În Uniunea Europeană, deși 36.000 de pacienți au beneficiat de un transplant în 2021, statisticile arată că 20 de pacienți au murit în fiecare zi în timp ce așteptau un organ.

Diferența dintre legile privind consimțământul pentru donarea de organe 

Una dintre strategiile pentru a rezolva problema lipsei de organe transplantabile este creșterea numărului de potențiali donatori prin modificarea sistemului de consimțământ. În prezent, există două politici principale de consimțământ pentru donarea de organe de la persoane decedate în vigoare în întreaga lume:

  • Opt-in (a opta pentru): persoanele trebuie să consimtă în mod activ să devină donatori de organe după ce mor;
  • Opt-out (a opta împotrivă): se consideră că persoanele au consimțit la donarea de organe, cu excepția cazului în care au indicat în mod expres că nu doresc acest lucru, notează The Conversation.

În ultimii ani, mai multe țări europene și-au modificat legislația, trecând de la opt-in la opt-out, printre care Grecia, Islanda, Olanda, Elveția și Regatul Unit. În continuare, și alte țări europene iau în considerare această posibilitate, cum ar fi Germania, Danemarca și România, mai arată aceeași sursă.

Implicarea familiei

Deși au fost efectuate mai multe studii pentru a evalua impactul real al politicilor de consimțământ asupra ratelor de prelevare de organe, rezultatele acestora sunt contradictorii, arată experții în The Conversation.

Pentru a exclude influența altor factori, experții citați s-au concentrat asupra modului în care preferințele și deciziile indivizilor, sau lipsa acestora, determină în mod direct rezultatul, și anume dacă organele pot fi prelevate sau nu.

La prima vedere, situația pare simplă. Medicii respectă întotdeauna preferințele oamenilor, indiferent de sistem. Atunci când persoana decedată a dorit să devină donator, medicii prelevează. Atunci când persoana decedată nu a dorit să doneze, medicii nu prelevează niciun organ.

Diferența dintre opt-in și opt-out ar apărea, prin urmare, doar atunci când persoana decedată nu și-a exprimat vreo preferință. Dacă există un sistem de opt-out, organele pot fi prelevate în aceste circumstanțe. În cazul în care există un sistem opt-in, acestea nu pot fi prelevate, arată experții.

Cu toate acestea, familia are, de asemenea, un rol de jucat în procesul de luare a deciziilor. În cele mai multe țări, atât în cazul opțiunilor de tip opt-in, cât și opt-out, familia este consultată cu privire la donarea de organe.

Prin urmare, în practică, în loc să preleveze sau să nu preleveze organe în mod implicit, medicii urmează de obicei decizia familiei, mai spun experții citați.

Aceste sisteme nu fac diferența decât în rare ocazii

Conform analizei experților din The Conversation, schimbarea sistemului de consimțământ în oricare dintre aceste țări ar avea un impact direct foarte limitat asupra ratelor de donare de organe.

Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă neapărat că trecerea de la opt-in la opt-out este ineficientă, deoarece această schimbare poate avea consecințe indirecte.

De exemplu, o mai mare acoperire în presă a donării de organe ar putea crește gradul de conștientizare a publicului cu privire la lipsa de organe și ar putea reduce numărul de persoane și familii care se opun.

„Ceea ce arată cercetarea noastră este că politicienii și oamenii, în general, ar trebui poate să nu se concentreze atât de mult pe schimbarea politicilor de consimțământ pentru donare și să se concentreze mai mult pe factorii modificabili care influențează luarea deciziilor de către familii, cum ar fi consolidarea încrederii prin furnizarea de îngrijire de înaltă calitate pentru potențialul donator și de informații adecvate cu privire la procesul de prelevare de organe, precum și prin utilizarea unor profesioniști bine pregătiți în acest demers”, încheie experții citați. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.