• PRECIZARE: Relatăm despre moartea asistată, întrucât este un subiect de mare complexitate umană, medicală și legală, care merită cunoscut de publicul nostru. Argumentele vin din toate taberele de experți, pro și contra.

Jacqueline Jencquel, 78 de ani (n. 1943- d. 2022), a fost o militantă din Franța pentru legalizarea dreptului la moarte asistată. A cunoscut-o pe dr. Erika Preisig din Elveția, despre care am scris în primul episod din această serie, în 2017. Din 2014 era vicepreședintă a Asociației Dreptului de a muri cu demnitate (ADMD), din Franța.

De ce-și dorește o persoană sinuciderea asistată? Una din ultimele mărturii ale unei femei care a militat pentru dreptul ei de a muri demn
Jacqueline Jencquel s-a sinucis în martie 2022

Jencquel a studiat filosofia la Universitatea Sorbona, îi admira pe Sartre, Camus, Voltaire, Rousseau. Pe nepotul ei adolescent îl îndemna să-l citească pe Eric-Emmanuel Schmitt. A fost parte din generația studenților care au ieșit pe străzi în 1968, „pentru libertatea femeilor, dreptul de a vota, avorta, face dragoste atunci când vor”. 

În 2018, a anunțat pe blogul ei, „Bătrânețea e o boală incurabilă”, că are de gând ca în 2020 să meargă în Elveția, țară unde avea de asemenea cetățenie, pentru a muri asistată. A menționat că oameni din jurul ei, psihologi și psihiatri au concluzionat că dorința ei este una strict personală, fără să fie forțată de cineva sau ceva. Apoi s-a răzgândit. 

„Rutele migrației trec tot mai mult prin România și Bulgaria”, spune un raport oficial al Austriei, cu puțin timp înainte de decizia Schengen
Recomandări
„Rutele migrației trec tot mai mult prin România și Bulgaria”, spune un raport oficial al Austriei, cu puțin timp înainte de decizia Schengen

Nu suntem niște oameni obsedați de moarte”

Jencquel a militat mai mult de 15 ani pentru ca guvernul să le dea celor trecuți de 75 de ani, ca ea, dreptul de a alege când vor să moară, chiar și atunci când nu sunt bolnavi în stadiu terminal. În 2016, guvernul francez a actualizat Legea Leonetti, care le permite medicilor să sedeze profund, până la momentul decesului, dar fără intenția de a cauza moartea, pacienții cu boli terminale. 

Libertatea a vorbit cu Jacqueline Jencquel, la telefon, în octombrie 2020, în plină pandemiei COVID-19. Am purtat o discuție de o oră, în limba engleză, după ce franțuzoaica a anunțat că și-a amânat decizia din 2018 de a se sinucide asistat. 

„Sper că vei reuși să arăți clar faptul că eu și ceilalți oameni care milităm pentru asta nu suntem niște oameni obsedați de moarte, ci oameni care iubesc viața”, a spus ea la finalul interviului de mai jos.

„M-am întrebat: De ce moartea trebuie să fie ceva atât de oribil?” 

Libertatea: Cum ați decis să vorbiți public în 2018 despre faptul că luați în considerare să mergeți în Elveția în anul 2020, pentru a vă sinucide asistat?
Jacqueline Jencquel: Scriu din 2018 pe blogul meu de pe platforma online a ziarului elvețian – Le temp., unde reflectez, mă gândesc la viață, moarte, iubire, la cât mai vreau să trăiesc. La acel moment m-am gândit că nu îmi mai doresc să trăiesc cu mult mai mult. 

