Două școli rurale din județul Buzău au avut prezență zero la Evaluarea Națională. Profesorii spun că se putea mai rău: “Copiii noștri sunt niște eroi!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Liceul rămâne un lux pentru elevii care luptă cu drumurile proaste, sărăcia extremă și prejudecățile comunităților sătești.
Cuprins:
- La Școala Sările, comuna Bisoca, s-au înscris patru elevi la Evaluarea Națională, dar nu s-a prezentat nici unul. Doi băieți continuă la școli profesionale, o fată este însărcinată, iar o alta are grijă de frații mai mici.
- La Școala Nr. 2 din Râmnicelu, dintr-o clasă de 20 de elevi, doar 7 au absolvit. Cinci s-au înscris la Evaluare, dar nu s-au prezentat.
- Romii din Râmnicelu își retrag fetele de la școală începând cu clasa a VI-a, de teamă că “le ciupește băieții”.
- Cei mai mulți dintre părinții romi din comună preferă să-și ia copiii după ei, la vândut flori și legume, decât să-i trimită la cursuri.
Pentru copiii din comuna Bisoca, județul Buzău, să ajungă zilnic la școală sau la grădiniță reprezintă un test de voință. Satele sunt depărtate unele de altele, risipite pe versanți abrupți și legate de drumuri forestiere, cu pietriș.
„Cândva, a existat asfalt, înainte de Revoluție, dar, după ce a început exploatarea forestieră, asfaltul s-a făcut praf”, își amintește Viorel Șerbănoiu, director peste școlile din comună.
Treptat, firmele de transport s-au retras din zonă, mai există o singură cursă de microbuz, dimineața, la ora 5.00, între Bisoca și restul lumii.
În comună sunt patru școli gimnaziale, dar cea din Bisoca are personalitate juridică.
La Școala Sările, unde învață mulți elevi de etnie romă, s-au înscris doar patru la Evaluarea Națională. Nu s-a prezentat nici unul la examen, după cum remarca și cotidianul local Opinia de Buzău. Doi băieți au declarat în scris că merg la școli profesionale. O elevă este însărcinată și a plecat din județ, împreună cu partenerul ei.
Un sat cu 75% asistați social
O altă elevă se află în plasament la bunică și are grijă de frații mai mici.
„Bunica se teme să nu pățească fetița ceva, dacă pleacă la liceu, la internat. Am dus muncă de lămurire cu ea și până la urmă a fost de acord să lase fetița să studieze mai departe. Se va înscrie la o școală profesională din județ”, explică Marius Băețelu-Beșliu, inspector principal pe asistență socială, din Primăria Bisoca.
La Școala Sările, unde vin și elevii din cătunul Rudari, pe lângă problema navetei pe jos prin pădure, patru kilometri dus, patru kilometri întors, se adaugă sărăcia.
Peste 75 la sută dintre familii trăiesc din ajutor social. Să ții un copil la liceu sau la școala profesională presupune o cheltuială de 600-700 de lei lunar.
„Din păcate, noi nu le putem oferi decât prestațiile sociale. Nu dispunem de servicii, de consilieri, de psihologi”, spune asistentul social.
Marius Băețelu-Beșliu merge din poartă în poartă și discută cu familiile, să-și dea copiii mai departe, măcar la profesională, unde “ies repede la meserie”. Uneori, îi convinge, alteori, nu.
Prin viituri, spre viitor
Absenteismul reprezintă o problemă doar în comunitatea de romi din Rudari - Sările, susține directorul Șerbănoiu. La celelalte școli din comună, copiii vin regulat la ore. Gimnaziul din Bisoca are 90 de elevi și un internat de 30 de locuri. Ceilalți 60 de copii vin la ore fie cu microbuzul școlii, fie aduși de părinți, cu mașina.
Dar microbuzul trebuie dat la reparat cam o dată la două luni, din cauza drumurilor proaste. Când plouă mult sau când ninge, nici microbuzul nu mai e de folos. Drumurile sunt mult prea în pantă. E pericol mare de derapaj.
„Odată, microbuzul nostru era cât pe ce să fie luat de viitură, cu tot cu copii. Iarna, degeaba deszăpezești, tot aunecă roțile. Și totuși, copiii vin. Ajung uzi la picioare, trebuie să-i uscăm, să-i încălzim. Când vezi așa, dimineața, cât un căpșor, ivindu-se pe deasupra pârtiei, te întrebi cum a reușit”, povestește dascălul.
IT: Patru kilometri prin pădure
Școala din Bisoca are cantină, computere, internet, proiectoare, laboratoare de fizică, de chimie, de biologie, are și o sală de sport improvizată. Acoperișul, prin care începuse să se strecoare ploaia, a fost reparat cu ajutorul unei fundații olandeze. “Noi suntem mulțumiți dacă avem bani de lemne. Copiii și-ar dori și altele, table interactive, de exemplu”, spune directorul Șerbănoiu.
E învățător la bază și locuiește în sat. Ține să ne arate drumul imposibil pe care merg copiii până la școală, de la Rudari la Sările.
„Drumul trece prin pădure. Pe aici umblă animale sălbatice. Odată, a venit ursul în centrul localității. Copiii noștri sunt niște eroi!”, spune Viorel Șerbănoiu.
Trei, patru elevi pe an abandonează școala în Bisoca. Dar ceilalți merg mai departe. Comuna are 117 copii la grădinițe și 315 elevi în școli. După ce termină opt clase, cei mai mulți elevi merg la școlile profesionale din regiune și doar câțiva ajung la licee în județ.
