O treime din intersecţiile Capitalei, adică circa 160, fac parte din sistemul de managerizare a traficului. Ce înseamnă asta? Că aici există semafoare inteligente, care au fost setate să-şi reglează timpul în funcţie de numărul de maşini. Astfel să nu te mire că-n intersecţii ca cea de la Budapesta, de la Piaţa Romană (Calea Dorobanţi cu Bd. Dacia) sau de la Bd Unirii colţ cu bd. Mircea Vodă la „Stop” vei sta câteodată mai mult, alte ori mai puţin.
„Există nişte bucle de inducţie (senzori -n.r.) montate în asfalt la 80- 100 de metri de intrarea în intersecţie, care transmit impulsuri către semafoare, iar astfel când ele înregistrează că trec mai multe maşini, culoarea verde va dura mai multe secunde. Încercăm pe cât posibil să existe cât mai puţine ambuteiaje”, ne-a explicat unul dintre angajaţii de la Centrul de monitorizare al traficului.
Şi 10% dintre mijloacele de transport în comun au fost racordate până acum la acest sistem. Angajaţii centrului de trafic au 15 monitoare care le arată situaţia din intersecţii şi a maşinilor RATB. Ei ţin legătura cu şoferii de pe autobuze şi troleibuze şi pot coordona semafoarele astfel încât să ajute un şofer de autobuz care este în întârziere să recupereze din timp.
În acest sistem de trafic vor fi incluse în viitorul apropiat şi semafoarele de pe bulevardele: Liviu Rebreanu, Aerogării şi Iancu de Hunedoara.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro