Donald Tusk compară Brexit cu un scenariu semnat de Alfred Hitchcock

Comentează
Arhiva foto

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a scris pe Twitter că a avut o discuţie telefonică „bună” cu Theresa May, după ce aceasta a convocat alegeri generale. Totodată, Tusk a comparat Brexitul cu un scenariu semnat de Alfred Hitchcock, relatează Reuters.„Hitchcock a fost cel care a regizat Brexit: prima dată un cutremur, apoi tensiunea creşte”, a scris Tusk pe TwitterTusk a făcut referire a la o declaraţie care îi aparţine regizorului Alfred Hitchcock, potrivit căreia un film bun “ar trebui să începă cu un cutremur şi să fie urmat de tensiune în creştere”.Liderii europeni vor organiza un summit pe 29 aprilie, la care ar urma să aprobe strategia de negociere a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, în 2019. La summit nu va participa și premierul Marii Britanii, Theresa May.Comisia Europeană a afirmat că vrea ca discuţiile să se încheie până în octombrie 2018, cel târziu, pentru ca Parlamentele naţionale şi European să aibă timp să aprobe tratatul său tratatele până în martie 2019, când Londra ar trebui să iasă din blocul comunitar.

Theresa May vrea să organizeze alegeri anticipate pe 8 iunie

Premierul Marii Britanii a anunțat că vrea să organizeze alegeri anticipate pe 8 iunie. Theresa May a făcut acest anunț în cadrul unei conferințe-surpriză, susținută în fața reședinței sale oficiale din Downing Street.

Liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, a anunţat că va susţine convocarea de alegeri anticipate pe 8 iunie, aşa cum a cerut premierul Theresa May.  „Salut decizia premierului de a oferi poporului britanic şansa de a vota pentru un Guvern care să pună interesele majorităţii pe primul plan”, a afirmat Corbyn într-un comunicat.

Fostul premier David Cameron a reacționat pe Twitter, după ce Theresa May a convocat alegeri anticipate în Marea Britanie. Acesta a catalogat decizia șefei executivului de la Londra drept una „curajoasă și corectă”.

Theresa May și-a explicat decizia, afirmând că a devenit premierul țării într-o perioadă în care țara avea nevoie de stabilitate, afirmând că a adus acest lucru în țară. Astfel, lidera executivului de la Londra a cerut organizarea unor alegeri anticipate pe 8 iunie, fără să mai aștepte până în 2020, an în care trebuia să aibă loc următorul ciclu electoral.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 4 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!