Foarte puțini tineri se mai întorc în Bisoca. Locurile sunt frumoase, rupte din rai, dar n-ai unde să muncești și ești în calea viiturilor. Cei mai înstăriți au o văcuță cu lapte sau câteva oi.
La fel ca elevii, și profesorii din Bisoca au odiseele lor. Doar cei de română și matematică își pot face norma la o singură școală, ceilalți fac naveta, de la un sat la altul.
„Nu toți au mașini personale. Așa că vin câte șapte, opt kilometri pe jos, zilnic”, mai spune directorul Șerbănoiu.
Cutuma abandonului, la Râmnicelu
La Școala Gimnazială Nr. 2 din Râmnicelu, problema e alta. “Dezinteresul familiilor pentru educație”, o formulează directoarea Georgiana Apostol.
La această școală vin copiii din comunitatea romă din sat.
„Sunt și elevi romi care se înscriu la cealaltă școală, Nr.1. Și acolo, din ambiție, țin pasul cu românii și nu lipsesc de la ore”, spune Georgiana Apostol
La Școala Nr. 2, prezența la cursuri e însă foarte slabă, în ciuda eforturilor dascălilor. Uneori, doar câte patru-cinci elevi în clasă.
La Evaluare, dintr-o clasă a VIII-a de 20 de elevi, au absolvit cinci băieți. S-au înscris la examen, dar nu s-au prezentat. Au preferat să fie repartizați pe locurile speciale pentru romi, la școli profesionale. După sesiunea de corigențe, au mai absolvit doi elevi. Și ei vor intra pe locurile speciale. În total, 7 absolvenți din 20.
„Eu și colegii mei mergem din casă în casă, discutăm cu familiile. Îi convingem pe moment”, spune profesoara.
„Din păcate, educația nu mai înseamnă nimic pentru părinți. E greu să le explici la ce e bună o diplomă“, adaugă Georgiana Apostol.
În comunitatea romă, există o reținere în a lăsa fetele la școală.
„Le retrag pe fetițe din clasa a V-a, a VI-a. Se tem să nu fie expuse relațiilor cu băieții. În promoția de anul trecut, am avut fetițe rome care au intrat la liceu, dar au abandonat după primul semestru”, mai spune profesoara.
Usturoiul, ceapa și alte ecuații fără necunoscute
Familiile de romi din Râmnicelu trăiesc din comerț cu ceapă și usturoi. Pleacă să-și vândă marfa prin țară, iau copiii după ei. Unii părinți anunță școala că lipsesc, alții, nu.
Unii romi pleacă la muncă în străinătate, câte o lună, o lună și jumătate, la cules de fructe. Își iau cu ei și copiii.
Îi deprind de mici cu un alt fel de a-și câștiga existența și cu o altă cale în viață decât cele la care-i îndeamnă profesorii.
Școlile din Râmnicelu sunt înscrise în proiectul cu fonduri europene “Profesorul face diferența”. Georgiana Apostol și colegii ei încearcă să facă orele mai atractive și să mențină legătura cu familiile elevilor.
„Uneori, ne chinuim în zadar. Elevii dispar din clase și nu se mai întorc”, spune Georgiana Apostol.
„Uneori, apare soarele. De pildă, un băiețel rom a venit cu tatăl lui de mână și cu un buchet de flori, să-mi mulțumească. A intrat la cel mai bun liceu din Râmnicu Sărat”, adaugă profesoara.
„Fetele le ținem acasă, să le avem sub ochi”
În cartierul romilor din Râmnicelu, casele sunt de tot felul. Cu gard de scânduri sau cu gard de beton și fier poleit. O fată de vreo 12-13 ani ne cere prin semne să-i facem o poză. Mama ei o trage vigilentă deoparte: “Pe ea? Nu, n-o dau la școală. Patru clase, atât. E și mută. Ce să facă la școală? Îmi vine înapoi gravidă”.
„De ce să dăm fetele la școală? Le ciupește băieții. Le vrăjește, le amețește. Nu le trebuie lor carte, mai bine le ținem acasă, le avem sub ochi”, spune o altă mamă.
Puștoaicele, strânse la spatele mamelor, chicotesc când aud ce peripeții le amenință dacă merg la școală. Au priviri istețe, curioase, au funde în păr și tricouri deasupra buricului. Zburdă în papuci de plastic pe asfaltul proaspăt turnat de primărie.
„Biblia civilizează, Biblia educă”
Biserica penticostală are mulți adepți printre romii din Râmnicelu. Marian Lăutaru, “frate binecuvântat”, afirmă că, “după ce l-au descoperit pe Dumnezeu”, romii nu-și mai mărită fetele de copii.
„Acum sunt numai mariaje legale la noi. Îi îndemnăm pe frați să-și dea copiii la școală. Avem și școală de duminică. Biblia civilizează, Biblia educă”, spune Marian Lăutaru.
Stă în fața vilei sale, încă în construcție, și gesticulează cu ambele mâini, ca la predică.
„Au mai multe șanse dacă fac școală. Dar tot puține, tot există ceva rasism, îl simțim pe pielea noastră, mai ales la angajare”, adaugă bărbatul.
Discuția alunecă apoi, inevitabil, spre Marea Schismă, spre Martin Luther și spre Adevărul ocultat de diferitele traduceri ale Bibliei.
O singură teamă, mărturisită cu jumătate de voce, are Marian Lăutaru: frenezia descoperirii lui Dumnezeu se va domoli, iar frații lui penticostali vor deveni niște creștini banali, care nu prea pălesc pe la biserică și nu prea se sinchisesc de comandamente înalte.
