La numai cateva zile de la lansarea concursului ‘Supersilicoane pentru Superdoamne’, cateva zeci de scrisori au ajuns la redactie, unele dintre participante solicitand detalii cu privire la interventia chirurgicala de marire a sanilor. Dr. Marek Valcu, cel care le va opera pe castigatoare, a acceptat sa explice care sunt riscurile si avantajele interventiei de marire a sanilor.


Mamoplastia e in prezent cea mai solicitata interventie din chirurgia estetica. O femeie cu sani frumosi se simte mai atragatoare, mai sigura pe ea, mai optimista, dar decizia de a apela la o astfel de interventie trebuie sa fie personala.
Implanturile Mentor pe care le utilizez sunt de forma rotunda, para, picatura. Sunt implanturi cu silicon sau gel coeziv si se fixeaza submuscular, adica sub muschi, astfel ca glanda mamara nu e atinsa in timpul interventiei, sanul se asaza mai frumos, pare natural, iar implanturile sunt bine protejate. Semnele taieturii se afla sub san si se vindeca in cateva saptamani, astfel ca pe locul respectiv ramane ca o zgarietura foarte fina.


Riscurile sunt minime

Riscurile operatiei de marire a sanilor cu silicon sunt in primul rand cele generate de  anestezia generala, apoi riscul contractiei capsulare, adica reactia proprie a organismului la corpul strain, in cazul de fata implant. 


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.