Cazul îngrozitor a fost dezvăluit oamenilor legii chiar de către unul dintre copii acestuia, care a mărturisit că, la rândul lui, a fost supus unor tratamente îngrozitoare din partea părinţilor.
Pe 2 octombrie, fiul Bondilă Petrică, din Lunguleţu a încunoştiinţat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, în urmă cu aproximativ 2 ani, tatăl său vitreg l-a lovit pe fratele său, în vârstă de 7 ani, provocându-i leziuni traumatice ce au condus la decesul minorului, acesta fiind îngropat în grădina din spatele locuinţei.
Cu ocazia cercetărilor la faţa locului (indicat de către minor) a fost găsit, la o adâncime de 45 cm faţă de nivelul solului, un craniu, fragmente osoase din regiunile toraco-abdominale, membre superioare, inferioare şi un fragment de pătură din material textil de culoare roşiatică, precum şi mai multe obiecte de vestimentaţie.
În urma analizei oaselor descoperite, a rezultat că acestea sunt de origine umană, vârsta este de 5-6 ani, iar vechimea înhumării de circa 2 ani.
În acest context, poliţiştii l-au reţinut, aseară, pe bărbat şi l-au dus la audieri, la Parchetul General. Tot acolo a fost dusă de dimineaţă şi soţia lui, mamă a cinci copii minori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.