bolojan de a se atinge de pensiile judecătorilor și procurorilor a stârnit proteste, blocarea justiției prin greve și amenințări ale magistraților la nivel înalt. De exemplu, procurorul general al României, Alex Florența, l-a avertizat vara trecută pe Ilie Bolojan, într-o discuție privată, că procesele, care și așa durează mult, vor dura și mai mult, iar calitatea justiției va scădea.

România încearcă să salveze 231 de milioane de euro din PNRR

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat miercuri, 18 februarie, după ce Curtea Constituțională a declarat constituțională tăierea pensiilor speciale, că va întreprinde toate demersurile ca să salveze banii europeni din PNRR.

El a precizat că „în orele următoare voi avea discuții cu oficialii europeni cu privire la această evoluție a aprobării legii de către CCR”, deși termenul stabilit cu oficialii Comisiei Europene, adică 28 noiembrie 2025, a fost depășit cu aproape trei luni. „Voi depune toate eforturile diplomatice, formale și informale, pentru a încerca să salvăm situația jalonului pensiilor speciale și cele 231 milioane de euro, bani europeni nerambursabili”, a conchis ministrul Pîslaru.

Totodată, și premierul Ilie Bolojan a spus pe 18 februarie că, „imediat ce legea va fi promulgată, vom continua toate demersurile pentru a evita pierderea banilor”, este vorba despre cele 231 de milioane de euro din PNRR, aferente Jalonului 215 referitor la pensiile speciale. Șeful Guvernului a vorbit însă și despre noi corecții, fără să explice însă la ce se referă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Toni2 18.02.2026, 18:34

    Acest act normativ va avea consecințe dramatice asupra funcționării sistemului judiciar” declară curtea de Apel București acuză Guvernul Bolojan după decizia CCR: Urmează o justiție mai slabă și termene mai lungi, această judecătoare Arsenie împreună cu Lia s. care a eliberat pe banda rulantă pe toți infractorii politruci și pe ceilalți infractori cu multi bani care și&au cumpărat libertate pe bani mulți numită mită pentru care ar trebui să cadă toate capetele din justiție care și-au pretat la așa ceva, subaceu politruci blestemați și corupți care fac feint comun cu judecătorii corupți care trebuie excluși din magistratură și anulate toate pensiile speciale,

  • Avatar comentarii

    MarinPreda 18.02.2026, 18:40

    Sa va fie rusine. Eu chiar cred ca voi nu va dati seama in ce tara traiti. De ce este greu sau nedrept sa lucrati pana la 65 de ani ca restul dintre noi? Ca munciti? Ca munciti multi? Pai si oamenii de rand muncesc mult, pana la 65 de ani si nu mai au salariu si pensia voastra.

  • Avatar comentarii

    tomitan 18.02.2026, 19:34

    Madam Arsenie& Co., urmează să vă faceti bagajelul si sa treceti la privat in avocatură, daca nu va convine.Milioane de români au ales sa emigreze ptr un job mai bun,in occident ,dar madamei Arsenie ii este lene sa-si mute dosul in avocatură.De ce oare? Ptr ca nu face fată si nici macar de dosare de divort nu ar avea parte, atat de incomptenta este.Tipic PSD -istă , sa lucreze la stat si sa incaseze șpagi grase din procese.O rusine ptr justitie. PS.Idem Lia , aka Wicked Witch of the West.( Arsenie este Wicked Witch of the East).Apropo , sunt curios ce o sa va raspunda Marele Oz de la Bruxelles in legatura cu iesitul la pensie din frageda pruncie si cu pensie nesimtita.Magistratii in tara lui Oz , ies lapensie la 70 de ani si cu o pensie de bun simt , nu precum Wicked Wiches& Co. de pe plaiurile mioritice

  • Avatar comentarii

    Petru_petre 18.02.2026, 19:36

    Daca vor fi de dezechilibre...exista si puscarie pentru voi 😏 asta ce denota ca vii la la munca sa iei spaga

  • Avatar comentarii

    Prepurgel 18.02.2026, 19:53

    Mai slaba ca acum n-are cum sa fie!Iar termenele de judecata și acum sunt prea lungi-odata pentru ca nu catadixesc sa citeasca dosarele și apoi ca sa-și aglomereze intenționat lista de procese!

ALTE ȘTIRI
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
19:44
Modernizarea Complexului Feroviar București: Guvernul a aprobat investiția de 17,8 miliarde de lei
19:31
Doi soți plecați la plimbare în urmă cu trei zile, găsiți morți într-o mașină răsturnată, în Brașov
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajații sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...