Noul director de la Dacia, Christophe Dridi, are planuri mari pentru uzina de la Mioveni. El a anunțat că intenționează să angajeze 300 de persoane și să sporească capacitatea de producție a fabricii, prima astfel de măsură din ultimii zece ani. Investițiile anunțate de șeful Dacia în România vor fi de 100 de milioane de euro, iar inginerii urmează să lanseze un nou motor. Mai mult, Christophe Dridi spune că românii sunt cei mai talentați specialiști auto pe care i-a întâlnit!
Christophe Dridi și-a anunțat prioritățile la început de an. Printre acestea, se numără investiţii de cel puţin 100 mil. euro, prima creştere a capacităţii de producţie din ultimul deceniu, planuri pentru 300 de noi angajaţi şi lansarea unui nou motor. Toate acestea ar putea duce businessul Dacia la peste 6 miliarde de euro, arată zf.ro
Directorul general Dacia consideră că principalul avantaj al României îl reprezintă nivelul instruirii oamenilor şi faptul că aici grupul francez deţine întreg lanţul, de la proiectare la producţie şi vânzare.
„Am lucrat în Franţa, Maroc, Mexic, Japonia, iar în România am întâlnit locul cu cele mai bune talente. În plus, aici avem tot lanţul, de la design, inginerie, testare, producţie de maşini şi componente, cel mai mare centru logistic şi divizie comercială”, a declarat Christophe Dridi.
Dridi a preluat conducerea Automobile Dacia în luna decembrie a anului trecut, după un interimat asigurat de Jerome Olive, care anterior a mai deţinut conducerea uzinei din România.