Destinația de vacanță pe care românii o iubesc cel mai mult va fi mai scumpă

Comentează

"Ne așteptăm la o creștere importantă a numărului de turiști care își vor petrece vacanțele în Grecia în 2016, de aceea și hotelierii au ales să practice o creștere medie de doar 3 — 5% a tarifelor și doar în rare cazuri de 10%. Grecia nu reprezintă în acest moment o destinație în care turiștii să își facă griji și nici operatorii de turism nu își fac. Sistemul bancar a intrat în normal”, a declarat, citat de Agerpres, Marius Pandel, directorul general al unei agenții de turism. 
În general, în stațiunile turistice, toți se concentrează pe satisfacția clienților. Grecii știu că mare parte din economia țării trăiește de pe urma turismului.  Reprezentanții agențiilor de turism spun că Grecia este pe creștere ca destinație de vacanță în ultimii ani și asta nu se va schimba în 2016. La rândul său, prim-vicepreședinte ANAT, Alin Burcea, apreciază că prețurile la pachetele turistice pentru Grecia se vor scumpi cu 5%. "Pentru 2015, pachetele turistice vor crește cu 5%, pentru că nu își vor permite nici ei să crească mai mult. Grecia va merge în continuare foarte bine. Anul acesta, după tot ceea ce s-a întâmplat, parcă s-a vândut mai bine', a precizat Alin Burcea. Anul trecut, Grecia a raportat un excedent de cont curent de 1,66 miliarde de euro, în creștere față de 1,09 miliarde de euro în 2013, datorită veniturilor din turism, care au urcat în 2014 cu 10,6%, la nivelul record de 13,44 miliarde de euro.
Sosirile vizitatorilor străini în Grecia au crescut, în 2014 cu 23%, ajungând la un record de 22 milioane, semn al vitalității acestui sector pe care statul elen se bazează pentru relansarea economiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ion Doldurea este tatăl lui Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani. Foto: Facebook
18:11
Primarul din Caracal și-a anunțat demisia invocând motive medicale. Ion Doldurea este tatăl unuia dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani
Manifestaţii paşnice împotriva violenţei şi extremismului sunt organizate duminică, 20 septembrie, în mai multe oraşe din România: Bucureşti, Iaşi, Oradea şi Timişoara. Sursă foto Shutterstock
18:03
Proteste în București și alte trei orașe, duminică seară. Organizatorii cer o manifestație fără violență
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
17:00
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la Românii au talent. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
16:10
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
19:30
România, victorie spectaculoasă cu Ucraina la Campionatul European de volei. Tricolorii s-au calificat în sferturile de finală
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
18:57
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
18:21
Italia vrea să limiteze numărul elevilor străini în fiecare clasă și pregătește noi interdicții în școli
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
14:59
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
13:33
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
13:07
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Daniela Zeca
Interviu
17:00
Daniela Zeca, scriitoare: „Când forța potențială a tinerilor din Iran se va organiza, Iranul se va schimba și această lume a fricii o să cadă”
O dronă zboară deasupra mării. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
14:28
Resturi de dronă, distruse de militarii de la Forțele Navale, în zona Chituc, Constanţa
Trenul prezidențial folosit de Nicolae Ceaușescu
Reportaj
14:00
Am intrat în „Palatul pe roți” al lui Nicolae Ceaușescu! Cum arată trenul prezidențial în care liderul comunist traversa țara
O persoană cu părul lung și blond, privită din lateral, care ține o umbrelă neagră deschisă pe o ploaie torențială.
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”