Imagini șocante din India. Un părinte, îndurerat, a fost filmat cum și-a cărat nu mai puțin de 15 kilometri fiica moartă, în vârstă de doar cinci ani, până acasă, după ce spitalul a refuzat să-i pună la dispoziție transport.
Gati Dhibar din satul Pechamundi, Odisha, și-a dus fiica de cinci ani, Sumi, de urgență la spitalul din Pallahara Community Health, cu febră foarte mare. Medicii nu au putut să o salveze pe micuță, iar aceasta a decedat.
Deși spitalul trebuie să-i ofere lui Gati transport să-și ia copila acasă și să o înmormânteze așa cum se cuvine, reprezentații instituției au refuzat și îl ajute. Astfel, indianul, fără să stea prea mult pe gânduri,îndurerat, disperat și cu lacirmi în ochi, și-a acoperit fiica moartă cu un cearșaf și a pornit pe jos în satul în care locuiau, aflat la 15 kilometri distanță, cărând-o pe acesta în brațe.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/ExcN4q3mwcg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Scena impresionată a fost filmată de un trecător, iar înregistrarea s-a viralizat imediat. În urma acestui caz, doi oficiali ai spitalului au fost demiși.
Nu e prima dată când astfel de imagini sunt văzute în India, În septembrie, anul trecut, un alt bărbat, Dana Majhi, și-a cărat soția în spate 10 kilometri, după ce aceasta a murit la spital din cauza tuberculozei, iar personalul de acolo au refuzat, de asemenea, să-i ofere transport așa cum prevede legea.