„Le cer lui Marcel Ciolacu şi Gabrielei Firea să-l oprească măcar acum din acţiunile ilegale pe colegul lor din PSD, şef de sindicat la compania de transport în comun din Bucureşti”, a scris Cioloş, într-o postare pe Facebook.

„Dacă nu o fac, înseamnă că îşi asumă pe deplin solidar cu el consecinţele nerespectării legii şi a unei hotărâri judecătoreşti, dar şi că refuză dreptul locuitorilor de a beneficia de un serviciu care este public şi nu al camarilei PSD, după cum s-au obişnuit”, a adăugat Cioloş.

Preşedintele USR a amintit de conflictul dintre fostul ministru al transporturilor, Cătălin Drulă, şi liderul sindical de la Metrorex Ion Rădoi.

„A mai fost un sindicalist pesedist la metrou care, ca o consecinţă a unei acţiuni ilegale, nu a ajuns bine, după ce ministrul USR Cătălin Drulă nu a acceptat şantajul său. Pentru că cetăţenii nu pot fi luaţi prizonieri în războaiele politice ale unor afacerişti de partid care jupoaie bugetele publice şi, atunci când sunt descoperiţi, acţionează ca mafiile siciliene”, a mai spus Dacian Cioloş.

Două depouri STB funcționează la întreaga capacitate, a anunțat Nicușor Dan sâmbătă seara, după ce directorul general al STB a dat un ultimatum greviştilor: Dacă nu ies azi pe traseu, angajaţii nu vor mai avea siguranţa locului de muncă.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gestul UIMITOR făcut de Regele Charles la Cotroceni! Nici Iohannis nu se aştepta, imagini fabuloase
Playtech.ro
Gestul UIMITOR făcut de Regele Charles la Cotroceni! Nici Iohannis nu se aştepta, imagini fabuloase
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Viva.ro
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Stațiunea românească supranumită în urmă cu mulți ani “Perla Europei” de care s-a ales praful. “Sper să redevină ceea ce a fost”
FANATIK.RO
Stațiunea românească supranumită în urmă cu mulți ani “Perla Europei” de care s-a ales praful. “Sper să redevină ceea ce a fost”
Andrew Tate, agresiv în timpul unui interviu acordat BBC. „Nu tu ești șefa aici! Nu suntem egali!”. Ce l-a deranjat
Știrileprotv.ro
Andrew Tate, agresiv în timpul unui interviu acordat BBC. „Nu tu ești șefa aici! Nu suntem egali!”. Ce l-a deranjat
Staţiunea din România care ar putea revedea gloria de odinioară. Cândva "perlă a Europei", acum mai trăieşte doar din amintiri
Observatornews.ro
Staţiunea din România care ar putea revedea gloria de odinioară. Cândva "perlă a Europei", acum mai trăieşte doar din amintiri
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Orangesport.ro
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Ea este fiica Anastasiei Soare. Norvina avea 7 ani când părinții ei au divorțat! Cu ce se ocupă și cum arată viața ei în SUA
Unica.ro
Ea este fiica Anastasiei Soare. Norvina avea 7 ani când părinții ei au divorțat! Cu ce se ocupă și cum arată viața ei în SUA
Horoscop 3 iunie 2023. Fecioarele s-ar putea să se lase în voia dorinței de a găsi vinovați și de a le căuta defecte, ca să-i poată condamna
HOROSCOP
Horoscop 3 iunie 2023. Fecioarele s-ar putea să se lase în voia dorinței de a găsi vinovați și de a le căuta defecte, ca să-i poată condamna