Potrivit regelui romilor, în comunitatea lor, femeile nu au ce căuta la masă cu bărbaţii. Prezentă, alături de soţul ei, la Festivalul Romilor de la Costeşti, aceasta a îndrăznit să se aşeze lângă preşedinte, în cortul oficialităţilor etniei. În momentul când au apărut şefii romilor, Maria Băsescu a fost „alungată” la altă masă, unde se aflau femeile rome.
„Atunci când domnul preşedinte a venit acolo, în cort, a fost puţin derutat pentru că la noi în comunitate femeile nu stau la masă cu bărbaţii; când domnia sa a luat loc la masă, «doamna preşedinte» s-a aşezat lângă el. În momentul când am venit şi noi, ceilalţi bărbaţi, femeile de la masa de alături s-au ridicat şi atunci s-a ridicat şi soţia preşedintelui. Traian Băsescu i-a spus după aceea soţiei: «Maria, stai tu lângă femei acolo, să stăm noi aici, că aşa este la romi»”, a declarat Dorin Cioabă, autoproclamatul rege internaţional al romilor, potrivit ring.
Dorin Cioabă s-a arătat extrem de indignat de faptul că televiziunile care vorbesc despre Bercea Mondial şi familia Băsescu îl arată pe Florin Cioabă, defunctul său tată, în fundal. „Eu o să sesizez CNA pentru a opri imaginile acestea pentru că nu este normal”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro