Manifestaţii paşnice împotriva violenţei şi extremismului sunt organizate duminică, 20 septembrie, în mai multe oraşe din România: Bucureşti, Iaşi, Oradea şi Timişoara. Participanţii sunt invitaţi să poarte tricouri albe şi să adopte un comportament „civilizat şi demn”, conform organizaţiei „Corupţia ucide”, relatează News.ro.
Cuprins:
Manifestaţiile vor avea loc în Piaţa Victoriei din Bucureşti, începând cu ora 18.00, în Piaţa Independenţei din Iaşi, de la ora 18.30, în Piaţa Unirii din Oradea, tot de la 18.30, şi în Piaţa Victoriei din Timişoara, de la ora 19.00. Evenimentele sunt organizate ca o reacţie la recentele violenţe din Piaţa Victoriei, în timpul protestului fermierilor.
Organizaţia „Corupţia ucide” explică motivaţia acţiunii: „Ieşim pentru că ura, ameninţările şi instigările publice, tolerate prea mult în online, au ajuns în stradă, iar statul reacţionează abia după ce oamenii sunt agresaţi. Revolta faţă de guvernare nu este extremism. Agresarea propriilor concetăţeni, ameninţarea unor oameni care n-au nicio legătură cu deciziile Guvernului şi folosirea violenţei ca armă politică nu mai înseamnă protest. România este şi va rămâne stat european democrat indiferent cât se străduie unii să-i schimbe direcţia.”
Organizatorii îi îndeamnă pe participanţi să poarte tricouri albe, simbol al păcii, şi să transmită mesajul că „strada nu e a extremiştilor”. De asemenea, Jandarmeria Capitalei le solicită celor prezenţi să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite conflictele şi să raporteze imediat orice incidente sau comportamente agresive. „Pentru siguranţa tuturor, recomandăm participanţilor să evite, pe cât posibil, bagajele şi genţile voluminoase”, au transmis oficialii Jandarmeriei.
Manifestaţia din Piaţa Victoriei din Bucureşti este declarată şi avizată, urmând să se încheie la ora 22.00. Echipele de dialog ale Jandarmeriei vor fi prezente în zonă şi pot fi recunoscute după vestele albastre inscripţionate. Acestea vor fi disponibile pentru informaţii sau pentru raportarea problemelor.
Brigada Rutieră va implementa măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor în zonele afectate de proteste. În funcţie de numărul participanţilor, traficul rutier din Piaţa Victoriei poate fi restricţionat sau deviat. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să consulte rutele alternative pentru a evita întârzierile.
Ca măsură preventivă, pe căile de acces către Piaţa Victoriei vor fi amplasate filtre de siguranţă. Jandarmii vor legitima şi verifica persoanele care transportă bagaje voluminoase. „Reamintim că este interzisă participarea la adunări publice cu arme, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene, dispozitive cu electroşocuri sau alte obiecte care ar putea fi folosite pentru acte de violenţă”, au subliniat autorităţile.
Jandarmeria Capitalei le recomandă participanţilor să evite implicarea în eventualele incidente provocate de persoane sau grupuri agresive şi să informeze imediat patrulele din apropiere. Măsurile sunt menite să asigure desfăşurarea paşnică a protestelor şi protecţia cetăţenilor.