Diana Șoșoacă a ajuns la spital după un accident rutier în sectorul 6 din București

 1 comentariu
Foto

Europarlamentara Diana Șoșoacă a fost implicată joi, 30 iulie 2026, într-un accident rutier pe Bulevardul Iuliu Maniu din Sectorul 6 al Capitalei.

Update 21.23: Europarlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă, liderul S.O.S. România, a declarat că se simte „binişor” după accidentul rutier în care a fost implicată joi, pe bulevardul Iuliu Maniu din Bucureşti, lângă Piaţa Gorjului. În urma coliziunii dintre două autovehicule, Şoşoacă şi fiica sa, Thais, au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Universitar, de unde au fost ulterior externate.

„Îi mulţumesc lui Dumnezeu că suntem în viaţă, atât eu, dar mai ales fiica mea, Thais. Mulţumesc din inimă medicilor, asistentelor, infirmierilor, întregului personal medical şi chiar firmei de pază, pentru grija cu totul deosebită cu care m-au tratat şi au avut grijă de fetiţa mea. Au fost extraordinari şi le voi rămâne profund recunoscătoare”, a transmis Şoşoacă într-un comunicat.

Politicianul a mulţumit, de asemenea, membrilor formaţiunii sale, susţinătorilor și celor care și-au exprimat solidaritatea. „Mulţumesc tuturor membrilor şi simpatizanţilor care au venit la spital în număr mare şi au fost alături de mine, care au sunat inclusiv la spital şi la partid, celor din ţară şi din străinătate care şi-au manifestat îngrijorarea şi solidaritatea faţă de mine. Pot să spun că sunt binişor, dar vă asigur că voi face tot ce îmi stă în putinţă să îmi revin cât mai repede şi în forma cea mai bună”, a adăugat ea.

Şoşoacă a subliniat că incidentul nu o va opri din activitatea sa politică. „Viaţa merge înainte, iar lupta pentru independenţa şi suveranitatea României nu poate fi oprită de nimic şi de nimeni! Mulţumesc şi presei care a fost extrem de îngrijorată pentru situaţia mea. Cu Dumnezeu înainte! Fiţi binecuvântaţi!”, a mai precizat aceasta.

Știre inițială: Potrivit Antena 3 CNN, aceasta se afla în calitate de pasageră într-un autoturism care a fost lovit din spate de un alt vehicul, al cărui șofer nu ar fi păstrat distanța regulamentară.

După impact, Diana Șoșoacă a solicitat intervenția unei ambulanțe. Echipajul medical sosit la fața locului i-a aplicat un guler cervical și a transportat-o la Spitalul Universitar din București pentru investigații suplimentare. Medicii urmează să determine dacă europarlamentara a suferit leziuni în urma accidentului.

Conform informațiilor furnizate de Direcția Rutieră din cadrul Poliției Municipiului București, incidentul a fost raportat la ora 14.35, printr-un apel la 112. Din datele preliminare, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, care se deplasa pe Bd. Iuliu Maniu dinspre strada Lujerului către strada Apusului, a intrat în coliziune cu un alt vehicul condus de un tânăr de 23 de ani. În urma impactului, un pasager în vârstă de 50 de ani a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

,,Conducătorii autovehiculelor au fost testați cu aparatul Alcooltest, rezultatele fiind zero", a precizat Brigada Rutieră. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.

Investigațiile medicale efectuate în cazul Dianei Șoșoacă vor stabili dacă aceasta a suferit vătămări corporale în urma acestui eveniment.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Karina2022 31.07.2026, 06:07

    Cred ca a fost intentionat sa o faca pe Dm.Sosoaca sa se mai potoleasca [sa stea linistita si sa nu mai faca atata agitatie ok .

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!