CORESPONDENȚĂ DIN VIENA. Partidul lui Nehammer cade în sondaje și folosește blocarea României în Schengen ca „un protest față de UE”
Recomandări
CORESPONDENȚĂ DIN VIENA. Partidul lui Nehammer cade în sondaje și folosește blocarea României în Schengen ca „un protest față de UE”

De 15 ani sunt activistă pentru dreptul de a muri și am însoțit mulți oameni în Elveția, pentru că acolo e singurul loc unde ai parte de sinucidere asistată medical și m-am gândit: ce mod frumos de a muri! E atât de frumos doar să închizi ochii și să mori în somn. E mult mai frumos decât modul în care oamenii mor în Franța, agonizând, iar acum cu COVID, oamenii sunt lăsați pe cont propriu și mor într-un mod oribil. M-am întrebat: de ce moartea trebuie să fie ceva atât de oribil? 

Planifici nașterea. În ziua de azi, dacă vrei să ai un copil, poți spune: vreau ca el să se nască pe data de, în ziua de, dintr-un motiv sau altul. De ce nu poți să decizi și: asta e ziua în care vreau să mor și apoi să te răzgândești?

În ianuarie 2020 nu am mai vrut să mor și m-am gândit: vreau să văd primăvara! Nu trebuie să mor doar pentru că la un moment dat, în 2018, am spus că îmi doresc asta. Așa am decis să mai amân. Însă nu pot amâna pentru totdeauna, pentru că sunt bătrână, iar vârsta nu se oprește în funcție de decizia mea. 

De ce-și dorește o persoană sinuciderea asistată? Una din ultimele mărturii ale unei femei care a militat pentru dreptul ei de a muri demn
Jacqueline Jencquel: „Nu mai am o relație cu soțul meu. Copiii au plecat. Nu mai am o slujbă, nu mai am nimic. Ce e viața mea?” | Foto: Facebook
CORESPONDENȚĂ DE LA BRUXELLES. Cum arată ziua ultimei șanse pentru Schengen. Derularea evenimentelor de la fața locului, pe Libertatea
Recomandări
CORESPONDENȚĂ DE LA BRUXELLES. Cum arată ziua ultimei șanse pentru Schengen. Derularea evenimentelor de la fața locului, pe Libertatea

Viața precum cele patru anotimpuri: „Mie nu îmi place iarna!”

– Din punctul dumneavoastră de vedere, când ești suficient de bătrân să spui: mi-a ajuns?
– Încearcă să te uiți la viață ca și cum ar avea patru sezoane. Primăvara ar fi până la 25 de ani, vara ar fi până la 50, toamna ar fi până la 75, apoi începe iarna. Eu am deja 76, voi avea 77, o vârstă la care nu mi-am dorit niciodată să ajung. Unii oameni nu sunt deranjați de iarnă, se îmbracă mai gros și spun – iubesc iarna!, dar mie personal nu îmi place iarna, mi-e frig! E același lucru și cu vârsta. Nu îmi place deloc să fiu bătrână! 

Chiar dacă nu ai o boală incurabilă sau o afecțiune gravă, apar tot felul de alte probleme: simt că mi se rupe coloana vertebrală, mă trezesc cu dureri de spate în fiecare dimineață, am dureri de stomac tot timpul, de fiecare dată când beau sau mănânc ceva. Iar situația asta nu se va mai îmbunătăți niciodată. Mă bucur când soarele strălucește, mă bucur de apartamentul meu care e frumos, mă bucur de prezența copiilor și a nepoților mei, toate astea sunt foarte plăcute. 

Cred că viața este mai frumoasă când ești activ, când ești în mijlocul ei și faci parte din tot. Iar la un moment dat, nu mai faci parte din tot, începi să contempli viața altor oameni. Mie nu îmi place asta. 

– Ce părere aveți despre oamenii care trăiesc cu anumite boli grave sau sunt născuți cu dizabilități și care se luptă să schimbe opinia publică cu privire la independența lor, se luptă să trăiască? 
– Îi admir pe acești oameni, cred că au mult curaj. Cred de asemenea că, atunci când te naști cu o dizabilitate, faci față mai bine decât atunci când o dobândești la un moment dat în viață. Dar și asta este ceva foarte subiectiv, unii oameni pot trăi foarte fericiți într-un scaun rulant, având pe cineva care să aibă grijă de ei, iar alții pot urî asta. E vorba de alegeri și cred că oamenii ar trebui să aibă șansa de a alege. 

