Două avioane și-au ciocnit aripile pe aeroportul din Manchester, iar zborurile au fost suspendate o vreme: „Ne-am năruit pe pistă”

Comentează

Zborurile au fost suspendate pentru scurt timp, vineri dimineaţă, pe aeroportul din Manchester, după ce două avioane easyJet s-au ciocnit, atingându-se cu aripile în timp ce rulau pe pistă pentru decolare, relatează The Guardian.

Cele două avioane urmau să decoleze spre Paris, respectiv Gibraltar. Ele s-au ciocnit în jurul orei locale 6.30, dar au reuşit să se întoarcă la locul de staţionare, unde toţi pasagerii au debarcat. Nu au fost raportate victime, scrie ziarul britanic, potrivit news.ro.

Un purtător de cuvânt al aeroportului din Manchester a confirmat că avioanele și-au lovit aripile în timp ce rulau pe pistă.

„Am suspendat operaţiunile pentru scurt timp, în timp ce se evalua dacă pot reveni la locul de staţionare, ceea ce au reuşit să facă, astfel încât operaţiunile au fost reluate după câteva minute”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Two EasyJet planes collided wing-to-wing while taxiing at Manchester Airport, forcing a brief halt to flights. 

No injuries reported, but passengers faced delays as safety checks were carried out. #ManchesterAirport #EasyJet pic.twitter.com/gMOhmvQf6R— BPI News (@BPINewsOrg) August 15, 2025 

Tynisha Chaudhry, care se afla în zborul spre Gibraltar împreună cu partenerul ei, a comparat coliziunea cu un accident de maşină. „Am simţit cum tot avionul a tremurat - a fost o lovitură puternică”, a mărturisit ea pentru BBC. Chaudhry a relatat că „multe maşini de pompieri” şi alte echipaje de siguranţă se aflau la faţa locului, în timp ce pasagerii aşteptau la bord în timpul inspecţiilor.

EasyJet a declarat că a fost lansată o anchetă imediată pentru a înţelege ce s-a întâmplat. Un purtător de cuvânt a declarat: „EasyJet poate confirma că vârfurile aripilor a două aeronave au intrat în contact în timp ce rulau pe pista aeroportului din Manchester în această dimineaţă. Aeronavele s-au întors la locul de staţionare pentru a debarca pasagerii, cărora li s-au oferit vouchere pentru băuturi răcoritoare, în timp ce se organizează aeronave de înlocuire pentru a opera zborurile. Le cerem scuze clienţilor pentru întârzierea zborurilor. Siguranţa pasagerilor şi a echipajului nostru este prioritatea noastră absolută”.

Zborurile implicate erau EZY2267 de la Manchester la Gibraltar şi EZY2117 de la Manchester la Paris Charles de Gaulle.

?Flights stopped at #ManchesterAirport after two #EasyJet planes clip wings

Manchester Airport experienced cancellations and delays on August 15 after two EasyJet aircraft reportedly “clipped wings” on the airfield. pic.twitter.com/BFpnegHxWh— News.Az (@news_az) August 15, 2025 

Unii pasageri au postat fotografii ale incidentului pe reţelele sociale, unul dintre ei menţionând: „Călătoria la Disney Paris a început bine la #Manchesterairport #easyjet”.

O zi de vineri la mijlocul lunii august este o zi aglomerată pentru toate aeroporturile din Marea Britanie, dar panoul de plecări în timp real de la aeroportul din Manchester nu părea să indice întârzieri prea mari cauzate de incident, notează The Guardian.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
05:30
Țara în care oamenii se machiază cel mai mult. Surpriza de pe locul al doilea
05:15
Elefant de mare fotografiat pe Copacabana: „Nu-l atingeți, nu-l hrăniți, nu-l alungați în apă, se odihnește!”
05:00
Terapie cu câini la gara King's Cross din Londra: „Ragu, Peggy și Arlo le ridică moralul călătorilor”
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...