UPDATE 08.55: Disidenta anticomunistă Doina Cornea a murit, în cursul nopţii de joi spre vineri, în locuinţa sa, la vârsta de 88 de ani. Vestea morţii sale a fost confirmată de Leontin Iuhas, fiul acesteia.

Doina Cornea era bolnavă de mai mult timp.


Doina Cornea s-a născut în 30 mai 1929 în Braşov. Ea a fost publicist, traducător, profesor.

Anunțul privind decesul cunoscutei disidente anticomuniste a fost făcut de jurnalistul TVR Dorin Chioțea pe pagina sa de Facebook. ”Doina Cornea, erou si constiință asumată a luptei anticomuniste, a murit în această dimineață. Dumnezeu să o odihnească”, a scris Chioțea.

În 1980, a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), intitulat „Încercarea labirintului”.

Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”.

În 1989, a participat sub gloanțe la manifestația stradală de la Cluj din 21 decembrie.

În 2009, a primit  din partea Regelui Mihai, Crucea Casei Regale a României.

A publicat peste 100 de articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.)

Pe 10 septembrie 2008, Doina Cornea a suferit un accident vascular cerebral, cu paralizie pe partea dreaptă. Ea a fost tratată la Spitalul Militar din Cluj, după care a făcut recuperare la Cluj, Bucureşti şi la o clinică din Franţa, unde a fost dusă de către fiica sa Ariadna Combes.

Are doi copii, Ariadna Combes şi Leontin Horaţiu Iuhas


Citește și: Șapte țări în 6 ani, de dragul cercetării. Românul care face propulsoarele spațiale în Singapore: „Nu am fost un copil excepțional, dar am muncit mult”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.