„Am devenit un fel de simbol al autodeterminării la sfârșitul vieții”

– Cum a reacționat familia dumneavoastră când le-ați vorbit despre intențiile pe care le aveți?
– Familia e obișnuită cu mine vorbind despre asta dintotdeauna. Mereu am spus că ar trebui să avem dreptul ăsta și că vreau să pot alege ziua și modul în care voi muri, deci nu a fost o surpriză pentru nimeni. Singura surpriză a fost că totul s-a viralizat, iar asta e ceva ce eu nu mi-am dorit. Am devenit un fel de simbol al autodeterminării la sfârșitul vieții.

Eram doar o persoană, ca toți cei care scriu un blog, care se gândea la ce e important în viață și dacă merită să trăiești, după ce nu mai ai dragoste în viața ta. Ceea ce e foarte important. Dacă aș fi rămas cu soțul meu și am fi fost fericiți împreună, ar fi fost o cu totul altă poveste. Dar nu sunt deprimată că el e acum cu altcineva, mă bucur.

– Mă întrebam dacă a avea dragostea în viață înseamnă doar să ai un partener. Nu putem găsi dragostea în alte persoane, lucruri, hobby-uri, noi înșine?
– Ba da, bineînțeles. Dacă eu aș avea o pasiune, dacă aș fi o artistă sau un om de știință pasionat de ceea ce fac, aș vrea să trăiesc pentru totdeauna. Dar problema mea este că nu sunt pasionată de nimic. Sunt cineva care reflectează mult asupra vieții. Cred că oamenii ar trebui să „de-dramatizeze” moartea, fiindcă moartea e ultimul punct al unei vieți bine trăite. Toată lumea moare. 

Cred că e foarte important ca oamenii să poată alege de la o anumită vârstă. Nu vorbesc despre cineva care este tânăr și deprimat. Sau cineva care spune «of, Doamne, iubirea mea m-a părăsit și vreau să mor». Niciodată nu aș ajuta o persoană în situația asta. Dar dacă sunt bătrână și simt că am trăit bine și suficient, pot spune că mi-a ajuns!

Când ești destul de bătrân sau destul de bolnav 

– Dar dacă, de exemplu, vorbim de o persoană de 47 de ani, fără depresie sau vreo boală cronică, dar care simte că a trăit destul?
– În cazul acesta, nu cred că acea persoană ar trebui să beneficieze de o sinucidere asistată. Nu cred că vreun doctor ar ajuta vreodată o persoană care are 47 de ani să-și pună punct vieții, fără să aibă vreo boală serioasă. Un doctor urmează un cod etic, el este acolo ca să te vindece. 

Dacă nu te poate vindeca, trebuie să facă tot ce e posibil pentru a-ți ușura suferința, adică îngrijirea paliativă. Dar dacă nu te poate vindeca și nici nu îți poate lua durerea și tu ești destul de bătrân sau de bolnav pentru a muri, atunci ar trebui să te ajute să mori. Asta e tot. 

„Ce înseamnă să fii mort?” 

– Pentru că vorbim despre moarte, mă întrebam dacă vă amintiți câți ani aveați și cum ați descoperit că moartea există?
– Da, îmi amintesc asta foarte clar. Eram în Indochina și aveam 6 ani, adică la începutul anilor ‘50. Pe atunci, Indochina încă aparținea Franței, iar francezii erau în război cu vietnamezii care voiau să fie liberi. Eram în mijlocul unui război. Vedeam o mulțime de soldați care nu aveau mâini sau picioare. Și îmi amintesc că am întrebat-o pe mama de ce oamenii ăștia nu au mâini și picioare. Iar mama mi-a răspuns că este un război și că ar trebui să fie recunoscători că nu sunt morți. Și atunci am întrebat-o: dar ce înseamnă să fii mort? «Înseamnă să adormi și să nu te mai trezești», mi-a răspuns. Și-mi amintesc că am răspuns că eu aș prefera asta. Am ales să mori, de vreme ce însemna să dormi și să nu te mai trezești.

