DNA trimite în judecată doi inspectori de la Vama Brașov, care au plecat cu haine de la firma pe care o controlau

Comentează
Sediul cu sigla DNA ( Direcția Națională Anticorupție)

Două femei, inspectori în cadrul Direcției Regionale Vamale Brașov, sunt acuzate că au ridicat în mod nejustificat haine și accesorii de la o firmă controlată, că au falsificat documentele privind ridicarea bunurilor, dar şi că au primit, de la o altă firmă, bunuri necuvenite, relatează News.ro.

Femeile vor fi judecate pentru luare de mită, fals intelectual și abuz în serviciu

Ele vor fi judecate pentru luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu, în cadrul unor dosare instrumentate de DNA.

În acest context, femeile anchetate şi trimise în judecată de procurorii de la Serviciul Teritorial Braşov din cadrul DNA sunt Raluca Elena Badea şi Ioana Cojocaru, ambele inspectori vamali la Biroul Echipe mobile din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Braşov.

Acestea sunt acuzate de luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fapte care, susţin anchetatorii, au avut loc în cursul anului trecut.

„În perioada 5-11 septembrie 2024, inculpatele Badea Raluca-Elena şi Cojocaru Ioana, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cadrul unui control efectuat la o societate comercială, ar fi cauzat un prejudiciu societăţii respective în valoare de 10.920 de lei, precum şi o vătămare a intereselor legale ale instituţiei publice şi ar fi consemnat informaţii nereale în actele oficiale întocmite cu ocazia controlului. Mai mult, la data de 21 octombrie 2024, inculpatele, în calităţile menţionate anterior, ar fi primit mai multe bunuri cu titlu gratuit de la reprezentanţii unei alte societăţi comerciale”, se arată în rechizitoriul DNA.

Ce susțin procurorii

În acest context, procurorii susțin că femeile au făcut control inopinat la o firmă care comercializa articole vestimentare, dar și accesorii, și au ridicat de la aceasta mai multe bunuri, în valoare totală de 10.920 de lei. 

„O parte din bunurile respective nu ar fi fost menţionate în actele de control întocmite şi nu ar fi fost achitate, astfel obţinându-se, în numele Autorităţii Vamale Române, articole vestimentare ce ar fi fost ridicate în mod nejustificat. Totodată, inculpatele Badea Raluca-Elena şi Cojocaru Ioana ar fi consemnat în actele întocmite cu ocazia controlului menţiuni necorespunzătoare adevărului cu privire la starea de fapt constatată şi bunurile confiscate”, conform DNA.

Anchetatorii au mai stabilit că, în 21 octombrie 2024, cele două angajate ale Autorităţii Vamale au mers într-o acţiune de verificare a activităţii altei societăţi, primind mai multe bunuri în mod gratuit de la reprezentanţii acesteia, fără a consemna în actele de control întocmite ceea ce s-a întâmplat.

Anchetatorii au mai stabilit că, în data de 21 octombrie 2024, cele două angajate ale Autorității Vamale au mers într-o acțiune de verificare a activității unei alte societăți, unde au primit mai multe bunuri în mod gratuit de la reprezentanții acesteia, fără a consemna în actele de control întocmite ceea ce s-a întâmplat.

„Una dintre societăţile prejudiciate în cauză a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 18.000 de lei, reprezentând daune materiale şi cu suma de 25.000 de lei, reprezentând daune morale. Reprezentanţii societăţii şi angajaţii prezenţi la momentul controlului au comunicat că se constituie părţi civile în cauză, fiecare cu suma de 25.000 de lei, reprezentând daune morale”, precizează DNA.

Totodată, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor celor două femei. La Tribunalul Covasna va fi judecat dosarul.

Cazul implică acuzații de luare și dare de mită în legătură cu atribuirea unor contracte de achiziții publice, relatează Biz Brașov.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!