Din primele cercetări, se pare că un autovehicul marca Fiat s-a izbit frontal de un TIR, cel mai probabil din cauza oboselii şi carosabilului umed. În acelaşi accident, se pare că au fost implicate încă trei autovehicule.

Şoferul autovehiculului marca Fiat, Ianoş Mihai, şi soţia sa, Ianoş Maria, care se afla pe scaunul din faţă, nu au reuşit să supravieţuiască impactului. Fiica acestora, în vârstă de 19 ani, a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţe „Sfântul Ioan”. Dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul UPU din cadrul Spitalului Sf. Ioan, susţine că fata se află în şoc traumatic şi este în curs de evaluare. Fratele acesteia, în vârstă de 16 ani, a fost dus, în stare gravă, la UPU de la Spitalul Clinic de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi. Cei doi se aflau pe bancheta din spate.

Alte trei persoane, victime ale aceluiaşi accident, sunt investigate de personalul instituţiei medicale. Una dintre acestea se află în stare critică, prognosticul în acest caz fiind rezervat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.