Personal, nu cred că viața este o valoare pe care trebuie să o trăiești cu orice preț.

– Dar ce credeți că este viața?
– Cred că viața e viață, dacă te poți bucura de ea. Iar asta este ceva extrem de subiectiv. Există oameni care sunt fericiți și când nu au mâini sau picioare. De exemplu, cunosc un pictor care pictează fără să aibă mâini. El pictează cu nasul și picioarele. Este omul care l-a îndrumat pe unul dintre fiii mei să devină artist. 

Sunt atât de multe lucruri pe care încă nu le cunoaștem. Iar asta este ceva ce mă face să vreau să mai trăiesc, ca să descopăr lucruri noi. Când eram mică, nu mă gândeam că într-o zi voi putea ține în mână o cutiuță și să vorbesc cu oameni din altă țară sau din alt oraș, așa cum vorbesc acum cu tine. Dacă cineva mi-ar fi spus asta în copilărie, aș fi râs și aș fi spus că așa ceva nu este posibil. Lumea este un loc plin de lucruri magice, iar oamenii ar trebui să trăiască pentru a se bucura de ele.

Am spus că vreau să mor în 2020, dar nu este ceva ce acum datorez cuiva, doar pentru că am spus asta. Știu că nu vreau să ajung foarte bătrână, știu că nu vreau să ajung să fiu dependentă de alții și, de asemenea, am sentimentul că am avut suficient din toate. Dar presupunând că ceva miraculos s-ar întâmpla în viața mea, ok, sunt pregătită să primesc miracolul. 

De ce-și dorește o persoană sinuciderea asistată? Una din ultimele mărturii ale unei femei care a militat pentru dreptul ei de a muri demn
Jacqueline Jencquel | Foto: Facebook

Despre Dumnezeu, religie și viața de apoi 

– Când mama dumneavoastră v-a spus că după moarte adormi, a existat și un discurs de ordin religios a ceea ce se întâmplă după moarte? Veniți dintr-o familie religioasă, ați fost crescută, educată în acest spirit?
– Părinții mei erau atei, deci nu m-au educat spre nicio religie. Dar am crescut în Franța, care o țară foarte creștină, foarte catolică și eram destul de supărată, nu înțelegeam de ce eu nu merg la biserică, la fel ca toți ceilalți copii. Obișnuiam să mă ascund în biserici și să mă rog la Iisus, pentru că îl iubeam. Spuneam: „Te rog, ascultă-mă, îmi pare rău că nu vin la biserică”. Aveam aceste conversații cu El. Iar pe măsură ce am crescut, am realizat că toate religiile monoteiste cred în același Dumnezeu, indiferent cum îl numesc. Toți îl iubesc pe același Dumnezeu și se omoară între ei, în numele lui. Nu văd nimic bun în asta. Nu cred că e nevoie de ideea că există un Dumnezeu care te va pedepsi sau recompensa, cred că poți fi un om bun și dacă urmezi niște reguli simple, de bun simț. 

– Deci puteți spune că ați devenit atee, la fel ca părinții dv.?
– Nu știu dacă sunt atee, eu nu pot spune că nu există niciun Dumnezeu. Nu pot spune asta, pentru că nu știu dacă există sau nu. 

– Dar acum, în acest moment în care vă simțiți foarte confortabil să vorbiți despre moarte și alegerea momentului în care vreți să muriți, ce credeți că se întâmplă după moarte?
– Nu se va întâmpla nimic. Cred că atunci când voi fi moartă, voi fi moartă și asta e tot. Nu cred în viața de apoi sau ceva de genul acesta. 

