„Kaja, șobolanul blond, a spus că lucrează pentru a se asigura că sute de mii de foști militari ruși nu vor intra niciodată în Schengen. Ce pierdere pentru luptătorii noștri. Ei bine, pot intra acolo fără vize dacă vor. Ca în 1812 sau 1945. La mulți ani de Ziua Apărătorului Patriei”, a susținut Dmitri Medvedev, care este perceput drept portavocea informală a Kremlinului.

Dmitri Medvedev a amenințat Europa cu o invazie „ca în 1945” și a numit-o pe Kaja Kallas „șobolan blond”. Cum a intervenit MAE
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas. Foto: Hepta

Amenințarea „ca în 1945” înseamnă invadarea militară a unor țări de către Rusia lui Putin, similar cu Al Doilea Război Mondial, când Armata Roșie sovietică a ocupat o mare parte din Europa de Est și Centrală, inclusiv România. Cu alte cuvinte, Medvedev a amenințat Europa cu un război deschis.

Deși România nu a fost menționată și nici Ministerul de Externe nu a fost implicat, purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a intervenit o zi mai târziu, marți, 24 februarie, cu două mesaje. Acesta nu a negat afirmațiile lui Medvedev, care susținea că Rusia poate invada orice țară la fel ca acum 81 de ani.

Concret, într-un prim mesaj, Țărnea a scris pe X: „Dima, Spațiul Schengen este un spațiu al libertății, legii și securității, așa că nu este pentru agresori imperiali ilegali care încă încearcă să cucerească vecini suverani. Ca în 1856, 1905, 1921 sau 1989, militarii ruși primesc bilete doar într-un sens atunci când întreprind, la ordinele Kremlinului, războaie similare”. Oficialul MAE a susținut, prin formularea „militarii ruși primesc bilete doar într-un sens”, că nicio agresiune nu rămâne nepedepsită.

Dmitri Medvedev a amenințat Europa cu o invazie „ca în 1945” și a numit-o pe Kaja Kallas „șobolan blond”. Cum a intervenit MAE
Andrei Țărnea este purtător de cuvânt la MAE. Foto: Hepta

Apoi, a revenit pe aceeași rețea de socializare, dar cu un argument de tip feminist. Mai exact, purtătorul de cuvânt al instituției conduse de Oana Țoiu a afirmat: „Fostii politicieni minori care numesc orice femeie „șobolan” ar trebui ignorați, dar femeile și fetele din Rusia sau din orice altă parte a lumii merită mult mai mult. Este revelator faptul că, în timp ce el împroașcă cu otravă josnică împotriva femeilor pe internet, femeia pe care încearcă să o discrediteze călătorește prin lume și modelează politica”.

În acest moment, nu este clar dacă afirmațiile lui Andrei Țărnea reprezintă poziția oficială a României sau dacă a fost mandatat de ministrul de Externe, Oana Țoiu, să intervină.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

diss1958 24.02.2026, 16:19

Rușii se împiedică de 4 ani de Ucraina dar se laudă că vor veni în Europa.Sunt disperați , nu mai au bani să mai susțină masacrele. Europa trebuie să îi izoleze total.

Avatar comentarii

armand 24.02.2026, 17:14

Medvedev asarit parleazul insa e greu sa gasesti un cuvant onorabil pentru a descrie comportamentul si manierele lui Kallas. Ca sa nu vorbim de crasa lipsa de educatie istorica si politica.

Avatar comentarii

maximala 24.02.2026, 20:20

Sa-i spuna cineva lui asta ca exista niste spitale unde se poate interna-***.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.