Dosarul clubului din Caracal care organiza spectacole erotice cu minore. 3 ani şi jumătate de proces: niciun verdict şi libertate totală pentru patroni. Când urmează prescrierea

 25 comentarii
Arhiva foto

În august 2019, imediat după ce au fost descoperite crimele din Caracal, iar jurnaliştii au dezvăluit reţelele de trafic de minore din oraş, o fată de 17 ani a prins curaj şi i-a reclamat la poliţie pe patronii clubului care o exploatau sexual. În situaţia ei se aflau încă alte patru adolescente, spun anchetatorii, care i-au trimis în judecată pe patronii clubului şi pe un barman. Procesul a ajuns la cel de-al 28-lea termen, iar Tribunalul Olt tocmai a revocat controlul judiciar al inculpaţilor.

La o lună după ce elita Poliţiei Române descindea în Caracal, pentru a-l ancheta pe Gheorghe Dincă pentru uciderea Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu, o fată de 17 ani din Argeş a mers la poliţie şi a făcut o plângere penală.

Irina* a reclamat că a fost traficată şi obligată să se prostitueze în clubul Dreams Night din Caracal. „Acolo erau mai multe fete care întrețineau raporturi sexuale contra cost”, a declarat atunci adolescenta.

Poliţia din Caracal ştia despre minorele din club

Dreams Night funcţiona de la începutul lui 2018, în centrul oraşului Caracal, într-un spaţiu închiriat la subsolul unei clădiri a primăriei. Cei care se ocupau de gestionarea clubului erau patronul Gicu Tufiş, sora lui, Corina Tufiş, administratoarea clubului, şi Alina Tufiş, soţia lui Gicu.

Poliţia din Caracal ştia despre ce se întâmplă la Dreams Night. Potrivit rechizitoriului DIICOT, pe 16 iunie 2019, un bărbat a reclamat la poliţie că a fost înşelat de două fete din club: le plătise în avans 1.300 de lei, pentru a întreţine relaţii sexuale, iar ele nu i-au mai răspuns la telefon.

Cele două fete au fost aduse la sediul Poliției Caracal. „La scurt timp, aici au ajuns și două doamne cu un băiețel de 3-4 ani”, a declarat bărbatul înşelat, în ancheta DIICOT. „Una dintre doamne (Corina Tufiş - n.r.) mi-a spus că e șefa localului și despre cealaltă (Alina Tufiş - n.r.) mi-a spus că este cumnata sa. Mi-au zis că-mi vor da înapoi banii și să nu depun plângere, că una dintre fete e minoră și le fac probleme”.

Bărbatul a mai declarat că şefa clubului i-a oferit și nişte bani în plus, dar el i-a refuzat, apoi acolo a venit şi un avocat, „care mi-a zis să nu depun plângere, pentru că eram beat. La poliție, am dat o declarație scurtă, mi-am luat banii și am plecat acasă.”

Identificate ulterior de DIICOT, cele două fete au precizat că în acea zi, după ce au ajuns la poliție, au dat declarații. Corina Tufiş le-a cerut să nu spună că dansează în clubul ei.

Singura sancţiune aplicată atunci de poliţişti a fost amendarea celor două fete, inclusiv a celei minore, pentru practicarea prostituției.

Investigatori sub acoperire la show-uri erotice

O lună mai târziu, pe 26 august 2019, când Irina a reclamat că a fost traficată, DIICOT Piteşti a deschis un dosar penal.

Pentru a verifica toate cele sesizate de fată, în club au fost trimişi patru investigatori sub acoperire. Au mers două nopţi la rând, pe 20 şi 21 septembrie 2019, şi au consemnat, într-un proces-verbal, toate cele observate.

Clubul avea pereții roșii, parchet laminat pe jos, o bară de dans în mijlocul încăperii, cu canapele pentru clienţi în jurul ei, dar şi câteva separeuri prevăzute cu draperii.

În a doua noapte, notează poliţiştii, la masa lor au venit două fete. Una dintre ele era Maria*, de 17 ani. Când au întrebat-o de vârstă, fata „a afirmat, ezitant, că are 18 ani. Ea nu a dansat complet dezbrăcată, dar a simulat contactele sexuale atât cu investigatorii sub acoperire, cât și cu alți clienți, de mai multe ori, fără lenjeria intimă”, se precizează în procesul-verbal.

Poliţiştii mai scriu că fetele din club i-au informat că „dansul privat, la separeu, ce presupune simularea contactului sexual, ele fiind dezbrăcate complet, costă 200 de lei”.

