Decizie importantă a Înaltei Curți referitoare la concedieri. De când curge preavizul și care este ultima zi de muncă: „Se calculează efectiv pe zile lucrate sau care ar trebui să fie lucrate”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Angajatorii vor fi obligați să acorde salariaților concediați un preaviz de 20 de zile lucrătoare, perioadă care începe în ziua următoare celei în care este comunicată notificarea și se împlinește în ultima zi lucrătoare a acestui termen. Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct luni, 20 mai 2024, unei probleme de drept interpretate diferit de instanțele de judecată, deoarece Codul civil operează cu zile calendaristice, pe când Codul muncii cu zile lucrătoare.
Cuprins:
Un complet pentru soluționarea recursurilor în interesul legii (RIL) de la Înalta Curte (ÎCCJ) a stabilit că „termenul de preaviz începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz şi se împlineşte în ultima zi a termenului”.
Dezlegarea dată problemelor de drept judecate de ÎCCJ în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării ei în Monitorul Oficial.
Avocatul Poporului (AVP) a sesizat pe data de 1 martie 2024 Înalta Curte cu problema modalității de calcul a preavizului pe care angajatorul este obligat să îl acorde salariatului în caz de concediere:
- „Durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere și a deciziei de concediere.
- Instanța supremă a reținut că dreptul la preaviz este conceput ca un instrument de apărare a angajatului față de efectele negative ale încetării contractului său de muncă, subsumându-se dreptului la protecție în caz de concediere.
- Este esențial să se stabilească dacă durata acestui drept a fost respectată, iar angajatul a beneficiat de 20 de zile lucrătoare între data notificării și data încetării contractului individual de muncă”, reține Avocatul Poporului în sesizarea depusă la Înalta Curte.
Codul muncii și Codul civil operează cu noțiuni diferite
Teoretic, din punctul de vedere al numărului de zile, legea este clară: salariații au dreptul la un preaviz de cel puțin 20 de zile, potrivit Codului Muncii (Legea nr. 53/2003). Practic însă în litigiile de muncă de pe rolul instanțelor, judecătorii au avut interpretări diferite cu privire la calculul acestui termen.
Unele instanţe au considerat, calendaristic, pe Codul civil, că în calculul celor 20 de zile intră atât ziua în care angajatorul a notificat salariatul cu privire la încetarea raporturilor de muncă, cât și ziua în care se împlinește acest termen. Astfel, durata preavizului devine mai scurtă din perspectiva zilelor lucrate și, ca urmare, se diminuează și drepturile salariale.
Alte instanţe au avut în vedere distincția dintre Codul civil (în care este vorba despre zile calendaristice) și Codul muncii (în care se vorbește de zile lucrătoare), astfel că au decis să calculeze în „zile lucrătoare întregi”.
În această a doua abordare, perioada de preaviz este mai lungă, deoarece termenul de 20 de zile începe în ziua următoare celei în care salariatul a fost anunțat că a fost concediat, iar dacă ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, perioada se termină în prima zi lucrătoare de după ziua sau perioada liberă. Această interpretare garantează că salariatul își va primi banii pe exact 20 de zile lucrătoare.
Avocatul Poporului: Practici neunitare la nivelul instanțelor
Avocatul Poporului a depus la Înalta Curte zeci de hotărâri judecătorești din care rezultă existența unei practici neunitare la nivelul instanțelor de judecată cu privire la calculul preavizului de 20 de zile, așa cum rezultă din sesizarea consultată de Libertatea:
- „Potrivit unei orientări jurisprudențiale, instanțele de judecată au apreciat că la calcularea termenului de preaviz nu ar trebui luate în calcul ziua în care s-a comunicat notificarea și nici ultima zi în care s-a împlinit termenul. (…) În calculul termenului de preaviz se vor avea în vedere numai zilele lucrătoare, dar fără a se stabili momentul de la care începe să curgă termenul de preaviz și momentul la care acesta se împlinește, întrucât textul din Codul muncii se întregește cu dispozițiile Codului civil.
- Într-o altă orientare de jurisprudență, instanțele de judecată au avut o abordare diferită, apreciind că modul de calcul prevăzut de art. 2553 din Codul civil nu este incident (n.r. - respectiv: «Când termenul se stabilește pe zile, nu se iau în calcul prima și ultima zi a termenului»), întrucât sintagma «zile lucrătoare» determină incompatibilitatea dintre Codul muncii și Codul civil.
- În acest context s-a susținut că, în privința termenului de preaviz, «legiuitorul a prevăzut expres în Codul muncii că acesta constă în 20 de zile lucrătoare. Codul civil nu operează cu zile lucrătoare, ci doar calendaristice, astfel că prevederile art. 2553 din Codul civil nu pot fi aplicate la calculul termenului de preaviz, norma conținută de art. 75 din Codul muncii având caracterul unei norme speciale».
- Așadar, de vreme ce textul de lege stabileşte în mod expres că este vorba despre zile lucrătoare, se impun a fi luate în calcul prima și ultima zi ale termenului de 20 de zile ca fiind cele lucrătoare, modul de calcul al termenului prevăzut de art. 2553 din Codul civil nefiind incident în cauză.
- Într-o altă opinie, instanța a apreciat că intervalele de timp se stabilesc pe zile lucrătoare, inclusiv termenul de preaviz, și nu se calculează potrivit dispoziţiilor art. 2553 din Codul civil, deoarece această prevedere este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă.
- Termenul de preaviz se calculează efectiv pe zile lucrate sau care ar trebui să fie lucrate, el începe în principiu în ziua următoare comunicării deciziei de concediere și/sau a notificării de preaviz - întrucât salariatul trebuie să beneficieze de numărul prevăzut de zile întregi - și se încheie în ultima zi a acestuia, din ziua următoare salariatul putând fi concediat”, se reține în sesizarea AVP.
De ce a depus Avocatul Poporului recurs în interesul legii
AVP a sesizat ÎCCJ cu această problemă, deoarece Codul muncii - unde este reglementată noțiunea de preaviz - nu cuprinde nicio dispoziție cu privire la modul de calcul al duratei preavizului acordat la concediere.
Înalta Curte a reținut, încă din data de 8 decembrie 2014, că „nerespectarea de către angajator a dreptului angajatului la preaviz constituie un motiv de nulitate a măsurii de concediere”.
Astfel, salariații nemulțumiți de faptul că au fost concediați puteau ataca hotărârea angajatorului în instanță, inclusiv sub aspectul nerespectării acestui drept, însă la judecată aveau parte de interpretări diferite.
„În considerarea rolului constituțional al Avocatului Poporului, de apărător al drepturilor și libertăților persoanelor fizice, ținând seama de principiul fundamental al protejării salariaților împotriva concedierilor nelegale, apreciem că termenul de preaviz se calculează potrivit dispozițiilor din Codul civil (…) astfel încât în termenul de preaviz de 20 de zile nu ar trebui incluse ziua în care s-a comunicat notificarea și nici ultima zi în care s-a împlinit termenul. Termenul de preaviz se va calcula potrivit sistemului zilelor libere, în sensul că nu se iau în calcul nici prima și nici ultima zi a termenului”, arată AVP în documentele depuse în instanță.
