Povestea Danei, 51 de ani, care de 30 de ani trăiește în cel mai trist şi dezolant loc din judeţul Iași, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Hârlău, începe în august 1986 atunci când, ajunsă prima dată în centru, a crezut că a nimerit în Iad, notează Ziarul de Iași. Dana este în prezent singura pacientă de la Hârlău care nu are un handicap psihic, ci unul fizic. Ieşeanca a fost diagnosticată în copilărie cu tetrapareză spastică, o boală neurologică gravă, care a imobilizat-o.

„Nu vă imaginaţi cât de greu mi-a fost la început. Parcă nici nu-mi vine să cred că am supravieţuit 30 de ani aici. A fost groznic la început… Şi încă este, dar acum m-am obişnuit. Atunci am zis că sunt în Iad. Eu nu mă vedeam în această lume, şi nu credeam că o să rezist aici. Cu timpul însă m-am obişnuit”, a povestit Dana.

A scris patru cărți de poezii

Singurul refugiu al ieşencei care se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile este scrisul. Sprijinită de cunoscuţi, Dana a scos până acum patru cărţi de poezii, pe care le vinde celor care apreciază felul în care simte limba română, cu toate că din cauza bolii abia a terminat patru clase.

„Cu bolnavii de aici nu pot angaja nicio discuţie. Când am nevoie, mă duc în oraş câteva ore pe zi şi mă încarc cu zgomotul străzii, cu persoanele care mă cunosc şi care îmi dau «bună dimineaţa» sau «bună seara» şi cu prietenii care mă strâng de mână. Astea îmi sunt alinările”, a spus, pentru sursa citată, Dana.

„Pe mine m-ar ucide să stau numai închisă în cămin, să nu ies să văd un copil, o mamă, un om normal. Cei de aici ţipă, urlă, nu se înţeleg. Este cumplit să vezi că Dumnezeu poate lăsa pe pământ aşa creaturi, că nu se pot numi oameni din moment ce nu gândesc”, a mai povestit Dana.

Foto: ziaruldeiasi.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.