După patru luni, pe 1 februarie 2020, poliţiştii s-au întors în Dreams Night. Iar în al doilea proces-verbal, ei au notat cum una dintre fetele minore dansa în brațele unui client „lasciv și dezbrăcată complet, după ce acesta i-a înmânat o sumă de bani”. 

Cum a dispărut traficul de minori

Câteva zile mai târziu, pe 5 februarie 2020, DIICOT anunţa că se fac percheziţii în acest dosar, „la locuințele a cinci suspecți cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, trafic de minori şi pornografie infantilă”.

Video din timpul descinderii DIICOT, în 2020

Traficul de minori, adică „recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani”, potrivit Codului Penal.

În comunicatul de presă, DIICOT preciza că minorele, care erau recrutate „în scopul obligării la practicarea prostituției”, „îi conduceau pe clienţi în diferite separeuri unde contra sumei de 200 de lei întrețineau raporturi sexuale”, iar „liderii grupului infracțional încasau banii”.

Dar chiar în ziua în care au dat acel comunicat, procurorii DIICOT au renunţat la acuzaţia de trafic de minori. Corina Tufiş, fratele şi cumnata ei, dar şi barmanul clubului, Mihai Rădulescu, au fost puşi sub acuzare doar pentru constituire de grup infracțional organizat și pornografie infantilă. Ambele infracţiuni sunt pedepsite cu închisoarea de la unu la 5 ani.

În aprilie 2020, când au trimis dosarul în judecată, procurorii au dispus clasarea, în cazul infracţiunilor de trafic de minori şi de proxenetism.

Faptele se prescriu peste un an şi patru luni

Dosarul a stat în cameră preliminară până în ianuarie 2021, apoi a început judecata pe fond, care a ajuns acum la al 28-lea termen.

3ani şi jumătate a împlinit procesul de la Tribunalul Olt. Codul de Procedură Penală prevede că durata rezonabilă a unui proces pe fond e de un an de la trimiterea dosarului în instanţă.

La Tribunalul Olt, judecarea acestei cauze a intrat în vacanţă pe timpul verii. În restul timpului, de la proces lipseau fie victimele, fie martorii din dosar, mulţi dintre ei foşti clienţi ai clubului. În plus, avocaţii inculpaţilor au cerut şi au obţinut de cinci ori amânarea termenelor.

În iulie anul acesta, Corina şi Gicu Tufiş, care în 2020 au stat patru luni în arest preventiv, au scăpat şi de măsura controlului judiciar. Ceilalţi coinculpaţi, Alina Tufiş şi Mihai Rădulescu, beneficiază şi ei de aceeaşi libertate totală.

Faptele pe care cei patru inculpaţi sunt acuzaţi că le-au comis în perioada decembrie 2016 - februarie 2020 (constituire de grup infracţional organizat şi pornografie infantilă) se vor prescrie în februarie 2025, ca urmare a deciziilor CCR privind eliminarea prescripției, potrivit juriştilor consultaţi de Libertatea.

Victima de 16 ani care a fugit de acasă

DIICOT a identificat cinci adolescente exploatate în clubul de noapte din Caracal. „Atunci când erau controale în local, pe noi, fetele minore, ne ascundeau. Eram obligate să ieşim pe scara de incendiu și să așteptăm terminarea controlului”, le-a declarat procurorilor Maria, una dintre victime.

Ea avea doar 16 ani când a ajuns în clubul din Caracal, ademenită de o altă adolescentă căreia Corina Tufiş îi ceruse să caute noi dansatoare. Maria spune că i-a mărturisit şefei de club ce vârstă are, „iar ea m-a asigurat că nu e nicio problemă”.

Maria a crescut în Spania, acolo unde mama ei plecase la muncă. În 2018, s-au întors în ţară şi s-au mutat într-un apartament închiriat din Târgovişte. Iar după numai câteva luni, fata i-a zis mamei că merge la o colegă şi nu s-a mai întors acasă.

În clubul din Caracal, ea a ajuns cu taxiul pe care l-a plătit din banii împrumutaţi de la Corina Tufiş. A renunțat la școală, deşi abia intrase la liceu, şi a rămas la Dreams Night până în februarie 2020, când poliţia a descins în local.

Alcool, dansuri în privat şi apă plată cu lămâie

„Regula localului era să cumpărăm băuturi alcoolice dansatoarelor, ca să petrecem timp în compania lor. Un pahar de 50 ml de whisky costa 90 de lei. Le mai dădeam şi bacşiş fetelor, iar pentru un spectacol în privat, la separeu, plăteam la bar 200 de lei”, le-a declarat anchetatorilor unul dintre clienţii clubului.

