În zilele de 4, 6 şi 7 decembrie nu vor fi evenimente meteorologice deosebite, doar ninsori slabe la munte, a precizat Sandu la o întrunire a comandamentului de iarnă, desfăşurată la Palatul Victoria.
„Prima încercare de instalare a iernii va fi pe data de 5 decembrie, când începând din Mehedinţi, Caraş, până în Nordul Moldovei, Carpaţii Meridionali, Carpaţii Orientali, precipitaţiile sunt sub formă de zăpadă, iar în partea de sud-est – sub formă de ploaie”, a detaliat Sandu, potrivit realitatea.net.
El a atenţionat în regiunile că vor cădea precipitaţii de aproximativ 15 litri pe metru pătrat şi că, în zonele de munte, se va depune un strat de zăpadă de maximum 15 centimetri.
„A doua încercare serioasă este în intervalul de 8 decembrie după-amiază până pe 10 decembrie, când avem acelaşi episod, din sud-vestul ţării, traversează partea de vest, nord-vest, sud-vest şi nordul Moldovei va ninge. Temperaturile sunt clar negative mai ales în timpul nopţii şi este zăpadă, iar în partea de sud-est din nou ploaie”, a spus Sandu.
Astăzi, ANM a emis o inormare, care spune că în cursul zilei de 5 decembrie vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă îndeosebi în sud-vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte.
În Moldova, Muntenia şi Dobrogea vor fi ploi, care în cursul nopţii de 5/6 decembrie se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Pe 6 decembrie va ninge în special în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali.
Vântul va prezenta intensificări mai ales în regiunile estice şi la munte, cu viteze ce vor depăşi local 60 de km/h.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.