De la Piedone pentru familia Voiculescu. Primăria Sector 5 dă zeci de mii de euro pentru 46.000 de ziare Jurnalul Național. Banii ajung la Antena 3 SA

 23 comentarii
Arhiva foto

Conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice, Primăria Sector 5 a cumpărat, pe 18 ianuarie, un abonament la Jurnalul Național prin care, zilnic, până la finalul lui 2024, 200 de ziare sunt livrate la instituție. Cotidianul este editat de Antena 3 SA, iar suma fără TVA se ridică la aproape 30.000 de euro.

După ce în 2023 a primit, după cum semnala Spotmedia, 17.000 de euro pentru 200 de ziare Jurnalul Național pe zi, compania Antena 3 SA încasează, de la aceeași Primărie Sector 5, 28.000 de euro pentru același număr de ziare zilnic, până la finalul lui 2024.

Antena 3 SA este deținută, în proporție de peste 66%, de fiicele lui Dan Voiculescu, Corina-Mirela (36,34%) și Camelia-Rodica (30,62%), în timp ce 13% din acțiuni aparțin Fundației Dan Voiculescu.

Fondatorul trustului Intact, ieșit din afacere încă din anii 2000, este și cel care a fondat Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), al cărui președinte executiv este chiar Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 5.

Pe site-ul oficial, Piedone și Voiculescu apar în secțiunea „echipa de conducere”, cel din urmă fiind denumit „fondatorul doctrinei umaniste”.

Total: 46.200 bucăți

Valoarea totală a achiziției, în lei, este de 140.448 de lei, adică aproximativ 28.200 de euro. Sumele sunt fără TVA.

Asta presupune ca Antena 3 SA să livreze, de pe 1 februarie și până pe 21 decembrie, 200 de numere din fiecare ediție a ziarului Jurnalul Național.

Sunt 231 de ediții diferite, cumpărate la un preț de 3,04 lei per bucată. Asta înseamnă că, până la finalul anului, Primăria Sector 5 cumpără 46.200 de ziare.

Potrivit <a href="https://www.brat.ro/audit-tiraje/cifre-de-difuzare/letter/j/year/2023/trimester/7-9/order_by/name/order/asc/page/1">rapoartelor BRAT</a> - Biroul Roman de Audit Transmedia - instituția care auditează tirajele presei scrise și traficul presei online, cotidianul Jurnalul înregistra în perioada iulie-septembrie 2023 un tiraj brut de 6.032 de exemplare, ceea ce înseamnă că Primăria lui Piedone cumpără circa 3% din tirajul publicației.

Prețul ziarului a crescut

Anul trecut, conform Spotmedia, prețul a fost mai mic, de doar 2,01 lei, iar edițiile - mai puține, numai 215.

Prețul total ajungea la puțin peste 86.000 de lei, adică undeva la 17.000 de euro.

Primarul interimar de atunci, Ion-Constantin Melnic, declarase că e nevoie de 200 de ziare pe zi pentru „diseminarea de informații publice”.

Cotidianul Libertatea a întrebat Primăria Sector 5 care este motivul pentru care cumpără 200 de ziare Jurnalul Național pe zi și va publica răspunsurile de îndată ce acestea vor fi trimise.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (23)
  • Avatar comentarii

    ionels 15.02.2024, 10:06

    Dapai asa se invart banii.

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 15.02.2024, 10:29

    .....probabil nu mai cumpără hârtie igienică!.......

  • Avatar comentarii

    nasty1 15.02.2024, 10:32

    Oamenii astia nu pot trai fara sa fure, au asta in ADN, nu degeaba sunt in anturajul PSD. Cand se trezesc dimineta, primul lor gand e ce pot fura in ziua respectiva, si sa fie cat mai mult!

  • Avatar comentarii

    nasty1 15.02.2024, 10:34

    Aveti o greseala in titlu: corect se scrie "famiglia Voiculescu", e totusi vorba despre niste mafioti.

  • Avatar comentarii

    golgol 15.02.2024, 10:50

    Eu zic de mult ca unele trusturi media au fost create din bănuți obținuți ilegali. Și i tot vedeți pe la TV cum se bat în piept cu corectitudinea etc dar defapt sunt bani de la foști securiști care unii dintre ei au fost și condamnați etc.. România e încă un comunism mascat de vorbele celor votați de romani de 35 de ani ca am fi o democrație. Atât timp cât cei care votează nu pot schimba o lege data de cei votați și doar o executa suntem tot în comunism. România trezește te!

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!