„Părinții mei au avut parte de niște morți groaznice”

– Dacă îmi permiteți o întrebare și mai personală: cum v-ați pierdut părinții?
– Tata a murit de Alzheimer, iar mama de cancer pancreatic.

– Credeți că decizia dumneavoastră de a vă dori o moarte asistată într-un moment pe care îl alegeți, precum și toată lupta de peste 15 ani pentru obținerea legalizării morții asistate în Franța are legătură și cu modul în care i-ați pierdut pe ei și faptul că ați fost martora suferinței prin care au trecut?
– Da, bineînțeles, ei au avut parte de niște morți oribile. Pe atunci însă, nu știam că există societăți care militează pentru dreptul de a muri. Eu locuiam în America de Sud, iar părinții mei au murit în Franța, dar i-am văzut suferind mult pe parcursul mai multor ani. 

– Moartea este ireversibilă, deci cum poate fi cineva sigur că a ajuns în punctul în care poate face acest gest ireversibil? Dumneavoastră v-ați răzgândit deja cu privirea la această dată.
– Eu am norocul să am o prietenă, medic și activistă (Erika Preisig – n.r.) pentru dreptul de a muri cu demnitate în Elveția, iar ea mi-a spus: «Jacqueline, poți să schimbi oricând data, tu ești singura care va ști când ești gata să mori». Este ca și cum ai avea o ieșire de urgență. Oribil este să știi că ești blocat undeva și nu există nicio ușă de ieșire. Iar la vârsta mea, multe boli pot genera acest blocaj. De aceea vreau să știu că am această ieșire de urgență, este o mare ușurare. Și știu că este o decizie ireversibilă, dar sunt deja foarte recunoscătoare pentru tot ce am trăit și că am ajuns la vârsta asta. Nu e ca și cum aș lua o decizie fără să-mi fi trăit viața. Tot ce mai urmează de acum înainte e ca un bonus. 

Fericirea e ceva extrem de personal 

– Ce înseamnă pentru dv. să fii fericit și să ai o viață care merită trăită?
– Cred că este ceva extrem de personal. Pentru unii oameni, fericirea înseamnă să aibă un job pe care îl iubesc, pentru alții înseamnă să aibă o viață de familie frumoasă, pentru alții – să trăiască în țara în care își doresc, pentru alții să îi ajute pe cei din jur, pentru unii să se simtă bine cu ei înșiși, să înoate într-o mare de un albastru frumos. Fiecare are propria noțiune despre ce înseamnă fericirea. Pentru mine, cele mai fericite momente din viață sunt cele în care i-am avut pe copiii mei, când am născut (Jacqueline avea trei copii – n.r.).

De ce-și dorește o persoană sinuciderea asistată? Una din ultimele mărturii ale unei femei care a militat pentru dreptul ei de a muri demn
Jacqueline Jencquel | Foto: Facebook

„Mi-ar plăcea ca oamenii să aibă dreptul să decidă când a venit momentul lor”

– Ce ați dori să se întâmple după toți acești ani în care ați militat pentru legalizarea morții asistate?
– Să se schimbe legea peste tot. Mi-ar plăcea să văd că oamenii vor avea dreptul să decidă când a venit pentru ei momentul să moară și să fie asistați medical. Bineînțeles, nu mă refer la oameni care vor să moară pentru că sunt triști, ci la cei care sunt bolnavi incurabili, care au dureri groaznice, cei cu boli degenerative ar trebui să aibă dreptul să moară înainte ca boala să degenereze foarte mult și atunci când ești bătrân și nu vrei să ajungi în punctul în care nu mai poți. Este vorba doar de o anesteziere unidirecțională, fără partea de trezire. 

