Sâmbătă a fost sesizată dispariţia, dintr-un depozit al unei societăţi comerciale din localitatea Vladimirescu, a trei recipiente ce conţineau o substanţă ce avea în compoziţie uraniu sărăcit (slab-radioactiv) şi a şase colimatorii conţinând tot uraniu sărăcit.
O echipă de primă evaluare chimică-bacteorologică-radiologică-nucleară de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a mers la faţa locului, unde a făcut măsurători, fără însă să se constate depăşiri ale valorilor radiaţiei naturale.
Citește și: Țânțarii transmit 7 boli mortale! Neplăcerea provocată de bâzâitul și înțepăturile lor reprezintă cea mai mică problemă
În acest caz au fost sesizaţi şi poliţiştii, care, în urma verificărilor făcute, au identificat doi bărbaţi de 45 şi 56 de ani, bănuiţi de sustragerea recipientelor.
Recipientele au fost confiscate de autorităţi şi duse într-un alt depozit.
Poliţiştii continuă cercetările pentru nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive.
Citește și: Te-ai fi gândit să cultivi scaieți, în loc de roșii sau castraveți? Cum s-a îmbogățit un fermier din Ialomița
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro