Dragoş Adrian Iorga, la data faptelor director al Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman – Regiunea Bucureşti-Ilfov (instituţie aflată în subordinea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene), este acuzat de luare de mită (două fapte, ambele în formă continuată).

De asemenea, acesta este acuzat şi de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (două fapte).

Dragoş Adrian Iorga se află în arest la domiciliu.

„La începutul anului 2021, inculpatul Iorga Dragoş Adrian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi «ajutat» două persoane (prin remiterea nelegală a subiectelor şi a răspunsurilor corecte) să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional Bucureşti-Ilfov, instituţie aflată în subordinea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (M.I.P.E.). În schimbul acestor «servicii» inculpatul ar fi pretins de la cele două persoane (martori în cauză) câte 1.500 de lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data finalizării proiectului, aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord. Conform «înţelegerii» menţionate anterior, în perioada martie 2021 – octombrie 2023, inculpatul Iorga Dragoş Adrian ar fi primit de la cele două persoane suma totală de 75.600 de lei”, au transmis procurorii DNA.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. De asemenea, procurorii au mai solicitat instanţei de judecată să dispună confiscarea extinsă asupra sumelor de 10.000 de dolari, 11.000 de euro, 174.600 de lei, cât şi a cantităţii de 62,5 g lingouri din metal galben, ce pare a fi aur, ridicate de la Dragoş Adrian Iorga.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (8)
Avatar comentarii

Lecoqsportif 28.12.2023, 15:44

Ar merita si niște bătaie.

Avatar comentarii

Vrajitoarea 28.12.2023, 16:33

Un anim....., un nesimțit, un neica nimeni un......Cum sa faci asta? In loc sa aduci oameni competenți (sau poate erau dar nu aveau alta șansă de a accede ) și să susții competenta și bunul mers al lucrurilor, tu , *** ceri gratificații de la viitorii angajați! In ce tara de hoți trăim!!!! Când o să se termine cu astfel de golanii??? Hai sa vedem ce pedeapsă primește!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor

Avatar comentarii

lipanileana 28.12.2023, 17:41

Fiecare plătește după faptele sale!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.