În contextul declarațiilor făcute de președintele interimar, Ilie Bolojan, cu ocazia conferinței de presă de marți, referitoare la deschiderea și interesul public în organizarea dezbaterilor dintre candidaţii pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale la Palatul Cotroceni, Televiziunea Română a primit acordul Administraţiei Prezidenţiale pentru ca dezbaterea din 29 aprilie să fie organizată în Sala Unirii, cadru cu bogată semnificaţie pentru democraţia din România, se arată în comunicatul de presă.

TVR a lansat din data de 26 martie o invitație competitorilor electorali de a participa la dezbaterea de la finalul primului tur al acestui proces electoral esenţial. 

Potrivit TVR, mulţi dintre candidaţi şi-au exprimat, de altfel, interesul şi acordul pentru a participa la un astfel de exerciţiu democratic, care oferă tuturor românilor posibilitatea de a îi cunoaşte pe cei care concurează pentru Cotroceni şi de a urmări o confruntare echilibrată şi reală de proiecte pentru România.

În acord cu misiunea sa de serviciu public, Televiziunea Română va transmite programe special concepute astfel încât să asigure informarea promptă, corectă, echidistantă şi accesibilă tuturor telespectatorilor.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion trebuie să își depășească propriul electorat”
Adevarul.ro
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion trebuie să își depășească propriul electorat”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
O polițistă din SUA a fugit în ultima zi de muncă cu un deținut condamnat pentru crimă. Finalul poveștii i-a șocat pe toți
Observatornews.ro
O polițistă din SUA a fugit în ultima zi de muncă cu un deținut condamnat pentru crimă. Finalul poveștii i-a șocat pe toți
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI