”Președintele Klaus Iohannis face dovada ipocriziei supreme atacând una dintre cele mai bune măsuri adoptate în ultimii ani privind învățământul românesc, măsură ce vine în primul rând în sprijinul tinerilor, ajutându-i să-și croiască un drum în viață, prin învățatea unei meserii, măsură cerută deopotrivă și de mediul de afaceri românesc!”, se arată într-un comunicat al grupului social-democrat din Camera Deputaților.

PSD susține că învățământul ar trebui corelat cu nevoile pieței muncii, existând astfel riscul ca nu toți absolvenții de studii superioare să-și găsească în viitor un loc de muncă.

Lui Iohannis i se impută că obiecțiile sale față de măsura luată de ministru demonstrează ”disprețul său total” față de munca fizică și față de meserii precum electrician, instalator, croitor etc.

”Domnule președinte, dacă nu știați nevoile tinerilor sunt diferite, prin urmare, și măsurile ce-i vizează trebuie să fie diferite! De aceea, PSD va promova în continuare ideea că a învăța bine o meserie poate fi cheia pentru o viață demnă și prosperă”, mai precizează sursa citată.

Obiecțiile președintelui

„Ordinul emis ieri, care prevede repartizarea automată a elevilor cu note sub 5 la Evaluarea Națională în învățământul profesional, este un demers mai degrabă segregaționist, care nu ține cont de individualitatea fiecărui elev. Măsura, luată din nou pe genunchi, ignoră faptul că evaluarea națională nu este un test de aptitudini și nu reflectă nici competențele specifice fiecărui copil, nici preferințele individuale pentru o carieră ulterioară”, a afirmat şeful statului, într-un comunicat de presă dat publicității vineri.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

Preşedintele menţionează că, „în loc să crească atractivitatea și calitatea învățământului profesional, acest Guvern, care suferă de reformită cronică, încearcă să ascundă sub preș problema promovării slabe la examenele naționale”.

„Măsura forțează elevii să meargă, fără o minimă orientare și consiliere, într-o direcție care nu are poate nicio legătură cu ceea ce știu și le place. Efectul va fi amplificarea abandonului școlar, nicidecum creșterea calității procesului educațional. Cu incompetența caracteristică, această guvernare se dovedește încă o dată incapabilă să rezolve problemele de fond, care generează, de multe ori, rezultatele slabe ale copiilor la Evaluarea Națională, și nu ține cont de rata mare de sărăcie în rândul copiilor din România sau de alți factori, precum lipsa profesorilor calificați, lipsa dotărilor ori a suportului familial. Ca și în alte cazuri, această guvernare folosește dubla măsură: profesorii care au luat sub 5 la examenul de titularizare pot preda în continuare, însă elevii care au luat sub 5 nu au drept de acces la ruta care li se potrivește”, se arată în comunicat.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI