Potrivit New York Times, la bordul navei sunt 600 de pasageri şi 650 de membri ai echipajului. Toţi pasagerii aflaţi la bord trebuiau să fie complet vaccinaţi dacă aveau peste 18 ani. Compania nu precizează, în comunicatul de presă, vârsta celor două persoane care au fost confirmate pozitiv.

„Persoanele în cauză sunt asimptomatice, fiind în prezent izolate şi monitorizate de către echipa noastră medicală”, a precizat compania, care a dat asigurări că efectuează o operaţiune de urmărire a contactelor celor infectaţi.

Cele două persoane au fost testate pozitiv în timpul „testului obligatoriu de la sfârşitul croazierei”, a explicat Royal Caribbean, care precizează totodată că pasagerii au trebuit să prezinte dovada vaccinării, alături de un test negativ de COVID-19, realizat cu mai puţin de 72 de ore înainte de îmbarcare.

Plecată din Sint Maarten, Celebrity Millennium se va întoarce pe insulă sâmbătă după un periplu care a inclus Barbados, Aruba şi Curacao.

Potrivit noilor reguli impuse de Centrele pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), revenirea pasagerilor vaselor de croazieră la bord se face în condiţii stricte: 95% dintre persoanele de pe nave, pasageri şi angajaţi, să fie vaccinaţi.

Navele de croazieră au reprezentat unele din primele mari surse de propagare a coronavirusului. 712 cazuri de coronavirus și 13 decese s-au înregistrat pe nava de croazieră Diamond Princess.

Diamond Princess a devenit ulterior paradigma modului în care virusul se poate răspândi incontrolabil în zone dens populate, fără distanțare socială.

Citeşte şi:

Virusul va rămâne „pentru totdeauna” printre noi. Șase experți spun cum ar trebui să arate strategia de luptă pe termen lung a omenirii

UE renunță la cumpărarea unor doze suplimentare din vaccinul Johnson & Johnson

Claudiu Năsui, despre legea Romexpo: „Nu ne vindem țara, o dăm pe degeaba. Cu banii pe terenuri putem plăti ajutoarele promise pentru HoReCa”

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
PARTENERI - GSP.RO
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Observatornews.ro
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Știrileprotv.ro
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Telekomsport
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)