– Ce le răspundeți celor care spun că nu e nevoie de o lege pentru asta? Că sunt deja foarte mulți oameni care se sinucid neasistat și că legalizarea ar crește numărul morților?
– Le-aș spune că în acele cazuri este vorba despre o moarte violentă. E mult mai frumos să dispari, să primești o doză și asta să fie tot. Să fie ceva asistat medical, care este sigur și în care nu suferi. 

Jacqueline Jencquel s-a sinucis la un an jumate de la această discuție, la vârsta de 78 de ani. A lăsat un ultim mesaj pe blogul său: nu a mai apelat la practica de sinucidere asistată medical din Elveția, pentru că a vrut să moară acasă, în apartamentul său din Paris, „și nu în exil”. 

„Nu sunt un exemplu pentru nimeni. O hedonistă care poate alege momentul morții ei. Ce lux!”, a mai scris Jencquel în ultima postare de pe blogul său. 

În episodul următor, Libertatea publică un articol în care un medic și un preot din România vorbesc despre perspectivele lor asupra posibilității alegerii unei morți asistate.

***

Dacă ai gânduri suicidale sau cineva apropiat trece printr-o astfel de criză, poți apela unul dintre următoarele numere de telefon:

*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau oricând prin e-mail la [email protected] 

*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă non-stop. 

În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mi-era milă, chiar rușine.” Detaliul inedit observat de un jurnalist român la Cristiano Ronaldo
GSP.RO
„Mi-era milă, chiar rușine.” Detaliul inedit observat de un jurnalist român la Cristiano Ronaldo
Harry şi Meghan, gafă colosală în noul documentar! Au fost PRINŞI CU MINCIUNA, fanii sunt furioşi
Playtech.ro
Harry şi Meghan, gafă colosală în noul documentar! Au fost PRINŞI CU MINCIUNA, fanii sunt furioşi
O recunoști? S-a transformat total, la nouă ani de când și-a pierdut soțul. El era mai mare decât ea cu 47 de ani, dar asta nu a stat niciodată în calea iubirii lor
Viva.ro
O recunoști? S-a transformat total, la nouă ani de când și-a pierdut soțul. El era mai mare decât ea cu 47 de ani, dar asta nu a stat niciodată în calea iubirii lor
Se ieftinesc locuinţele, după ce piaţa imobiliară s-a blocat. Cu cât se vinde acum un apartament de 3 camere, evaluat în trecut la 100.000 de euro
Observatornews.ro
Se ieftinesc locuinţele, după ce piaţa imobiliară s-a blocat. Cu cât se vinde acum un apartament de 3 camere, evaluat în trecut la 100.000 de euro
Momentul șocant în care o bătrână este lovită din plin de o ambulanță al cărei șofer nu a observat-o când dădea cu spatele
Știrileprotv.ro
Momentul șocant în care o bătrână este lovită din plin de o ambulanță al cărei șofer nu a observat-o când dădea cu spatele
La 6 ani de la moartea lui Ioan Gyuri Pascu, fosta sa soţie a făcut dezvăluirea: “Să vă ferească Dumnezeu”
FANATIK.RO
La 6 ani de la moartea lui Ioan Gyuri Pascu, fosta sa soţie a făcut dezvăluirea: “Să vă ferească Dumnezeu”
Scenariu şocant! De ce a fotografiat-o cu zâmbetul pe buze, de fapt, bărbatul din Qatar pe Miss Croaţia pe stadion. "Să ştiţi şi voi" | FOTO
Orangesport.ro
Scenariu şocant! De ce a fotografiat-o cu zâmbetul pe buze, de fapt, bărbatul din Qatar pe Miss Croaţia pe stadion. "Să ştiţi şi voi" | FOTO
Horoscop 8 decembrie 2022. Fecioarele sunt în centrul atenției unui grup și faptele lor vor avea un impact mai mare decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2022. Fecioarele sunt în centrul atenției unui grup și faptele lor vor avea un impact mai mare decât de obicei
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic
PUBLICITATE
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic