Doar 40% dintre joburi au salariul afișat, la două săptămâni de la intrarea în vigoare a legii privind transparența salarială

Comentează
Arhiva foto

Cele mai multe sunt în servicii, retail și transport/logistică

Peste 6.600 de joburi cu salariul afișat sunt disponibile în acest moment pe eJobs.ro, ceea ce reprezintă 40% din totalul locurilor de muncă postate de angajatori pe platformă. Asta deși au trecut mai bine de două săptămâni de la momentul intrării în vigoare a legii care presupune obligativitatea comunicării salariului înainte de interviu. „Implementarea a avut loc pe data de 7 iunie, însă impactul resimțit în piață a fost mai degrabă redus ca amploare. Numărul de poziții în care salariul este afișat a mai crescut, dar nesemnificativ - maximum 5 procente. Angajatorii încă se acomodează cu noua lege și cu felul în care trebuie să se raporteze la comunicarea salariilor, aceste noi reguli introduse prin directiva europeană fiind una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani în legislația muncii”, declară Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

De pe 7 iunie și până acum, 4.000 de locuri de muncă au fost postate cu salariul publicat în anunțul de angajare. Cele mai multe sunt în sectorul serviciilor, urmate de cele din retail și transport/logistică. Alte domenii care manifestă o deschidere mai mare în postarea salariilor sunt construcțiile, producția și turismul. „Această ierarhie are o legătură directă cu tipul de joburi pentru care se afișează în mod predilect salariile. Sunt domenii care angajează în cea mai mare parte candidați pentru poziții entry level, iar acestea sunt pozițiile care, istoric, au avut cel mai des salariile la vedere”, explică Roxana Drăghici. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariile medii nete în aceste sectoare sunt de 4.500 de lei în servicii, 4.600 de lei în retail, 5.000 de lei în transport/logistică, 6.000 de lei în construcții, 4.500 de lei în turism și 5.300 de lei în producție.

Pe de altă parte, în domenii precum servicii financiare, IT/telecom, marketing, consultanță, unde ponderea pozițiilor pentru specialiști sau candidați cu experiență este mai mare, există o înfrânare a tendinței de a comunica salariile în anunț. Concret, doar 20% dintre joburile cu salariul afișat postate din 7 iunie și până acum au fost pentru seniori cu mai mult de 5 ani de experiență sau manageri. Aici, și mediile salariale sunt mai mari - 5.000 de lei pentru servicii financiare, 5.500 de lei pentru marketing, 5.900 de lei pentru consultanță sau 8.000 de lei pentru IT.

În continuare, anunțurile care au salariul afișat primesc mai multe aplicări din partea candidaților. „Vedem că pozițiile cu salariul afișat primesc cu aproximativ 40% mai multe aplicări decât celelalte. De altfel, candidații sunt la curent cu legea transparenței salariale și deja caută în platformă folosind filtrul „Salariu” astfel încât să poată vedea exact joburi care au acest element de transparență. Mai ales în acest context în care salariul a redevenit cel mai important criteriu de care țin cont atunci când vor să se angajeze”, mai spune Roxana Drăghici.

Noua legislație nu obligă angajatorii să plătească identic toți angajații aflați pe aceeași funcție. Diferențele salariale sunt permise, însă trebuie justificate prin criterii verificabile, precum experiența profesională, nivelul de responsabilitate, performanța, calificările sau certificările obținute.



În acest moment, 17.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro și 6.000 pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs România și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.

***

Despre eJobs

eJobs este cea mai de încredere platformă de locuri de muncă din România, prin care ai acces gratuit la zeci de mii de joburi verificate manual. Pe eJobs, toate companiile sunt verificate, ai anunțuri cu salarii afișate, joburi din toate domeniile și industriile, locuri de muncă remote și în străinătate. În plus, găsești o mulțime de articole și sfaturi de carieră, dar și un calculator salarial prin care poți vedea dacă ești plătit corect. Pentru recrutori și angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri, precum și o mulțime de soluții de recrutare eficiente. Pe lângă anunțuri de angajare și căutarea în baza de data, prin eJobs poți avea acces în plus la campanii de recrutare digitalizată sau chiar la soluții super personalizate prin agenția de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorită eJobs, experții în resurse umane au acces la We Are HR, platforma de conținut dedicată specialiștilor în HR și managerilor.

Susa foto: unsplash.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!