Din convorbirile interceptate în dosar rezultă că existau şi „clienți care doreau o poziționare mai discretă”, iar pentru ei, înainte de program, se făceau pregătiri în separeurile clubului.

Pentru fiecare pahar de băutură cumpărat de clienți, fetele primeau 20 de lei. Ele au declarat că „la bar exista tot timpul un carnețel în care Corina și barmanul (Mihai Rădulescu – n.r.) contabilizau consumația fiecărei fete, privaturile și bacșișurile. Banii îi împărțeam cu Corina, la jumătate.”

Dansatoarele aveau şi un „salariu”, de 100 de lei pe noapte. Prezenţa la program era consemnată de Corina Tufiş într-un „Registru de evidență a zilierilor”, care a fost găsit la percheziţii. Notase în el din martie 2018 și până în ianuarie 2020.

Din cauza alcoolului consumat, unora dintre fete li se făcea rău. „Mergeam la baie, vomitam, beam apă cu lămâie, și apoi Corina îmi spunea să mă întorc la dansuri. Gicu ne făcea apă cu lămâie”, spune o adolescentă de 17 ani.

Acuzaţia de viol şi confiscarea buletinului

Gicu Tufiş, fratele Corinei, se ocupa de întreaga afacere atunci când aceasta lipsea. Uneori, spun victimele, el „venea la club și stârnea clienții, adică ne băga bani în lenjeria intimă, ca să-i provoace și pe ei să ne dea”.

O adolescentă le-a declarat anchetatorilor că, a doua zi după ce a venit în club, a vrut să plece acasă, iar Gicu Tufiş s-a oferit să o conducă cu maşina. Pe drum, el a oprit la un hotel, iar acolo a obligat-o pe minora de 17 ani să întrețină raporturi sexuale cu el. Bărbatul nu a fost pus sub acuzare pentru viol.

În declaraţia din dosar, victima a mai precizat că, timp de două luni, Corina Tufiş i-a confiscat actul de identitate și i l-a dat doar atunci când a aflat că sora fetei vine la Caracal, ca să o ia din club.

„O parte din bani se întorcea la Corina”

Dansatoarele erau cazate de Corina Tufiş la hotelul Gia din Caracal, contra sumei de 20 de lei/ zi. În ziua percheziţiilor DIICOT, în acel hotel au fost găsite și două minore.

„Corina ne-a spus că nu avem voie să întreținem relații sexuale cu clienții nici în club, nici în afara acestuia”, au declarat victimele, în anchetă. Dar unul dintre clienţii clubului a mărturisit că a întreținut relații sexuale cu o fată minoră, „la un hotel, după terminarea programului de la club”.

O altă adolescentă care a dansat în club a declarat la DIICOT că ea aflase de la altcineva că „înainte de crimele din Caracal, Corina le lăsa pe fete să întrețină relații sexuale cu clienții, în camerele private”.

„Au fost situații când clienții doreau să întrețină raporturi sexuale cu mine contra cost și am acceptat, iar Corina știa de asta”, a recunoscut în anchetă una dintre dansatoare. Ea a precizat că mergea cu clienţii la hotel, primea de la ei 200-300 de lei, iar „o parte din bani se întorcea la Corina, fiindcă îmi cerea să o ajut”.

O altă tânără, animatoare în club, spune că acolo a asistat la discuţii între clienţii care afirmau: „Am avut-o şi p’aia, şi p’aia!”, fără să rostească numele fetelor.

DIICOT nu a reuşit să stabilească cât a câştigat grupul infracțional organizat din exploatarea fetelor. Sumele de bani „nu pot fi cuantificate, având în vedere fluctuația clientelei”, explică procurorii.

* Nu este numele real al victimelor, cărora le protejăm identitatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (25)
  • Avatar comentarii

    Nelualex.83 11.10.2023, 12:43

    Ar trebui acuzați ,trimiși în judecată și să facă închisoare liderii acestor grupuri infracționale de trafic de minori

  • Avatar comentarii

    Alex.59 11.10.2023, 12:43

    "Vrem o țară ca afară"...da' JUSTIȚIA ne "omoară"..! ?

  • Avatar comentarii

    Vale25 11.10.2023, 12:48

    De ce nu sunt condamnați astfel de oameni??? Trebuie să se întâmple onenorocire că sa se ia masuri...

  • Avatar comentarii

    durban22 11.10.2023, 12:52

    La asemenea cazuri si fapte cum de mai au tupeul sa ceara PENSII SPAECIALE, cand voit se amana sentintele pana se prescriu faptele !.

  • Avatar comentarii

    ionels 11.10.2023, 13:11

    Si uite asa statul roman nu face nimic in aceasta privinta.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!