Procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti au deschis o anchetă penală pentru abuz în serviciu şi ucidere din culpă după moartea fostului diplomat Silviu Ionescu. Apropiaţii lui spun că a murit cu zile pentru că tratamentul precar din spitalul penitenciar i-a înrăutăţit infecţia pulmonară.
„Sunt mai multe persoane care sunt vinovate într-un mod sau altul. Moartea tatălui meu considerăm că a fost ucidere din culpă şi abuz în serviciu din partea celor de la penitenciar. Nu a fost urmărită starea lui de sănătate, nu i-a fost acordat tratamentul care trebuie pentru o persoană care suferă de diabet şi de celelalte boli de care suferea el. A fost lăsat netratat şi toate bolile astea s-au agravat şi au dus la decesul lui”, a spus Bogdan Ionescu, fiul lui Silviu Ionescu.
Indicaţi ca vinovaţi, de către avocaţi, pentru decesul fostului diplomat au fost directorul penitenciarului Rahova şi personalul medical care s-a ocupat de îngrijirea acestuia. „Am depus plângerea în urmă cu două luni, s-a înregistrat la PTB, cu infracțiunea de abuz în serviciu și ucidere din culpă. Am depus raportul de expertiză medico-legală prin care medicii de medicină legala au constatat ca și ca cauză a decesului a fost o insuficiență acută de organe”, a declarant, pentru realitatea.net, Eliza Ene, avocatul familiei Ionescu.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.