Ministerul Culturii va sesiza organele judiciare după ancheta privind neregulile de la Muzeul Național Peleș din Sinaia. Informația a fost confirmată într-un răspuns oficial la solicitarea Libertatea.
Cuprins:
Potrivit documentului, Ministerul Culturii a cerut conducerii muzeului să implementeze opt măsuri care vizează în mod special vânzarea de bilete și supravegherea personalului din Peleș.
Respectarea termenelor și a cerințelor impuse de minister va fi avută în vedere la evaluarea anuală a managementului instituției în cauză, se arată în documentul citat.
Pe de altă parte, Muzeul Național Peleș a raportat încasări-record din vânzarea de bilete pentru primele trei luni ale anului 2025, duble față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea spectaculoasă a veniturilor are loc în contextul în care la finalul anului trecut, Ministerul Culturii a trimis Corpul de control la Sinaia pentru a verifica informațiile publicate în exclusivitate de ziarul Libertatea.
Concluziile anchetei Corpului de control al Ministerului Culturii vizează în mod special activitatea personalului de la casele de bilete și a supraveghetorilor de la Muzeul Național Peleș din Sinaia, adică exact acolo unde Libertatea a semnalat existența unor suspiciuni cu privire la posibile afaceri ilicite din revânzarea biletelor de intrare.
Ca atare, ministerul a cerut eliminarea interacțiunii directe între personal și vizitatori în procesul de plată al biletelor, respectiv înlocuirea casieriilor cu un sistem self-service de cumpărare a tichetelor de intrare în muzeu. În plus, zona de intrare în castel va fi supravegheată video și monitorizată constant, iar imaginile vor trebui stocate într-o arhivă digitală cel puțin șase luni.
Redăm în continuare cele opt măsuri propuse de Ministerul Culturii la Muzeul Național Peleș:
Termen: decembrie 2025
Termen: permanent
Termen: permanent
Termen: permanent
Termen: permanent
Termen: permanent
Termen: permanent
Termen: permanent
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/masuri-ccmc.pdf" title="MASURI CCMC"]
În răspunsul trimis Libertatea, Ministerul Culturii a menționat că raportul Corpului de control „va fi transmis organelor judiciare spre posibila valorificare, însoțit de o copie, conform cu originalul”, fără să se facă vreo precizare exactă a instituției care va fi sesizată. Potrivit unor surse Libertatea, raportul va fi înaintat către o unitate de parchet din București, cel mai probabil Parchetul General.
De altfel, în timpul cercetărilor făcute de Corpul de control la Peleș, mai multe persoane au dat declarații cu privire la suspiciunile legate de afaceri din vânzarea de bilete, iar numele acestora vor fi protejate, a precizat Ministerul Culturii în răspunsul către Libertatea. „Raportul în cauză nu conține, în vederea protejării identității persoanelor care au făcut precizări scrise, numele acestora”, se arată în documentul citat.
Începând cu luna noiembrie a anului trecut, Libertatea a publicat o serie de articole cu privire la gravele probleme semnalate la Peleș atât de surse din interior, dar și de turiștii care au fost victimele afacerilor ilicite derulate la cel mai vizitat muzeu din România.
Câștigurile ilicite pot ajunge la sume considerabile, având în vedere că un bilet de intrare în Peleș costa între 50 și 150 de lei. Recircularea biletelor de intrare în Peleș era o practică moștenită de la o generație la alta, acuzau sursele Libertatea, și funcționa în două variante.
Atunci când era vorba despre grupuri mari de turiști, ghidul cumpăra biletele. După ce se făcea accesul în muzeu, tichetele nu erau aruncate la coș. Deveneau o veritabilă comoară, fiind revândute altui grup de vizitatori. Banii obținuți din revânzare nu mai ajungeau în casieria muzeului, ci erau împărțiți între membrii rețelei.
A doua variantă a afacerii era mai puțin bănoasă, dar mai sigură. Turiștii erau racolați de pe aleile Peleșului de un om al rețelei, un angajat al muzeului. Acesta promitea că, în schimbul unei sume simbolice, de 10-20 de lei, poate cumpăra mai repede bilete, iar turiștii vor avea acces imediat.
Cu banii adunați de la vizitatorii momiți cu un tratament preferențial, complicele mergea la casa de bilete și cumpăra tichete pentru studenți, care au un preț redus, deși turiștii plăteau biletul întreg. Intrarea pentru studenți costă 37,5 lei, în timp ce valoarea unui bilet întreg, pentru adulți, este 150 de lei. Diferența de bani rămânea la membrii rețelei.
Corpul de control al Ministerului Culturii a făcut, în noiembrie 2024, verificări la Muzeul Național Peleș din Sinaia, după ce Libertatea a dezvăluit cum funcționează rețeaua angajaților care fură statul român și Casa Regală prin metoda biletelor revândute. Reprezentanții ministerului au cerut, printre altele, acte contabile și au audiat șefi de compartimente, dar și angajate de la primire turiști.
De la declanșarea anchetei, Muzeul Național Peleș a obținut încasări-record. Rapoartele de execuție bugetară ale Muzeului Național Peleș pe primele trei luni ale anilor 2024 și 2025 relevă dublarea veniturilor exclusiv din vânzarea de bilete, în condițiile în care taxa pentru vizitarea muzeului a fost aceeași: 150 de lei un tur complet al castelului regal.
Potrivit documentelor citate, venitul din vânzarea biletelor pentru luna ianuarie 2024 a fost de 682.065,85 de lei, în timp ce pentru ianuarie 2025, muzeul a raportat încasări în valoare de 1.207.029,61 de lei.
Dublarea veniturilor s-a menținut și pentru următoarele două luni. Astfel, în februarie 2024, Muzeul Peleș a câștigat din încasarea taxei de la vizitatori 1.214.445,93 de lei, în timp ce în februarie 2025, încasările au fost de 2.433.027,77 de lei.
În martie 2025, la două luni de la finalizarea anchetei Corpului de control al Ministerului Culturii, încasările Muzeului Peleș au fost de-a dreptul spectaculoase și au crescut la 4.037.534,69 de lei, în vreme ce în martie 2024, încasările erau de doar 2.077.251,91 de lei.
HaiducMM 13.05.2025, 14:42
Nu o să mai "fure" banii cei de acolo o să-i "fure" cei de la centru... Investiții ioc în ambele cazuri.