O situaţie nedorită, nefericită, dar destul de des întâlnită: angajamentul iniţial ”împreună la bine şi la rău” expiră (cu mult) înaintea termenului prestabilit ”până când moartea ne va despărţi”. Cei doi decid divorțul, deci să urmeze drumuri diferite şi trebuie să aleagă modalitatea legală prin care îşi recapete independenţa. Noul Cod civil le pune la dispoziţie patru variante:
Relaţia este ”anulată” în faţa ofiţerului stării civile, dar numai în situaţia în care nu cei doi soţi nu au copii minori.
Este posibil şi în cazul cuplurilor care au copii minori, dar cu o condiţie majoră - soții să convină asupra tuturor aspectelor ce derivă din desfacerea căsătoriei, inclusiv cele referitoare la copiii minori.
Este de două tipuri:
*divorţul prin acordul părţilor (soţii se înţeleg asupra principalelor aspecte – domiciliul copiilor, pensia de întreţinere, revenirea la numele purtat anterior etc.); hotărârea definitivă pronunţată de instanţă nu menţionează din culpa căruia dintre soţi s-a destrămat căsnicia
*divorţul prin culpa exclusivă a unuia dintre parteneri: partea care introduce cererea de chemare în judecată trebuie să dovedească în fața instanței că raporturile matrimoniale sunt grav vătămate de către cealaltă parte și că, deși a încercat remedierea acestora, nu s-a reușit.
Înainte de a apela la instanţa de judecată, soţii trebuie să parcurgă etapa obligatorie a medierii. Dacă nu se înţeleg în faţa mediatorului, merg în instanţă; dacă se înţeleg, relaţia ia sfârşit prin acordul de mediere.