Miliardari belgieni pregătesc două mega-centre lângă București. Vor consuma atât de mult încât e nevoie de o stație electrică nouă: de 4 ori cât toate centrele de date din România la un loc

 1 comentariu

O investiție uriașă în centre de date se pregătește la doar câțiva kilometri de București și ar putea schimba radical piața din România. În spatele proiectelor se află WDP România și o familie belgiană cu active de peste un miliard de euro, iar amploarea planului este cu mult peste tot ce funcționează acum în țară, potrivit Profit.ro.

Două centre de date de câte 190 MW fiecare, lângă București

Proiectele sunt pregătite de WDP România și Lamas Invest, companie controlată de Jeroen Biermans, șeful operațiunilor WDP din România. Ambele centre de date sunt planificate la Ștefăneștii de Jos, în județul Ilfov, în zona parcului industrial deținut de WDP. Cele două companii au început procedurile pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare. Fiecare proiect a primit deocamdată aviz pentru o putere de consum de 190 MW, ceea ce duce totalul la 380 MW.

Prin comparație, capacitatea cumulată a centrelor de date operaționale din România este estimată în prezent la numai aproximativ 100 MW. Dacă ambele proiecte vor fi realizate la capacitatea avută în vedere, numai acestea ar avea o putere de aproape patru ori mai mare decât actualul portofoliu național.

Va fi construită o nouă stație electrică de 220 kV

Consumul foarte mare presupune și investiții importante în infrastructura energetică. Pentru racordarea proiectelor la rețeaua Transelectrica este necesară construirea unei noi stații de transformare de 220 kV la Ștefăneștii de Jos. Aceasta ar urma să fie conectată la linia electrică aeriană Fundeni-Brazi Vest 1.

Termenul estimat pentru punerea în funcțiune este sfârșitul anului 2030. WDP are deja în parcul de la Ștefăneștii de Jos instalații fotovoltaice pentru autoconsum cu o putere de 13 MW.

Arhiva foto

Transelectrica estimează o creștere puternică a industriei centrelor de date în următorul deceniu. În scenariul considerat realist, puterea acestora ar urma să ajungă la 370 MW în 2030 și la 680 MW în 2035. Într-un scenariu optimist, România ar putea avea centre de date cu o putere cumulată de 620 MW în 2030 și de 1.080 MW în 2035.

Familia din spatele WDP are active de 1,1 miliarde de euro

WDP este deja unul dintre cei mai mari investitori imobiliari industriali și logistici din România. Compania deține în țară spații evaluate la peste 1,6 miliarde de euro, cu o suprafață totală închiriabilă de peste două milioane de metri pătrați, răspândite în mai mult de 80 de locații.

Cel mai mare acționar este familia belgiană De Pauw, fondatoarea WDP, care controlează aproximativ 19% din companie. Potrivit publicației belgiene De Rijkste Belgen, activele familiei sunt evaluate la aproximativ 1,1 miliarde de euro, ceea ce o plasează între cele mai bogate familii din Belgia. Printre acționarii WDP se mai află companii legate de BlackRock, cu aproximativ 4,9% din acțiuni, precum și Norges Bank, cu o participație similară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    wolfmann 20.08.2026, 12:01

    N-avem curent pentru noi, VOM AVEA PENTRU MAMUȚII CARE NU VOR AVEA folosință practică. Pe lângă CURENT, mamuții vor avea nevoie DE APĂ de răcire a sistemelor!! Ceva comparabil cu VOLUMUL DUNĂRII!! De unde???

ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Bella Santiago, alături de soțul ei Nicu Grigore
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
Adrian Mutu și Vladimir Dembinski, producătorul Survivor România de la Antena 1 | sursa foto: gsp.ro
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește